Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

joi, 31 octombrie 2013

Stop acneei !


Articol scris pentru concursul 
2013


care Ajunse la Proba 15. Coșurile îți pot strica ziua!

Tema este propusă de 


O probă cu cântec ! Nu pentru că ar fi o temă grea, proba fiind chiar frumoasă pentru utilizatorii produselor Farmec, ci pentru că eu unul nu am avut probleme cu acneea și nici nu cunosc persoane cu astfel de coș_maruri. Dar asta nu înseamnă că sporadic nu am avut probleme cu coșurile care-mi apăreau când pe față, când pe frunte, când pe brațe sau picioare, dar toate erau doar apariții sporadice și nu au lăsat urme nici măcar ascunse.

Nu puteam să le suport. Le lăsam să se formeze cât de cât, după care strângeam de ele până apărea sângele, apoi spălam locul respectiv cu loțiunea Farmec ce o utilizam la bărbierit și în câtva zile locul era curat. Asta pentru că pe vremea aceea, când mie-mi apăreau „coșurile tinereții” (cum li se mai spuneau), nu era așa diversificată gama produselor Farmec Era doar unul și bun, sau poate doar de el știam eu.

În schimb astăzi Gerovital Plant Stop Acnee” este de un real folos în lupta cu acneea. Conceput în mod special pentru combaterea acneei, acest produs curăță acneea într-un timp scurt, fără să mai fie necesară „stoarcerea” prealabilă a coșurilor. Eficacitatea lui este demonstrată de faptul că peste 80% dintre utilizatori sunt foarte mulțumiți de rezultatele obținute după aplicarea produselor din gama Gerovital Plant Stop acnee pe față și în celelalte locuri unde au coșuri.. Mulți dintre ei și-au expus fotografiile făcute înainte și după aplicarea tratamentului cu Gerovital Plant Stop Acnee pe Facebooc sau în diverse alte locuri. Erau de nerecunoscut.

Pentru că nu am fost un tip acneic nu mai am ce scrie. Capitolul laude îl las pe seama celor mai talentați decât mine.

 Mie-mi mai rămâne doar sarcina benevolă de a prezenta 
Cuvinte obligatorii utilizate: „ Farmec”, „Gerovital Plant Stop Acnee”,

duminică, 27 octombrie 2013

Râdeți cu IO

Pentru
Proba 14. Blogging cu umor, probă sponsorizată de: 


Am scris articolul

Râdeți cu IO

la concursul
2013


 Să inventez o povestioara hazlie, care să vă  bine dispună.  Nu știu dacă voi reuși, dar vă povestesc niște întâmplări prin care am trecut. Nu știu nici dacă vor avea „humor”, dar încerc.

Mă scotocesc prin „jeburi” după niscaiva umor și nu găsesc nimic. Prin jebul drept bate vântul, iar jebul stâng e spart și nu are fund. Poate oi prinde în el ceva hazliu.

De la bun început trebuie să vă spun că sunt un maestru al căzăturilor atât iarna, cât și vara.


Era vară, în luna august. Aveam o grădină undeva mai departe de casă. Am mers cu mama și fiică-mea, care avea vreo opt ani, să recoltăm roșiile, „părădăi”cum li se zice pe la noi. Am umplut două găleți. În drum spre casă am ajuns pe o porțiune a drumului unde erau căzute niște pietricele sferice „mărgăritar” pe care le-am ignorat. N-am pus bine piciorul pe ele și zdup, mă trezesc cu cracii în sus. Gălețile s-au dus cât colo și drumul s-a umplut de părădăi. Văzându-le stăteam în fund și rădeam, fără să-mi pese că în spatele meu veneau niște femei. Fiică-mea mă apostrofă: „ridică-te odată și nu mai sta acolo să râzi !” iar mama îmi zise: „Doamne mă cochile că nărod mai ești”.

