Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

luni, 28 februarie 2011

Plecarea făurarului

Făurar este gata de plecare. A măturat zăpada şi a pregătit terenul pentru ca "peştii" să poată înnota în voie. Adio Făurar 2011.

vineri, 25 februarie 2011

Poveste uitată

Măine sunt moşii de iarnă. Prilej de aduceri aminte şi pomenirea morţilor...

Mos Ion Roata si Unirea
de Ion Creanga
La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iasi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu si altii, au gasit cu cale sa cheme la Adunare si câtiva tarani fruntasi, câte unul din fiecare judet, spre a lua si ei parte la facerea acestui maret si nobil act national. Cum au ajuns taranii în Iasi, boierii au pus mâna de la mâna, de i-au ferchezuit frumos si i-au îmbracat la fel, cu cheburi albe si cusme noua, de se mirau taranii ce berechet i-a gasit. Apoi, se zice ca i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri sa le tie cuvânt, ca sa-i faca a întelege scopul chemarii lor la Iasi.
- Oameni buni, stiti pentru ce sunteti chemati aici, între noi? zise boierul cu blândeta.
- Vom sti, cucoane, daca ni-ti spune, raspunse cu sfiala un taran mai batrân, scarpinându-se în cap.
- Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, doua tari surori, crestine si megiese, Moldova noastra si Valahia sau Tara Munteneasca, de care poate-ti fi auzit vorbindu-se, se sfâsie si se manânca între dânsele, spre cumplita urgie si peire a neamului românesc. Tari surori si crestine, am zis, oameni buni; caci, precum ne închinam noi, moldovenii, asa se închina si fratii nostri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbracamintea si toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai si fratii nostri munteni. Tari megiese, am zis, oameni buni; caci numai pârauasul Milcov, ce trece pe la Focsani, le desparte. "Sa-l secam dar dintr-o sorbire" si sa facem sfânta Unire, adica înfratirea dorita de stramosii nostri, pe care ei n-au putut s-o faca în împrejurarile grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treaba crestineasca si frumoasa avem de facut. Numai Dumnezeu sa ne-ajute! Înteles-ati, va rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Si daca aveti ceva de zis, nu va sfiiti; spuneti verde, moldoveneste, ca la niste frati ce va suntem; ca de-aceea ne-am adunat aici, ca sa ne luminam unii pe altii si Dumnezeu sa ne lumineze pe toti cum a sti el mai bine!
- Întelegem, cucoane, asa a fi, raspunsera câtiva tarani mai rusinosi; ca, da, nu-ti sti dumnevoastra ce-i pe lume, noi, taranimea de la coarnele plugului, avem sa stim ce-i bine si ce-i rau?...
-Ba eu, drept sa va spun, cucoane, n-am înteles! cica zise cu îndrazneala unul dintre tarani, anume Ion Roata. S-apoi, chiar daca ne-am pricepe si noi la câte ceva, cine se mai uita în gura noastra? Vorba ceea, cucoane: "Taranul, când merge, tropaieste, si când vorbeste, hodorogeste", sa ierte cinstita fata dumnevoastra. Eu socot ca treaba asta se putea face si fara de noi; ca, da, noi stim a învârti sapa, coasa si secera, dar dumnevoastra învârtiti condeiul si, când vreti, stiti a face din alb negru si din negru alb... Dumnezeu v-a daruit cu minte ca sa ne povatuiti si pe noi, prostimea...
- Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii faceau totul în tara aceasta s-o storceau dupa plac. Astazi toti, de la vladica pâna la opinca, trebuie sa luam parte la nevoile si la fericirea tarii. Munca si câstig, datorii si drepturi pentru toti deopotriva.
Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum si de cine au fost ei adusi pe aceste locuri; despre suferintele lor si cum au ajuns a fi dezbinati si împrastiati prin alte tari. Le da el pilde câte si mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrajbiti si, în sfârsit, se sileste bietul crestin din rasputeri a-i face sa înteleaga care sunt roadele binefacatoare ale Unirii, aducându-le aminte ca tot "pentru unirea tuturor" se roaga si sfânta biserica, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.
- Ei, oameni buni, cred ca acuma ati priceput!
- Priceput, cucoane, cât se poate de bine, raspunsera mai toti. Dumnezeu sa va ajute la cele bune!
- Ba eu tot nu, cucoane, raspunse mosul Ion Roata.
-Dumnezeu sa ma ierte, mos Ioane, dar dumneta, cum vad, esti cam greu de cap; ia haidem în gradina, sa va fac a întelege si mai bine. Mos Ioane, vezi colo, în ograda la mine, bolovanul cel mare?
- Îl vedem, cucoane
-Ia fa bine si ada-l ici, lânga mine, zise boierul, care sedea acum pe un jilt în mijlocul taranilor.
-S-avem iertare, cucoane, n-om putea, ca doar acolo-i greutate, nu saga.
- Ia cearca si vezi.
Mos Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate.
-Ia du-te si dumneta mos Vasile, si dumneta, bade Ilie, si dumneta, bade Pandelachi.
În sfârsit, se duc ei vro trei-patru tarani, urnesc bolovanul din loc, îl ridica pe umere si-l aduc lânga boier.
- Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar când v-ati mai dus câtiva într-ajutor, treaba s-a facut cu usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cântecului:

"Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi si la durere;
Unde-s multi, puterea creste,
Si dusmanul nu sporeste."
Asa si cu Unirea, oameni buni! Credeti dumnevoastra ca, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem sa fim numai atâtia? Fratii nostri din Transilvania, Bucovina, Basarabia si cei de peste Dunarea, din Macedonia si de prin alte parti ale lumii, numai sa ne vada ca traim bine, si ei se vor bucura si ne vor iubi, de n-or mai îndrazni dusmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fratii nostri de sânge: frantujii, italienii, spaniolii si portughezii, ce asteapt? La orice întâmplare, Doamne fereste, stau gata sa-si verse sângele pentru noi... Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ati înteles si rasînteles."
- Ba eu unul, sa iertati dumnevoastra, cucoane, înca tot n-am înteles, raspunde mos Roata.
- Cum se face asta, mos Ioane? Mai bine ce v-am talmacit, si un copil putea sa înteleaga.
- Mai asa, cucoane, raspunsera ceilalti.
- Mos Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multa oboseala, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înteles, cum n-ai înteles, de când se face atâta vorba; sa auzim si noi!
- Da, cucoane, sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba si pâna la fapta este mare deosebire... Dumnevoastra, ca fiecare boier, numai ne-ati poruncit sa aducem bolovanul, d-ar n-ati pus umarul împreuna cu noi la adus, cum ne spuneati dinioarea, ca de-acum toti au sa ieie parte la sarcini: de la vladica pâna la opinca. Bine-ar fi dac-ar fi asa, cucoane, ca la razboiu înapoi si la pomana navala, parca nu prea vine la socoteala... Iar de la bolovanul dumnevoastra am înteles asa: ca pâna acum noi, taranii, am dus fiecare câte-o peatra mai mare sau mai mica pe umere; însa acum suntem chemati a purta împreuna tot noi, opinca, o stânca pe umerele noastre... Sa dea Domnul, cucoane, sa fie altfel, ca mie unuia, nu mi-a parut rau.
La aceste vorbe, taranii ceilalti au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul si a zice:
"Ia, poate ca si Roata al nostru sa aiba dreptate!..."
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghitit galusca si a tacut molcum.



joi, 24 februarie 2011

Poveştile pruncilor


Capriciile iernii

Dimineaţa când ne-am trezit, pomii din faţa geamului meu se făleau că au îmbrăcat hlamida albă de omăt. Dar asta doar până la ceasul amiezii, când s-au gândit totuşi să trimită iarna la plimbare cu un autoturism şi ei au dezbrăcat frumoasa hlamidă.

Spre seară nu mai era zăpadă nici pe valul de pământ ce înconjura cetatea.

Dragobete


Să-i zicem sărbătoare nu putem pentru că nu este recunoscută ca atare. Dar putem să-i zicem Ziua iubirii, care este la 24 februarie şi atunci întreaga natură se trezeşte, la noi, din amorţeală chiar dacă încă mai este frig.  Peştii, de câteva zile, înoată liniştiţi prin oceanul astral.

marți, 22 februarie 2011

Antrenament sporit

Capricioasele Babe îşi sporesc antrenamentul. Au mai puţin de o săptămână până îşi fac apariţia şi ca atare trebuie să fie în formă maximă

sâmbătă, 19 februarie 2011

Când plouă afară


La noi astăzi toată ziua a plouat şi în aceste condiţii fiecare am fost cu treaba lui în casă. Mai greu pentru Ioana care nu avea astâmpăr.

Muzica lui Tudor Gheorghe


Versurile aparţin poetului Adrian Păunescu.
Pentru unii regretat, pentru alţii contestat.

joi, 17 februarie 2011

Amintire

A fost prima lecţie de mers pe role. Ioana avea 3 ani şi 3 luni, iqar rolele 3 roţi. Deci, ne-am profilat pe cifra 3 şi a fost un succes. Nu a durat mult timp până Ioana a mers singură pe role.

Iar a venit "ningeaua"



Astăzi după programul de la grădiniţă a urmat programul administrativ prin oraş. După ce am terminat şi programul administrativ, în drum spre casă am găsit un bulgăre mare de zăpadă pe care nu l-am iertat, apoi spre seară a nins din nou. Dar de data asta zăpada s-a topit repede.

marți, 15 februarie 2011

La Tretenia Bătrână

Un soare colţat privea azi spre burgul meu. Cu toate astea, am vrut să văd Lunca Mureşului la Tretenia bătrână. Aşa că, am pornit la drum spre Mureş.

Pe câmp, pământul nu mai mustea sub paşii mei, dar încă era moale. Pe porţiunea cu mult noroi, nu a mai fost nevoie să ocolesc. Vântul şi-a făcut datoria şi a uscat iarba de pe marginea şanţului, aşa că am putut merge şi pe acolo. În rest, nu au mai fost probleme. Undeva, departe în zare, Piatra Craivei şi Cheile Râmeţului stăteau ascunse în ceaţă.

Ajuns pe malul apelor am văzut că pe Mureş nu mai curgeau sloiuri, iar pe Ampoi nu mai era gheaţă. Doar pe ici-colo erau sloiuri agăţate de mal. În rest, linişte şi aer curat.
Pentru a nu pleca cu taşca goală am făcut nişte fotografii unor sălci cu licheni.


În vizită la moşu

Deocamdată nu vă scriu şi nici nu povestesc. Doar stau, mă uit, gânguresc din când în când şi câteodată zâmbesc.
Cu alte cuvinte, fac şi eu ce ştiu.

duminică, 13 februarie 2011

Plimbarea la Mureş în imagini

Soarele zglobiu râdea pe cer

Căprioarele


Nori şi soare pe cerul sfârşitului de iarnă

Topirea gheţii

Printre crengi de salcie, o gâscă sălbatică

Satul Limba fără mantia de nea

Gâsca se vede înfiptă în apele Mureşului

Lunca Mureşului

În zarea îndepărtată apar Piatra Craivei şi cheile Râmeţului pleşuve

Podul de gheaţă pe Ampoi