Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

sâmbătă, 23 februarie 2013

Despre gând



Gândul

Mesaj telepatic sau creaţie proprie?
Mijloc de comunicare sau doar mijloc de creaţie individuală?
Poate fi transformat gândul în purtător de energii informaţionale?


Stau şi mă gândesc ce ar putea fi GÂNDUL la urma urmei.

În miez de noapte sorb din cafeaua aburindă şi mă gândesc la multe aspecte petrecute în viaţa mea, trăite de mine „pe viu” cum se spune. Este gândul creaţia mea proprie? El emană din creierul meu, dar tot acolo este şi locul lui de baştină sau acolo, în creier, este doar o zonă de tranziţie unde gândul vine pentru a pleaca mai departe? Sunt întrebări la care nu voi găsi niciodată răspunsul corect şi de aceea doar presupun că gândul nu este altceva decât un mesaj telepatic. Prin intermediul gândului divinitatea ne transmite ce are să ne spună, dar tot prin intermediul lui ni se transmit diverse semnale de către persoane cu care suntem sau intrăm pe aceeaşi lungime de undă.

Aşadar gândul este o undă bioenergetică care ne transmite semnalele spre ceea ce avem de făcut într-o anumită perioadă de timp sau ne îndreaptă spre o direcţie unde trebuie să mergem. Noi spunem că facem ceea ce vrem când de fapt facem ceea ce gândim că trebuie să facem şi gândim să facem ceva ce ne transmite divinitatea sau pur şi simplu cineva care are în acel moment aceeaşi lungime de undă bioenergetică.

De-a lungul timpului am făcut mai multe experienţe în această privinţă, dar am renunţat la ele considerând că este mai bine să las lucrurile să decurgă normal. La un moment dat stând singur în laboratorul foto, m-am gândit să încerc să aduc clienţi prin intermediul telepatiei. La îneput am considerat treaba drept „o glumă”, dar am încercat. Am stat câteva minute cu privirea aţintită spre uşă, fără să clipesc, şi mi-am concentrat gândul spre a chema pe cineva. După câteva minute au apărut şi primii clienţi. Am considerat că este doar o întâmplare şi după o perioadă în care n-a mai venit nimeni, am repetat experimentul şi din nou după câteva minute au venit doi, trei oameni în atelier. Câteva zile nu am mai făcut această încercare pentru că pur şi simplu uitasem de ea. Când am repetat-o, totul s-a derulat ca în prima zi. Am mai continuat cu experimentul câteva săptămâni după care am considerat că este destul. Totul se petrecuse pe o perioadă de circa două luni.

Altă dată am vrut să merg într-un anumit loc pentru a rezolva o problemă. Pe drum mi-a venit în gând să fac un ocol pentru a cumpăra o îngheţată. M-am întors din drum şi în acea clipă a trecut pe lângă mine, aproape frecându-mă, un bolid în mare viteză. Deci gândul mi-a transmis un anumit mesaj pe care l-am pus în aplicare.

Astfel de exemple ar fi mai multe, dar nu are rost să insist cu ele.

Gândul. Un mister necunoscut nouă deocamdată. Probabil un mijloc de comunicare între spiritele vieţii de apoi, dar în niciun caz nu este o creaţie individuală. Creierul nostru nu are cum să conceapă aşa ceva, doar dacă materia cenuşie este o bandă bioenergetică ce se cuplează pe te miri unde. Din acest motiv gândul nu se transformă, ci chiar este un purtător de energii informaţionale. Uneori, gândindu-ne profund, găsim răspunsuri la cele mai complicate probleme. Alteori uităm cele mai simple răspunsuri şi atunci spunem că avem lapsus. Deci banda bioenergetică s-a şters parţial sau total. Norocul nostru că această ştergere nu este definitivă şi după o perioadă de timp se regenerează.

Atunci când spunem despre gânditori că sunt visători, nu greşim cu nimic. Ei gândesc şi visează cu ochii deschişi. Din visurile lor se nasc opere de artă: picturi, sculpturi, scrieri, arhitecturi, creaţii inginereşti. Dar toate acestea poartă amprenta telepatiei divine. Fără această telepatie nu se poate crea nimic.