Zilele au trecut și a venit toamna. Se înserase. Eu mergeam spre casă cu”capul între urechi” și gândutile aiurea. Ajung la vreo 500 m. de casă și dau să trec o stradă. Pe marginea străzii, în partea  opusă, mâzgă. Îmi iau elan și mă avânt spre trotuar, dar în loc să ajung pe el, am ajuns lângă el, șezând în mijlocul grămezii de mâzgă. Alunecasem.

A trecut tomna și venise iarna cu alte surprize.

Prima ninsoare. Un covor alb și frumos se așternu pe străzi. Ningea cu fulgi mari și în bătaia luminilor se vedeau foarte frumos. Mergeam admirând priveliștea. Deodată mă trezesc șezând pe caldarâm. Călcasem pe o pungă din plastic ascunsă sub stratul de omăt.

Altă zi altă pățanie. Plouase și zăpada s-a topit, în schimb s-a făcut un polei de mai mare dragul. Nici dacă-l lustruia cineva nu ar fi ieșit mai lucios. Mă deplasam prin parcul din cetate cu o geantă diplomat în mână, geantă căreia îi spuneam „cufăr”. Aleile parcului erau pavate cu mozaic lucios. Nimic mai potrivit pe polei. Mergeam cu mare precauțiune, dar când am ajuns în mijlocul parcului s-a desprins o bucată de gheață și m-am dus cât am fost de lung, și lung sunt, har Domnului ! Cufărul mi-a zburat din mână cât colo. Ședeam în mijlocul aleii și-l priveam cum se duce pe polei. Am dat să mă ridic, dar picioarele mi-au alunecat din nou. Până la urmă m-am ridicat din poziția „patu labe” și nu știam cum să ajung la cufăr. M-am încumetat să mă dau pe gheață și am reuși să-mi recuperez „valorosul obiect”.

Venise și Crăciunul. A fost un Crăciun cu multă zăpadă. Împreună cu mama și fiică-mea ne-am dus să cumpărăm un brad.  Am găsit unul mare și frumos. L-am luat pe umăr și am pornit spre casă. Pe la mijlocul drumului mergeam pe urmele lăsate de o mașină. Deodată m-m trezit șezând în mijlocul zăpezii cu bradul în spate. Cornelia s-a pus pe un râs zdravăn. Dau să mă ridic și din nou mă trezesc jos, cu bradul peste mine. M-am pus și eu pe râs. După câteva minute m-am ridicat și am pornit la drum cântând: „O brad frumos, o brad frumos / cu cetina tot verde / ce stai tăcut pe capul meu / să-mi porți de grijă tot mereu”.



Să nu uitați !  Proba este sponsorizată de Reeija.ro.



Pasager în Yaris Hibrid


Articol scris pentru

Proba 13. Redescoperă lumea dintr-un hibrid

La concursul


temă propuă de



Yaris Hibrid, Auris Hibrid, Auris Hybrid Touring Sports, Prius sunt modelele Toyota hibrid ce includ tehnologia reducerii emisiilor de CO2  și a înaltelor performanțe în traficul aglomerat al orașelor.

Pentru abordarea acestei teme regret că nu pot prezenta o poveste reală și că sunt silit să recurg la imaginația mea săracă datorată lipsei de experiență în conducerea unei mașini Toyota. Asta pentru că nu sunt posesor al permisului de conducere auto, deoarece în tinerețe nu am fost tentat să conduc Gaz-uri, iar acum sunt prea bătrân pentru a mai obține un permis de conducere.

Cu tote acestea voi povesti ce am văzut la altcineva, deoarece ca pasager am călătorit cu un Yaris Hibrid  și am tras cu coada ochiului la manevrele conducătorului auto.   A  trecut ceva vreme de atunci, dar nu pot uita lejeritatea cu care conducea. Îmi făcea impresia că mașina plutește întrucât nu se auzea niciun fel de zgomot. Silențiozitatea era perfectă.

Am fost curios cum efectua  manevrele de schimbare a vitezei și nu am reușit să-i surprind vreo mișcare deoarece totul era automat și era ghidat prin radar cred, căci altfel nu-mi pot explica zâmbetul permanent ce-l avea, un zâmbet al omului stăpân pe sine.

