Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

marți, 30 martie 2010

Studii democratice


Un studiu al Asociaţiei ProDemocraţia arată că:
91% dintre români se declară de acord cu pedeapsa capitală;
94% dintre români vor pedepsirea celor care comit infracţiuni în străinătate, romii să-şi piardă cetăţenia română dacă săvârşesc astfel de fapte, şi la fel ar trebui să se întâmple cu cei care cer autonomia ţinutului secuiesc;
88% dintre români ar vota pentru pedepsirea penală şi a celor care critică religia ortodoxă.
De ce oare? Au devenit românii aşa de sadici sau se face prea puţin pentru combaterea infracţionalităţii? Este mai uşor să pedepsim pe cel ce greşeşte şi este mult mai greu să-l oprim înainte de a săvârşi greşala. Ce drept de proprietate dă putere unui judecător să ia viaţa unui om? Da, să fie pedepsiţi cei ce comit infracţiuni, dar unitatea de măsură pentru pedeapsă să fie aceeaşi de la opincă până la vlădică, fără a se mai invoca diverse imunităţi. Cel ales în Parlament nu a fost ales pentru a fi beneficiarul unor drepturi suplimentare, ci pentru a servi cauza celor mulţi şi năpăstuiţi. Ce diferenţă este între un cerşetor care întinde mâna la un colţ de stradă şi un suspus care pretinde plata unui serviciu prin mită şi salariu? Să nu fie iertaţi nici cei care comit infraţiuni pe teritoriul altor state, căci ei nu se duc acolo pentru a fura, ci se duc pentru a munci. Şi dacă se duc pentru a munci, să nu olece din România înainte de fi siguri că au un loc de muncă asigurat. Dar ţiganii care au doar cetăşenie română, de ce ar trebui să-şi piardă cetăţenia dacă săvârşesc infracţiuni? Pe ce teritoriu vor fi expulzaţi? Chiar şi secuii, de ce să-şi piardă cetăţenia română doar pentru că cer autonomia Ţinutului Secuiesc? Cine a aprobat înfiinţarea acestui ţinut? Dacă nu este înfiinţat, autorităţile române de ce mai stau la discuţie pe această temă? Cei nemulţumiţi că în România nu este un stat în stat au libertatea de a pleca acolo unde le place deoarece nu sunt constrânşi să stea acolo unde nu se simt bine.
Apoi, a-i pedepsi pe cei care îndrăznesc a critica ortodoxia, chiar că este o mare aberaţie. Este chiar aşa de perfect acest cult încât nu i se mai pot aduce îmbunătăţiri? Şi cum se pot arăta neconcordanţele în sânul Bisericii Ortodoxe dacă nu prin critici? Se cere cumva o nouă dictatură? Şi aşa în practica ortodoxă rânduielile sunt suficient de rigide. Mădularele bisericii pot cere ce vor, că de făcut tot se face, cu mici excepţii, ce vrea capul acesteia.
Şi atunci, ce vor românii de fapt? Un nou referendum pentru aprobarea pedepselor solicitate? La ce va fi bun? Când se aplică referendumul pentru Parlament unicameral? De ce? Să nu-şi piardă fotoliile aleşii puterii?
Deci, cu alte cuvinte, ne cam învârtim într-un cerc bine sudat pentru a nu se rupe.

sâmbătă, 27 martie 2010

ORA DE VARĂ



La noapte se va intra în ora oficială de vară. Ora 3:00 va deveni ora 4:00. Din nou ziua va fi mai scurtă cu o oră, după ce de câtva timp ea a fost egală cu noaptea şi a început să crească.
Este bine? Este rău? Cine mai ştie. De ştiut oamenii ştiu doar că se pot adapta mai uşor sau mai greu acestei schimbări a orei oficiale. Are avantaje economice? Greu de spus. Se merge mai repede cu un ceas la lucru, se vine mai repede cu un ceas acasă şi se beneficiază cu un ceas mai mult de lumina soarelui pentru plajă, indiferent că plaja se face prin tolănire pe nisip sau iarbă verde, pin plimbări, la sapă ori praşilă, sau fiecare cum crede de cuviinţă. În rest, tot aşa se lucrează. Cu mai mult sau mai puţin simţ de răspundere, cu mai multă sau mai puţină tragere de inimă, să n-o mai numim conştiinţă, cu mai multă sau mai puţină siguranţă a zilei de mâine, de parcă totul ar fi intrat într-un tunel al timpului de unde nu se mai vede nici măcar o luminiţă plăpândă.
Da, intrăm din nou în ora oficială de vară. Şi parcă ieri a fost Crăciunul, apoi Anul Nou şi echinocţiul de primăvară. Trei repere ale scurgerii timpului. Urmează Paştile, după care aşteptăm canicula verii. Nu mai este mult nici până atunci. Să ne ajute Dumnezeu să trecem şi peste ea.




vineri, 26 martie 2010

DEMAGOGIE?