Alte articole despre gând:
http://www.decanu.ro/ganduri/
http://irealia.eu/blog-power/gandiria-taramul-gandurilor/
-http://atitudineslaba.blogspot.ro/2013/02/fragil-gandul.html?showComment=1361814281605#c7624332884256946771
http://mironamitache.net/2013/02/22/cu-gandul-la-plimbare/

luni, 18 februarie 2013

Despre babe


- sursa foto: internet -
Baba Dochia cu cele opt fete ale ei au purces la drum. Şi-au luat cojoacele în spinare, le-au încins bine cu sfori de tei, şi-au ascuns capetele în broboade şi mâinile în mănuşi din blană de oaie, au luat mai multe rânduri de obiele şi peste ele ciorapi groşi, din saci de lână. Erau echipate de parcă mergeau în centrul Polului Nord.

Peste munţi, peste văi, peste dealuri, peste câmpii, prin nămeţi şi prin locuri lipsite de zăpadă se zbenguiau şi înaintau ţopăind. Făceau tumbe prin zăpadă de parcă toată lumea era a lor, se tolăneau pe pământul cu smocuri de iarbă abia iţite din zăpadă şi priveau cerul în aşteptarea soarelui pe care-l voiau să apară dintre norii ce-l acopereau ca un brizbriz de plumb. La un moment dat, Baba Dochia strigă fetelor pentru a le atrage atenţia:
- Ia priviţi fetelor !
Îşi dete jos cojocul, îl roti deasupra capului şi începu să ţiuie şi să joace bătrâneasca. Cum juca ea aşa, din cojoc începură să cadă fulgi din zăpada strânsă în el când s-a tăvălit prin nămeţi şi din cauza jocului şi a învârtirii cojocului de-asupra capului, s-a pornit o boare rece. Atunci fetele Dochiei au luat-o la sănătoasa speriate că a coborât iarna din nou de la munte. Degeaba a strigat Dochia după ele căci fetele duse au fost.


În ziua următoare, fata mai mare îşi zise că este mai curajoasă şi se încumetă să vadă ce vreme era afară. Strânse bine cingătorile peste cojocul zdrenţăros, îşi legă capul cu un pachet de broboade şi ţopăi pe dealul unde nu era nici urmă de zăpadă. Cum tot sărea ea aşa se încălzi şi a început să arunce pachetul de haine cu care era încotoşmănată. Când obosi se aşeză pe un butuc pentru a se odihni, dar tot atunci se porni un vânt rece, venit de undeva de pe zăpadă şi o transformă într-un sloi de gheaţă.


Acum veni rândul celei de a doua fiice a Babei Dochia să-şi arate curajul. Nu se încumetă să-şi lepede hainele de pe ea şi porni aşa înfofolită cum era să urce un deal mai răsărit pentru a vedea dacă se zăreşte cumva Primăvara sau iarna mai continua să-şi arate colţii. Urcă ea ce urcă şi din cauză că era prea înfofolită se încălzi aşa de tare încât aruncă maramele cât colo, iar în cele din urmă renunţă şi la cojoc. Se învârti ce se învârti pe vârful dealului, când deodată se porni o viforniţă cu lapoviţă. O luă la fugă pe deal în jos când deodată alunecă şi căzu într-o baltă mai mare unde se înecă. Aşa se sfârşi aventura celei de a doua fiice a Babei Dochia.


Dar iat-o şi pe a treia fiică a Babei Dochia bâţâind în jurul uşii că ea vrea să plece pentru a vedea ce au păţit mumă-sa şi surorile ei de nu se mai întorc. Se duse ce se duse şi un vânticel cald începu să sufle peste coclauri. Soarele strălucea pe cer şi nici urmă de nor. Atunci fata Dochiei dete jos cojocul de pe ea, dar nu îl aruncă, ci îl atârnă întru-n băţ şi-l puse pe umăr, luă broboadele sub braţ şi îşi văzu mai departe de drum. Seara când se răcori îşi luă cojocul şi broboadele pe ea, continuându-şi pe mai departe drumul prin noapte în căutarea celor dispărute.


Aşa, rând pe rând, porniră la drum fetele Dochiei. Unele găsiră zile senine, altele au dat peste zile înnorate, pe unele le-a plouat, pe altele le-a nins, au mers prin zloată, au mers pe drum uscat, dar au mers fără oprire, unele după altele, zile şi nopţi la rând.