Am oprit într-o parcare aglomerată. M-am oferit să-l ghidez, dar m-a oprit spunându-mi că nu este nevoie deoarece are senzori atât în față, cât și în spate, iar camera video îi funcționează perfect, fiindu-i de mare ajutor. Mai mult decât atât, pe o porțiune a drumului cu pantă mare mi-a făcut o demonstrație de oprire și pornire fără să simt nici cea mai mică smucitură. Am trecut și print-o localitate cu trafic intens. A condus la fel de lejer ca și înainte spunându-mi că nu are probleme nici cu consumul deoarece și acesta se reglează automat în funcție de viteza de deplasare.

Dar iat-o și cum arată:


Ce să mai zic. Am rămas mut de uimire și m-am gândit ce mare diferență este între mașinile de acum și cele din tinerețea mea când mă izbeam cu capul când de plafonieră, când de ușa din dreapta, iar când coboram din mașină mă dureau toate mădularele. Acum mă lăfăiam în această mașină ca și într-un compartiment de tren cl.I-ia cu care obișnuiesc să călătoresc la drum lung. Liniștea din interiorul mașinii era alungată doar de melodia difuzată de un DVD player.

Tovarășul meu de drum fiind vorbăreț din fire, a început să-mi împuieze capul cu date  tehnice despre mașină, date pe care le-am uitat repede pentru că-mi intraseră pe o ureche și au ieșit pe cealaltă. Am reținut doar că mașina este dotată cu  airberguri (nici nu știu dacă am scris bine acest cuvânt) și că are sistemul de frânare adaptabil în funcție de starea drumului. De abia acum mi-am dat seama că nu simțisem  denivelările drumului care nu era o autostradă, ci unul „de toate zilele”: mai cu gropi și cârpeli, mai cu pământ căzut din basculante sau de pe roțile camioanelor și chiar cu bălegar lăsat de animalele ce au trecut pe acolo.   


Cuvinte-cheie folosite: Toyota, hibrid, Yaris Hibrid, Auris Hibrid, Auris Touring Sports Hibrid, Prius, masina, auto

vineri, 25 octombrie 2013

În vizită la Luxury Gifts


Articol scris pentru concursul
2013


Proba 12. Acasă la

 



Astăzi voi face o vizită familiei Luxury Gifts, o familie armonioasă, formată din 6 persoane, dacă nu am smintit cumva la numărat, sau nu o fi fost careva ascuns prin vreo cămară ori debara.

Locuiesc într-o casă spațioasă, cu geamuri mari, să aibă cât mi multă lumină naturală. Prin casă au tot felul de exponate: de la bijutetrii cu cristale la tablouri găsești tot ce vrei și toate se află de vânzare în magazinul online, unde-și desfășoară activitatea membrii familiei. 



Ultima dată când am fost în vizită la ei aveau  expuse un set format din colier și cercei în formă de fundiță,

precum și o broșă asortată
, bijuterii specifice zodiei Capricorn, zodie în care s-a născut fiica mea în urmă cu peste 30 de ani. Cum Moș Nicolae este apropiat zodiei Capricorn, iar Moș Crăciun aproape că-i bate la ușă, sunt curios ce noutăți mai au.

Despre colierul ce l-am văzut ultima dată pot pune că este confecționat din granat, un cristal Swarovski™ de culoare roșu închis și are pandantul în formă de inimă. Broșa este din colecția Parure – Milano, este rodiată și îi decorată cu cristale negre, fumurii, topaz și incolore.