În foile unei gazete locale am citit: "dau un spital din....... pe unul din Anglia"; "mă duc în peninsulă să mă tratez pentru a mai trăi".....
 De ce oare? În Anglia sau peninsulă nu mor oameni? Mai bunele tratamente pentru români sunt gratuite? Nu este cumva şi ăsta un fel de propagandă sau publicitate sau o demagogie mascată? Sunt atâţia medici de renume mondial care mor nu doar la vărste înaintate şi nici în accidente şi totul se trece sub tăcere. Doar plecările din România pentru tratamente în stăinătate sunt larg mediatizate, deşi scrisori de mulţumire adresate medicilor români care lucrează în spitale din România am citit destule prin ziare. Dar s-a uitat de ele sau nu au fost băgate în seamă fiind considerate "publicitate".
Să fie cumva o boală veche la români de a aprecia tot ce este străin şi a denigra tot ce este românesc? Şi în urmă cu 50 de ani erau apreciate mai mult lucrurile străine chiar dacă aveau o durată de folosinţă mai scurtă decât cele similare româneşti. Dar erau străine. Şi dacă erau străine, erau mai bune. Vorba vine.

POGHIAZ ÎN DOI

Primăvara s-a instalat cu drepturi depline peste burgul meu.


A venit timpul plimbărilor prin parcurile de joacă. Am luat bicicleta şi la drum. 
Dar pe drum am mai găsit de făcut câte un retuş bicicletei, 


sau ne-am încălzit şi a trebuit descheiată vesta

Până la urmă am ajuns şi în parcul de joacă.


Aici am avut multă treabă. A trebuit verificată fiecare "instalaţie" pentru a vedea cum a ieşit din iarnă.

Am început cu "hintele".


Am continuat cu verificarea căluţilor


Ne-am mutat la tobogane şi am început cu spirala

apoi la cel drept şi la tub

Am escaladat scările pentru a ajunge din nou la spirală şi de acolo la "balansant".



Am vrut să vedem cu funcţionează şi alte "hinte" şi o altă spirală



apoi căluţul pe arcuri 


după care am mai şi ţopăit puţin


Cum zdroaba a fost cam mare, ne-am retras


să ne "certăm" cu o babană vinovată că noi am obosit.


Am mai "zăbăghit" puţin 




apoi ne-am luat rămas bun şi am plecat spre cetate.


 Ajunşi în cetate am jucat puţin într-o "cuşcă"


unde ne-am mai şi strâmbat 

 

Când ne-am plictisit am plecat la "statuie" (bustul lui Avram Iancu) unde Ioana s-a culcat pe tulnice, apoi a pozat lângă soclu.


Şi activitatea ni s-a încheiat cu o fotografie făcută de Ioana

 a

Ajunşi acasă nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne pregătim pentru culcare.
  

  
 

duminică, 21 martie 2010

ECHINOCŢIU

20 martie 2010 ora 19:32, ora Echinocţiului de primăvară. Se cunoaşte. Ieri şi azi pe uliţele Bălgradului a fost mult soare. În aceste condiţii meteorologice temperatura aerului a crescut simţitor, păpădiile au înflorit, mugurii sălcilor au crescut şi ei, boii domnului se plimbă grăbiţi pe trotuar.

 A sosit timpul să luăm bicicleta şi să mergem cu ea la "fabrica de benzină" pentru a-i umfla roţile.
 După ce am făcut şi această operaţie, un Pui Mic, Ioana, se plictisi de "moşulică" şi a plecat la plimbare cu mami şi tati. Moşulică, dornic şi el de plimbare, a luat aparatul de fotografiat şi la drum prin burg.

 După ce se delectă cu soarele văzut prin troiţă, a plecat în căutarea altor imagini din ziua Echinocţiului de primăvară.