Până la urmă veni şi rândul mezinei să pornească la drum. S-a trezit şi a coborât morocănoasă din pat. S-a dus la fereastră şi a privit afară să vadă cum era vremea. Era o vreme la fel de morocănoasă ca şi ea. Cerul era acoperit cu nori plumburii, dar nu ploua şi nici nu ningea. Pe crengile pomilor din apropierea casei se vedea cum adie un vânticel. Era în casă şi nu ştia dacă acel vânticel era călduţ sau friguros. Stătu ce stătu pe gânduri şi îşi luă inima în dinţi, aruncă pe ea ruptura de cojoc şi îşi acoperi capul cu marama decolorată ce o găsi la îndemână.


Plecă la drum gânditoare. Păşea cu paşi mărunţi, târşiţi şi nesiguri. Merse ce merse, când deodată cerul se lumină şi lăsă locul cuvenit soarelui de primăvară. Din pământ ieşeau aburi pe măsură ce se încălzea. Zarea se vedea după un strat subţire de pâclă. Pe malul unei ape nişte păsărele îşi dregeau glasurile. Undeva în depărtare se auzea hămăitul unui câine de pază şi glasurile unor copii răsunau ca şi clinchetul unor clopoţei. Erau bucuroşi că primăvara dădea primul semnal.


Până seara vremea se mai schimbă de câteva ori şi chiar a fulguit. Era ceea ce se numeşte pe la noi „hoaspa cucuruzului ce se vântură înainte de folosire”.


Încet, încet, prinse a se însera. Mezine se pregătea de plecare şi la despărţire aruncă, aşa, ca într-o doară, peste umăr: „de acum încolo, timp de nouă săptămâni, aşa să fie vremea ca şi azi”. O urare, un blestem? Poate fi şi una şi alta. Important este că timpul nu va fi urât. Va fi cu soare şi ploi, cu vânt tot mai cald, cu tot mai multe păsări cântătoare, cu pomi înfloriţi, cu grădini râzând în soare, cu ogoare ce emană o plăcută mireasmă de pământ reavăn.


De acum e primăvară în puterea cuvântului.


PS. Aşa cun este tradiţia îmi aleg şi eu o babă, dar baba mea este de muţi ani cea care poartă nr.9 în spinare. Nu renunţ la această babă nici în acest an.


joi, 14 februarie 2013

Comunităţi



Articol scris pentru Blog Power 57.
http://www.mostwantedblog.org/2013/02/10/blog-power-57/

Noul lider de opinie în această săptămână este Decanu şi propune următoarea temă:

Comunitățile
- Cât de importantă este apartenența unei persoane la o comunitate?
- Tu din ce comunități faci parte?
- De ce ai ales să fii în aceste comunități?

Prin natura sa omul este un "animal social" şi ca atare unii oameni se comportă ca animalele în turmă mai ales când sunt pe terenurile de fotbal.

O comunitate este o grupare de oameni cu aceleaşi interese, comportamente asemănătoare şi preocupări ce-i atrag, motiv pentru care împărtăşesc aceleaşi idei şi concepte. De aceea un om nu face parte doar dintr-o comunitate, ci din mai multe.

Referindu-mă la mine pot spune că fac parte în primul rând din comunitatea pensionarilor şi asta din anul 1994, după ce am împlini 50 de ani şi Băsescu a spus că nu mai are nevoie de noi la calea ferată, pentru ca mai târziu tot el să strige că sunt prea mulţi pensionari.

O altă comunitate din care fac parte este comunitatea ortodocşilor şi asta pentru că nu mă dezic de religia ortodoxă oricât de multe contre ar primi.

Mai este şi comunitatea bloggerilor din care fac parte, comunităţile facebook şi twitter, Lor li se adaugă plimbăreţii şi fotografii amatori.

Analizând rând pe rând aceste comunităţi se poate vedea că în multe din ele am intrat pentru că am fost obligat de poziţia mea socială. Vrând-nevrând am devenit pensionar şi ca atare am intrat în respectiva comunitate. Am intrat în comunitatea ortodocşilor pentru că acolo am fost botezat, în comunitatea bloggerior pentru că în urmă cu trei ani mi-am făcut primul blog, iar în celelalte din simplă curiozitate şi pasiune pentru fotografie.