Dar pentru păstrarea acestor cadouri este nevoie și de o casetă frumoasă. Iat-o ! 
Ajuns la destinație la ora stabilită, după protocolarul schimb de cuvinte cu gazda despre vreme și afaceri, am intrat în subiect. Am dorit să văd noutățile în domeniu. Gazda amabilă m-a dus în magazin unde erau expuse cele mai noi colecții. Deodată privirea mi-a fost acaparată de un glob pământesc ce avea lângă el un pix.
Mi-am amintit că se apropie ziua de naștere a unui prieten și încă nu-i cumpărasem un cadou. Am privit atent cele două piese așezate pe un suport din lemn lăcuit. Globul pământesc amintea de vechile obiecte din cancelariile cu miros de mucegai, iar pixul este unul modern, ce avea culoarea neagră. Era o compoziție superbă pentru un cadou oferit unui împătimit de călătorii cum este prietenul meu. „Este lucrat manul în Italia, îmi spune gazda și este un excelent obiect de decor”. „Îmi place, spun eu și se potrivește cu biroul clasic al prietenului meu unde va înviora atmosfera sumbră și morocănoasă în care-i place să lucreze”.
„Da, merge perfect, confirmă gazda, pentru că are un colorit cald și detaliile sunt lucrate cu multă atenție pentru a reda cât mai fidel formele de relief și celelalte detalii”.


Cuvinte-cheie folosite: LuxuryGifts.ro, bijuterii cu cristale , cadouri” 


joi, 24 octombrie 2013

Jocurile vieții

Articol scris pentru
Proba 11. Jocurile copilăriei versus jocurile vieții de adult
la concursul 
2013



Temă propusă de


De la fragedă pruncie la adânci bătrâneți viața se joacă permanent cu noi. Nu ne slăbește o clipă și fiecare perioadă a vieții își are jocurile ei specifice, jocuri mai mult sau mai puțin complexe.

În timpul copilăriei mele ne jucam cu puști de soc călărind cai din „bâte” de floarea soarelui. Dar ne jucam cu puști și eram mândri de ele pentru că erau făcute de noi. AMINTIRI, amintiri... Amintiri ce mă duc niciunde spre nicăieri, dar este totuși o AMINTIRE dintr-o copilărie frumoasă. Acea amintire se numește satul în care am copilărit și oamenii ce mi-au purtat de grijă.

 Astăzi copiii se joacă cu puști machetă, fidele puștilor adevărate. În cartierul meu văd doi copii în jur de 10 ani frecând toată ziua două pistoale mitralieră copii (cu accent pe „o”) fidele ale puștilor americane. Sunt echipați în ținută de pușcași marini și fac demonstrații de ceea ce au învățat pe nu știu unde. Probabil la Școala de luptă 

La școala unde învață Ioana am văzut un puști, tot în jur de 10 ani, care de cum a ajuns în curte, în pauză, a început să facă demonstrații de karate aplicând diverse lovituri unor băieți mai mari ca el, lovituri învățate din filmele și jocurile vizionate la nesfârșit. Dar și pe vremea mea erau bătăuși, însă nu foloseau tehnicile de acum. Erau mai rudimentari.

În ce mă privește nu am transformat jocurile copilăriei în jocuri de adult. Trecerea de la o anumită etapă a vieții la alta am făcut-o fără să-mi dau seama și am uitat jocurile copilăriei. Cu mine viața a fost relativ dură și tot ce am învățat a fost fără „dascăli” și fără să urmez exemplul eroilor din cărțile citite. Aventurile „Decameronului” nu mi s-au potrivit, peripețiile „Elevului Dima dintr-a VII-a m-au lăsat rece, la fel ca și aventurile altor personaje.

Am citit prezentarea și recenzia romanului „Jocul lui Ender”. Nici vorbă să mi se potrivească, mai ales că sunt la o vârstă înaintată când nu mai sunt influențat de ceea ce citesc. O anumită categorie de cititori ar putea fi influențată de Ender, dar și acea categorie preferă demonstrațiile practice din sălile de lupte nemaiavând timp și chef de citit, nici răbdarea necesară citirii unui roman.   