Paşii l-au dus pe lângă fosta Casă a Pionierilor, unde a intrat pentru prima dată în 1953. Încă de atunci acest pin îi străjuia intrarea, dar era mult mai mic.

După ce a trecut de parcul copiilor, moşulică a găsit noi imagini premergătoare Echinocţiului.
 A urcat apoi moşulică spre cetate, trecând pe lângă Biserica Greco Catolică în faţa căreia se află bustul lui Corneliu Coposu.
 Dar oare aici de ce nu ar fi fost mai bun bustul episcopului Atanasie Anghel, care a avut un mertit deosebit la înfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în Transilvania, a trăit şi a murit în Alba Iulia, unde este şi îngropat?
Dar, mai bine să lăsăm istoria să-şi lămurească misterele, căci are destule.

 După ce am trecut pe lângă "fabrica de benzină" din cetate, am intrat în parc, unde "licuricii" au început să lumineze. Era deja seară.
 Mamutul sta liniştit la capătul bulevardului în aşteptarea Echinocţiului.

joi, 18 martie 2010

JOCUL TIMPULUI CU NOI

Despre Adrian Păunescu omul, niciodată nu am avut aceeaşi atracţie ca pentru Adrian Păunescu poetul. Ca om nu l-am agreat datorită pretenţiilor ce le avea când venea cu Cenaclul Flacăra la noi, şi ne căuta cam des.  Că doar eram la "Alba Iulia-n Ardeal". Atunci eram secretar de partid şi eram convocat la instruire pentru luarea măsurilor organizatorice ca totul să decurgă în condiţii bune. Nu trebuia să facem şi mobilizare pentru că tineretul se înghesuia buluc la porţile stadionului, dar aveam posibilitatea să cumpărăm bilete pentru cei care apelau la noi, secretarii de partid.

Nu ştiu ce făcea în cercurile de prieteni, dar ştiu că avea nevoie de două scaune pentru a sta comod. Ieri l-am văzut, după mult timp, la o emisiune TV. Nu spun că nu ar mai fi apărut, dar eu ieri l-am văzut. Era mult schimbat faţă de cum îl ştiam. Părul şi barba îi erau albe. Părul îi era lung şi mult rărit. Îl purta lăieţ. Barba îi era tunsă relativ scurt, în formă de triunghi isoscel cu vărful în jos. Avea o burtă cât trei de ale mele şi încăpea greu în fotoliu. Datorită mărimii corpului dădea impresia că i se micise capul. Dinţii de pe maxilarul inferior îi avea cu pauză şi asta nu pentru că ar fi fost cu strungă. Suntem din acelaşi an, dar el este mai mare ca mine cu câteva luni.

Nu mă consider un om extra şi nemaipomenit. Dar parcă totuşi....
Şi mie-mi lipsesc doi dinţi din faţă, de pe maxilarul inferior, şi nu mai am măsele pe maxilarul superior. Dar mi s-a spus în 1970 că voi rămâne fără ei şi nu am fost luat pe nepusă masă. De atunci au trecut 40 de ani. Nu ştiu dacă părul mi s-a rărit, căci port freză chelie, dar ştiu că s-a albit. Nu complet, ci doar săin. Nu port barbă, nici mustaţă, deşi cândva aveam mustaţă stufoasă. Dar am văzut un om beat cu mustaţa năclăită şi m-a făcut s-o rad pe a mea. Consider că-i mai igienic să nu-mi bag musteaţa în zamă când mânc, deşi mustaţa ar  fi tot a mea. Dar poate altora nu le place să-mi vadă mustaţa năclăită când mănânc, aşa cum nici mie nu mi-a plăcut s-o văd pe-a altuia. Nu mai sunt drept ca bradul în bătaia vântului, dar parcă-i mai uşor să străbaţi drumul mergând cu umerii uşor lăsaţi în jos şi spatele puţin adus în faţă. Este o ţinută mai smerită, aşa cum stă bine moşilor. Când merg pe drum îmi place să mă grăbesc, dar nu ştiu cum se face că tot câte unul trece pe lângă mine şi mă lasă în urmă. Nu folosesc ochelari la citit, dar trebuie să închid bine ochii pentru a putea citi şi atunci apelez la ochelarii ce-i am cu 0,75 dioptrii. De auzit aud bine. mulţam lu Dumnezău, da' numa' ce vreau IO. E mai bine.