Înainte de aceste comunităţi am făcut parte din comunitatea ceferiştilor, comunitatea membrilor de partid, comunitatea membrilor de sindicat, comunitatea elevilor şi studenţilor, comunitatea sportivilor, comunitatea cătanelor, comunităţi care s-au născut şi au dispărut rând pe rând.

Aşadar apartenenţa la o comunitate nu este neapărat un act deliberativ. El este de cele mai multe ori un act de forţă majoră în care oamenii ajung fără voia lor.

Au mai fost publicate articole cu aceeaşi temă aici:
http://atitudineslaba.blogspot.ro/2013/02/adevarata-fata-vietii.html
http://www.decanu.ro/importanta-apartenentei-la-o-comunitate/
http://cool.mixnet.ro/2013/02/comunitatea-si-noi.html

sâmbătă, 9 februarie 2013

Cartea ieri şi azi


Articol scris pentru Blog Power 56
Dup-atâta frig şi ceaţă în care am pierdut o etapă Blog Power, "iar s-arată soarele". De data asta am dat de subiectul propus de Dan Niculescu: "Cartea faţă în faţă cu viitorul".

Dan era curios să afle părerea noastră despre viitorul cărţii: - Mai este astăzi cartea la modă?

Da, mai este. Cartea este la modă mai tare ca oricând. Edituri cum ar fi: Coreus, Corint, Coresi, Paralela 45, Aramis, Polaris, Cartex, Art, Tehnică, Litera, Vox, Nemira, Curtea Veche, Posidon, Forum, Humanitas şi multe altele scot de sub tipar cărţi diverse. Literatură clasică universală şi românească, literatură modernă şi contemporană, beletristică, poezie, teatru, istoria religiilor, vieţile sfinţilor. Toate acestea se regăsesc în titluri reeditate sau editate în premieră.
Cu toate acetea eu nu mai citesc aşa cum citeam odată. Asta pentru că anii pe care-i port în spate mă opresc din drum şi mă obligă să recurg la acel tip de literatură scurtă: schiţe, nuvele şi poveşti. Cât priveşte informaţia luată de pe internet, aceasta se rezumă doar la informaţia politică pe care de cele mai multe ori nu o bag în seamă decât aşa ca "informaţie".
Între lumea reală şi lumea digitală se dă pe zi ce trece o luptă tot mai dură. Cartea digitală tinde să ia locul cărţii tipărite şi asta pentru că o carte digitală ocupă un spaţiu infinit mai mic. Pâmă şi coperţile digitale sunt la fel de frumoase ca şi cele reale. Cărţile stocate în computere de mare capacitate au tendinţa să ia locul celor tipărite. Mai repede sau mai târziu se va produce şi această mutaţie. Cu toate acestea mai sunt încă mulţi tineri care preferă cartea tipărită. Ei vor să o şi simtă nu doar să o citească.
De acum să sper că nu va mai fi nevoie să aştept trecerea ultimului vagon pentru a scrie la Blog Power.

Au mai scris pe această temă:
http://gandurisinuante.ro/2013/02/cartile-viitorul-online-moda/#comment-666
http://www.balantza.com/toate-s-vechi-dar-noi-sunt-toate/comment-page-1/#comment-3344
http://otipa.wordpress.com/2013/02/07/cercul/comment-page-1/#comment-549
http://www.decanu.ro/cartea-in-fata-viitorului/
http://suntfraiera.blogspot.ro/2013/02/despre-carti.html
http://atitudineslaba.blogspot.ro/2013/02/proces.html

vineri, 8 februarie 2013

Advertoriale şi Articole SEO


La Stake Stag Advertoriale şi articole SEO
De la bun început se cuvine să fac o precizare: Advertoriale sunt articole de publicitate. Prin intermediul lor se realizează comunicaţii de marketing cu scopul de a cunoaşte o unitate economică sau comercială şi produsele ce se realizează şi se vând acolo. Pentru realizarea acestui obiectiv se folosesc diferite mesaje care au menirea să-i atragă pe potenţialii clienţi.