Deh, lumea a evoluat, copiii s-au dezghețat și ne mai întrebăm de unde atâta violență. Ar mai fi  Jocurile foamei. O realitate crudă a zilelor noastre pentru că unii fac foame neavând ce mânca, iar alții fac „foamea puterii”. O foame mai chinuitoare decât foamea biologică. O foame cu mai mulți competitori prezenți la start, dintre care doar unul va fi învingătorul.Aceasta este de fapt și urzeala  din „Urzeala tronurilor”: goana după putere.

Iată doar trei romane din bogata colecție NEMIRA  care cochetează cu noi, cititorii mai mult sau mi puțin împătimiți. Sunt trei romane recomandate pentru a fi citite de către iubitorii de literatură bună și a cunoaște o anumită realitate ce ne duce de la jocurile copilăriei la jocurile vieții de adult.


 cuvinte cheie utilizate: „Jocurile foamei”, „amintire”, „urzeala”, „copilarie”, „Scoala de Lupta”

luni, 21 octombrie 2013

Răutățile naturii


De data asta  IO  ajutat de Dana Diaconu  am propus:
Fenomene naturale extreme, articol scris pentru 

Este omul prea mic în fața lor sau am putea preveni așa ceva?
Are omul vreo influență în formarea unor astfel de fenomene?
În mijlocul urgiei, care ar fi reacțiile și acțiunile tale?

Natura, frumosul ce ne înconjoară, are și fenomene mai puțin frumoase. Cutremure, taifunuri, tornade, prăbușiri ale pământului pe care stăm sunt doar câteva.

Unul dintre aceste fenomene l-am trăit pe viu în 1970, când Mureșul mi-a bătut la ușă și m-a vizitat în casă. Ca un bun „oaspete” ce este nu a venit cu mâna goală. Mi-a adus foarte multă apă (1,20 m în casă), sticle și bidoane goale în curte, mult mâl și produse chimice de tot felul peste tot pe unde a putut.
Când Mureșul m-a vizitat eu nu ram acasă. Am fost ofițer de serviciu și trei zile nu am putut părăsi gara. În cea de-a patra zi am putut pleca spre casă, vorba vine. Din centrul orașului apa încă nu s-a retras. Am mers pe străzi ocolitoare până la un anumit loc și de acolo a trebuit să intru prin apă până acasă. Apa îmi ajungea la brăcinar, dar nu am simțit cât era de rece. Nu știam unde erau mama și sora mea, eram curios să aflu ce era casă. Uitasem cu nu am mâncat nimic și nici apă nu am băut, dar nu-mi mai era foame nici sete.
Ajuns acasă am văzut rezultatul. Dușumeaua era umflată și se ridicase în mijlocul casei. Geamurile spre stradă erau deschise și pe masă era o lumânare care arse până la vasul în care era fixată. Toate cărțile și albumele cu fotografii ce le aveam erau în apă, hainele erau pe dulapuri, ușile nu se mai deschideau și în casă am intrat pe geam. Un adevărat dezastru.

Nu mai aveam ce face acolo și m-m întors pe unde am venit, ieșind tot pe geam.  Am plecat în căutarea mamei. Pentru început m-am dus în cetate la un frate al ei. Nu era acolo. M-am mai învârtit prin oraș pe unde am mai putut merge și pașii m-au dus, fără să-mi dau seama, la o prietenă a ei. Era acolo. Mi s-a oferit mâncare și am refuzat pentru că nu-mi mai era foame. După un timp mi s-a făcut sete și am cerut apă. Mi s-a spus să iau dintr-o cămară. Am umplut o cană de 0,5 l și am băut pe nerăsuflate. Când s-o termin mi s-a părut că are un gust aparte. Am întrebat dacă nu era leșie în sticla respectivă pentru că mi s-a părut suspect gustul ce-l avea. Mi s-a spus să stau liniștit că nu era leșie, dar m-au întrebat dacă băusem cu cana ace-o aveam în mână. Am confirmat că da, și m-au asigurat din nou că nu era leșie. După un timp m-au întrebat dacă mă simt bine. Le-am spus că nu am nimic, iar ei mi-au spus că băusem țuică de prune. A doua zi mi-au dat să beau din aceeași sticlă. Atunci am simțit că-mi ia gura foc.  