La realizarea acestor articole nu lipsite de importanţă sunt prezentările privind calitatea mărfurilor şi prestărilor de servicii, ale termenelor de garanţie şi performanţelor tehnice; asigurarea serviciilor de revizii periodice, întreţinere şi reparaţii în cazul diferitelor aparate. Toate acestea au menirea să stârnească interesul celor care citesc articolul respectiv şi să atragă un număr cât mai mare de oameni care să dorească a deveni beneficiarii respectivelor servicii.

Activitatea de marketing este susţinută de advertorial prin scurte instructaje care să-i îndrume pe clienţi asupra modului cum să facă alegerea produsului dorit, locurilor unde pot să apară anumite defecte şi care ar fi aceste defecte, cum trebuie montate şi utilizate anumite ansambluri şi subansambluri, perioadele de revizie, modul în care se face exploatarea corectă la unele aparate electrocasnice.

Pentru ca advertorialul să aibă priză la cititori, el trebuie să fie scris cât se poate de clar, fără greşeli gramaticale şi fără repetiţii inutile. Din conţinutul advertorialului nu trebuie să rezulte că se face o prezentare exagerat laudativă, dar nici una care să fie lipsită de aprecieri pozitive. Cititorii advertorialului trebuie să fie convinşi că nu sunt „traşi pe sfoară” şi că autorul l-a scris din convingere personală nu doar din obligaţie pentru a-şi vinde marfa.

Spre deosebire de advertoriale, care sunt, după cum am arătat mai sus, articole de publicitate, articolele SEO sunt articole de promovare a unui site Web. Această promovare se face prin crearea de backlink-uri şi catalogare într-un anumit domeniu.

Înscrierea în directoare trebuie să mărească numărul linkurilor ce trimit vizitatorii către Site. De asemenea, înscrierea în directoare trebuie să creeze o legătură de asemănare între domeniul siteului respectiv şi alte siteuri din acelaşi domeniu, dar si să uşureze accesul roboţilor de căutare spre acel site.

Pentru ca un Site să fie înscris în directoare WEB trebuie ca el să fie funcţional în totalitate, iar linkul trimis pentru înscriere trebuie să fie corect, deoarece în caz contrar se pierde promovarea. De asemenea este necesar ca la înscrierea în directoarele WEB să fie precizate datele de contact pentru a se putea face catalogarea siteului atât după adresa domiciliului, cât şi după locul în care se efectuează afacerile.

La înscrierea unui Site în directoare WEB se recomandă utilizarea firmelor sau persoanelor SEO. La alegerea acestora este bine să se solicite explicaţii clare dacă au liste cu clienţii lor şi ce rezultate au obţinut, dacă au o recunoaştere în domeniu. După obţinerea acestor informaţii trebuie să se verifice dacă ele sunt adevărate şi actuale, verificare ce se face prin contactarea unor clienţi din lista furnizată.

În vederea efectuării unei bune alegeri este bine să se solicite oferte de la mai multe firme şi persoane SEO, iar după stabilirea prestatorului de servicii este util să se încheie un contract sub formă scrisă în care să fie prevăzute toate înţelegerile stabilite şi metodele folosite.

Dar pentru o mai bună înţelegere a rostului articolelor SEO în activitatea bloggerilor se cuvine să se ţină seam şi de recomandările domnului Liviu Rădulescu pe care le găsiţi aici: http://www.balantza.com/esti-blogger-atunci-uita-de-seo/



luni, 4 februarie 2013

Retro.ian.'13



Iată că s-a sfârșit și ianuarie 2013. O lună în care doar a fulguit fără să ningă. A fost mai degrabă o lună de primăvară, vorba cântecului interpretat de Constantin Drăghici: „ E primăvară în ianuarie”.

Încerc să-i fac o retrospectivă.
De revelion am fost singur. Pruncii și părinții lor s-au dus la București încă din 27 decembrie anul „defunct”.

Începutul de an a fost marcat de un telefon prin care eram chemat să aduc copiii acasă cu trenul, deoarece eu aveam permis CFR. Am acceptat și noaptea de 1 spre 2 ianuarie urma să mi-o petrec pe tren. A fost o noapte care a trecut repede.