După cinci ani Mureșul făcu o nouă „vizită de lucru” pe ulițele burgului, dar de data asta nu a mai dat peste mine. Mă mutasem în cetate. 

Demonstrații de forță ale Naturii au fost și în anii următori. Cutremurul din martie 1977 a produs multe victime și mari pagube în București și împrejurimi, la noi simțindu-se mai puțin. Deși după inundațiile din 1975 Mureșul a fost îndiguit, la scurt timp după terminarea digului s-a produs o „rupere de nori” cu ploaie torențială care a inundat din nou Orașul de Jos, iar prin cetate nu se putea circula decât desculți prin apă.

 Toate acestea au demonstrat, dacă mai era nevoie, că omul este mult prea mic și neputincios în fața Naturii și că aceste dezastre nu se pot preveni oricât am dori și orice am face. Dar omul are o mare influență în formarea unor astfel de fenomene. Crezându-se mult prea deștept și puternic, omul face tot felul de experimente care rup echilibrul Naturii și atunci Natura se răzbună punându-l „la colț” de unde privește neputincios la ce a făcut.

În mijlocul urgiei am trăit. În prima noapte am umblat pe întuneric așa cum umblă leul în cușcă. Nu știam ce este în jurul meu. Auzeam doar case dărâmându-se și credeam că vântul ia țigla de pe ele. Dezastrul l-am văzut când s-a făcut ziuă, apoi în zilele și nopțile ce au urmat am stat liniștit așteptând să pot pleca din gară pentru a merge acasă, deoarece tot Natura a fost aceea care mi-a deschis drumul.




sâmbătă, 19 octombrie 2013

Hai la joacă pe PC

Articol scris pentru
2013

pe tema propusă de 

la Proba 10. Ce ne mai place joaca!



Nu sunt un împătimit al jocurilor online și de aceea am făcut un tur de orizont aici, la  http://jocuri.bzi.ro/, pentru a mă documenta.  Sincer să fiu am rămas uimit de mulțimea jocurilor găsite și de diversitatea temelor.

De la jocuri  m-am mutat aici, la MAGAZIN ONLINE  pentru a mă informa și a vedea noutățile  în domeniu de PLĂCI VIDEO
O placă video (adaptor video sau placă grafică) este un card de expansiune a cărui funcție este de a genera imagini către un monitor. Multe plăci video au funcții adăugate, precum redarea accelerată de scene 3D și grafică 2D, adaptor TV tuner, decodare MPEG-2/MPEG-4 sau capacitatea de a utiliza mai multe monitoare (multi-monitor). Alte plăci video moderne sunt utilizate pentru scopuri mai exigente, precum jocurile,  placa video fiind cea mai importantă piesă a unui calculator. De aceea se recomandă să nu fim zgârciți atunci când cumpărăm o placă video deoarece plăcile video bune costă mai mult. Dar ce ne facem dacă nu dispunem de resursele financiare necesare? Atunci căutăm să avem un PC performant și o placă video de calitate medie, care este mai ieftină.

Plăcile video pot fi integrate în placa de bază la PC-urile mai vechi, dar acest cip grafic are de obicei o cantitate mică de memorie și preia o parte din memoria RAM a sistemului principal. Acest tip de grafică se mai numește grafică integrată cu un nivel scăzut de performanță și nu este dorită de cei care folosesc aplicații 3D. De aceea aproape toate plăcile de bază permit dezactivarea graficii integrate prin intermediul BIOS –ului, dar pentru realizarea acestui lucru placa de bază trebuie să fie prevăzută cu suport AGP care să permită atașarea plăcii video.

După cum bine știm, la ora actuală cele mai bune plăci video sunt ATI și NVIDIA, care din 2003 domină piața plăcilor video cu liniile Radeon și GeForce. Identificarea liniilor de produse cu performanțe obișnuite, medii sau de vârf se face de către un novice în informatică numai după preț. FORUM COMPONENTE


Când cumpătăm o placă video ne interesăm ce procesor GPU-VPU are, ce cantitate de memorie poate stoca,  și cu ce variantă DirectX este compatibilă. Pentru jocuri se recomndă ca placa video să aibă un CPU cu viteza de cel puțin 200MHz, o cantitate de memorie de cel puțin 64 MB și o rată de transfer prin portalul AGP de cel puțin 4X și este de preferat să fie compatibilă cu Direct X9.

Dar pentru mine, un neîmpătimit al jocurilor, nu contează prea mult evoluția acestora, deși an de an apar noi jocuri performante. Având în vedere că plăcile ATI și cele NVIDIA sunt similare, diferențele între ele fiind nesemnificative pentru utilizator, alegerea uneia sau alteia o las la latitudinea specialistului care-mi asigură depanarea calculatorului, nu de alta dar el știe mai bine decât mine ce se potrivește în calculatorul meu.


Micul vrăjitor


Fotografie destinată pentru Happy Weekend 41 lansat de 

joi, 17 octombrie 2013

Despre birotică și papetărie

Proba 9. Stampile si obiecte de papetărie accesibile

Articol scris pentru  
2013
Această temă a fost dată de

Pentru abordarea acestei teme am ales
Varianta 1:
Prezentarea celor trei produse de papetărie care sunt cele mai folosite în activitatea de zi cu zi și a produselor de birotică/papetărie care dau dependență la birou.

De-a lungul timpului, atunci când lucram la birou utilizam multe produse de birotică și papetărie
BIROTICĂ, iar în munca de teren utilizam un caiet mecanic format A5  PAPETĂRIE. Nu-mi lipeau hârtia A4, bumbuștile (acele cu gămălie), capsele, capsatoare de diferite mărimi,
perforatorul, agrafele, hârtia copiativă (faimosul indigo), hârtia milimetrică, calcul, ozalidul, pixuri de tot felul (albastre, roșii și negre), culori carioca, creioane negre H, HB și B, rigle de diferite dimensiuni și o riglă gradată la scară; un raportor, trei echere, penițe redis, truse grafos,dosare, bibliorafturi, mașina mecanică de scris și o lupă, dar să nu uit nelipsitul “coș de gunoi” în care aruncam deșeurile de hârtie. Cred că nu am uitat nimic din ce utilizam între anii 1970 -  1990.  

O dependență propriu-zisă nu mi-a dat niciun produs din cele folosite, dar nu puteam sta să nu am hârtie și cel puțin un pix. Dacă nu aveam ace de gămălie, foloseam agrafe sau capse, dacă nu aveam hârtie milimetrică foloseam rigla gradată la scară și mă descurcam. Dar dacă nu aveam hârtie, nu aveam pe ce scrie, căci pixul îl înlocuiam cu un creion și treaba mergea înainte.

Dintre toate produsele pe care vi le-am prezentat mai sus, cele mai folosite sunt: hârtia, pixul și acele cu gămălie, după opinia mea. Lor le urmează dosarele și bibliorafturile. Nu vorbesc nimic despre telefoane, deoarece ele au devenit atât de populare încât până și copiii la școală sunt toată ziua cu telefonul la ureche.

Dar astăzi situația s-a schimbat mult. Cu un calculator și un copiator Xerox faci tot ce făceam eu cu grămada aia de instrumente prezentată mai sus. Calculatoarele se folosesc atât în tehnoredactare de texte, cât și în proiectare, obținându-se desene mult mai reușite decât cele făcute de noi.

Din produsele de birotică și papetărie se mai folosesc: pixurile, care au forme și utilități diferite, hârtia format A4 și A3  pentru copiator, hârtia pentru fax, banda transparentă de lipit, capsatoare, perforatoarele necesare arhivării, acele cu gămălie și mai puțin agrafele de birou. Ca noutate se folosește acel instrument utilizat pentru distrugerea documentelor. În rest, totul depinde de dorința patronului de a face lux și risipă.