La București am ajuns la ora 8 și câteva minute, iar la ora 10 aveam tren de înapoiere. Așa că Bucureștiul l-am văzut cum arăta doar în Gara de Nord. În rest, nici nu mă interesa.

Când au dat cu ochii de mine pruncii s-au bucurat mult, mai ales că Daniel era la prima lui călătorie cu trenul.

Trenul a fost aglomerat, așa că am rămas cu pruncii pe genunchi până la Brașov, iar de la Brașov am rămas doar noi trei în compartiment. Ioana s-a întins pe banchetă pentru a dormi, iar Daniel a cântat și a colindat, așa cum a știut el, tot drumul. La Alba Iulia am ajuns fără întârziere.

Până acasă Ioana a vrut să mergem pe jos. Avea un ghiozdan cu rotile și a dorit să-l tragă după ea. Pe drum am alergat şi ne-am zbenguit. Consecinţa? În ghiozdan am avut un termos de care am uitat, termos care în cele din urmă s-a spart.

Ajunşi acasă am mâncat şi pruncii au adormit care pe unde au apucat. Doar erau la ei acasă !

În ziua următoare au venit acasă „mami” şi „tati”. Pentru ei a fost mai rentabil să vină cu microbuzul. De acum totul a intrat în normal şi aşteptam terminarea vacanţei de iarnă pentru ca Ioana să meargă din nou la şcoală.

Cu bune şi rele am ajuns la 21 ianuarie, când Ioana împlinea 7 ani. Cu o săptămână înainte am făcut o încercare pentru a vedea dacă Ioana putea merge cu patinele pe gheaţă şi a mers foarte bine. Ea ştia merge cu rolele şi nu a fost o problemă trecerea de la role la patine. De acum, din când în când, după cum ne permite şi bugetul, vom petrece câte un ceas jumate la patinoar. Dar nu a fost să mai fie o altă ieşire la patinoar decât în 3 februarie, ziua când s-a închis patinoarul. În rest, Ioana a preferat să meargă în poveşti cu mamă-sa.

Începând şcoala au început şi problemele pentru Ioana. Lecţiile şi le făcea sub supravegherea lui "mami" şi mami o certa tot mereu. O vreme s-a ocupat şi moşu de treaba asta, dar mami şi tati au ajuns la concluzia că noşu o învaţă lecţiile pe de rost, de parcă ei nu ajungeau la acelaşi rezultat prin repetare. Diferenţa era că moşu o întreba pe sărite pentru a nu şti unde este locul cuvântului repetat. Dar tot repetând Ioana memora ceea ce citea.

Uneori nu mai puteam auzi strigătele lui mami la Ioana şi interveneam aşa încât cearta se muta între mami şi moşu. Cum fără ceartă viaţa nu ar fi frumoasă pentru că ar fi prea monotonă, aveam şi noi prilejul să o diversificăm.

Modul de a se comporta mami cu Ioana îmi aminteşte de felul cum se purta mama cu mine. Diferenţa este că mama nu se ocupa de mine, dar mă sfădea tot timpul că nu învăţam şi eram prost. Alte vremuri, aceleaşi metode.

Dacă Ianuarie se termina în acest fel, era prea banal. A trebuit să vină pentru diversificare a treizecea zi din lună. Noaptea a nins puţin, dar suficient să se aştearnă câţiva centimetri de zăpadă pe sol.

Dimineţa am plecat cu Ioana la şcoală. Totul a decurs normal. Nici măcar nu am alunecat, dar ajunşi în curtea şcolii nu am băgat de seamă că sub stratul de zăpadă era gheaţă. Am mers normal până când picioarele au luat-o razna şi eu m-am ales cu o căzătură zdravănă pe spate. Din reflex am tras cu putere bărbia în piept şi în acest fel am reuşit să evit o lovitură la cap. Totul părea să fie normal, dar problemele au apărut după două zile când au început să mă doară toate mădularele. Nu mai aveam poftă de mâncare şi aş fi stat tot timpul în pat. Aşa au mai trecut câteva zile în care mă chinuiam să mă ridic din pat şi să mă deplasez de colo-colo.

Dar în ziua când s-a închis patinoarul am vrut şi am reuşit s-o duc pe Ioana la patinaj deşi mădularele nu erau în totalitate la locul lor. 

duminică, 3 februarie 2013