Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

duminică, 30 ianuarie 2011

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Cizmuliţele

Iniţial am vrut să intitulez fotografia "mica cerşetoare". Dar cizmuliţele mi-au stricat planul. O precizare se impune: acest stil de îmbrăcare aparţine în exclusivitate Ioanei. Doar mâine, în 30 ianuarie, este din nou zia ei.

Şi din nou moşu-i spune: LA MULŢI ANI IOANA !

Ursuleţul cu mască


Promoroaca

Iarna-şi mai arată gura ştirbă şi ne atrage atenţia că vine Tretenia. Prin urmare azi a fost destul de frig. Atunci când am făcut fotografia erau -12 grade C.

Făurar (Zodia Vărsător)

Făurar (asociat cu zodia Vărsător) se apropie cu paşi repezi de noi. Are de construit poduri de gheaţă. La noi peste Mureş şi Ampoi, râuri molcome de şes, aşa cum îi stă bine ardeleanului să fie în interiorul Arcului Carpatic. 

Domol la vorbă, aparent domol şi la gândire, ardeleanul este un bun român la fel ca moldoveanul,  regăţeanul, dobrogeanul ori olteanul, în genericul de ardelean incluzând bănăţeanul, oşeanul, maramureşeanul şi crişeanul.
Cunoscând jugul robiei de când a apărut, ardeleanul a învăţat să-şi apere drepturile de român stăpân pe glia de care aparţinea, udată cu sudoare şi sânge pentru a putea obţine cele necesare traiului. Veneticii considerându-se mai isteţi pentru că ştiau să mânuiască mai bine armele decât plugul, au ajuns să se considere stăpâni peste ceea ce nu le aparţinea. Şi aşa ardeleanul trecea de la o stăpânire la alta după cum bătea vântul, până când habsburgii, neavând încotro, au trebuit să-i elibereze din jugul robiei.  Viaţa mergea înainte şi se înfăptuia destinul unui popor născut creştin ce credea într-un singur zeu: Zalmoxis (sau Salmoxis, Zamolxis, Samolxis). Dar viaţa merge şi acum înainte. Acum când românul este aparent liber şi independent. Numai că şi acum românul joacă după cum îi cântă străinul şi asta pentru că aleşii ţării, după voia poporului, în loc să stea drept în faţa mai marilor lumii, ţin capul plecat pentru a nu le fi "tăiat de sabie". O soartă crudă apasă spinarea bietului român. Şi asta pentru că încă nu a sosit momentul să apară cel care va lua taurul de coarne pentru a-l trânti cu capul în colbul Drumului Ţării.

vineri, 28 ianuarie 2011

Să nu uităm...

Ieri, în timpul "plimbării", nu chiar fără treabă, prin burg, trecând pe lângă un chioşc, Ioana văzu expuse în geam mai multe reviste. "Moşu, moşu, îmi cumperi şi mie o carte? Spune că da! Uite, aia cu fetiţa roz !... Mi-o cumperi?... Da'  nu pe aia. Uite este una cu CN. Cumpără-mi cartea aiaaa !!!"
Şi moşu s-a învoit. I le-a cumpărat pe amândouă, iar Ioana, de bucuroasă, a cerut să ducă ea sacoşa.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Gimnastica


Bebe şi noi


Dormind pe săniuţă


De 24 Ianuarie

Aşteptând telefonul de la "vraciul" calculatoarelor nu am plecat niciunde, dar nici nu am stat degeaba. De dimineaţă am meşterit una-alta şi am schimbat alimentarea cu energie electrică a calculatorului. Până acum nu aveam pământare, de acum am şi din aia.
După ce a venit Ioana de la grădiniţă, am despodobit bradul.
Ea a fost foarte încântată că a lucrat efectiv la luarea ornamentelor şi tăierea crengilor cu foarfeca, după care a trecut la utilizarea aspiratorului. Când s-a plictisit, verdictul a fost clar: "moşu, acum fă tu !" Pe înserat am terminat şi treaba asta. De acum a început să treacă timpul mai greu. Nu am mai avut cu ce mă ocupa. La trelevizor am butonat ce am butonat şi nrgăsind nimic interesant, l-am închis. Spre miezul nopţii mi-am făcut o cafea şi am privit în gol spre fereastra întunecată. Afară se vedea o geană de lumină de pe nu ştiu unde. Într-un târziu am aprins veioza şi m-am apucat să scriu cu pixul. Încă mai ştiu să-l folosesc, dar sper că mâine voi primi şi telefonul mult aşteptat.

Din nou la Mureş

Duminică 23 ianuarie, a fost o zi petrecută mult în aer liber, pe câmp, pe malul Mureşului şi Ampoiului..
Peste noapte a nins şi pe pământ se aşternuse un strat frumos de zăpadă. De dimineaţă a mai nins puţin, apoi ninsoarea s-a transformat în acel tip de ninsoare mocănească. În jurul amiezii Ioana m-a rugat să facem un om de zăpadă. Deşi aveam alte planuri, am acceptat invitaţia ei şi am ieşit să facem acel "om de zăpadă".
Am făcut unul nu prea mare, apoi ne-am bătut cu zăpadă.
De la un timp am dus-o în casă iar eu, tiptil, am plecat la plimbare pe câmp.Mă gândeam că nu voi putea merge din cauza noroiului, dar un temerar a făcut urme înaintea mea. Aşa că, m-am încumetat şi am plecat la drum prin zăpada aşternută peste pământul dezgheţat.
Pe câmp linişte şi aer curat. La baza digului urmele temerarurului au luat-o în altă direcţie de cum mergeam eu, aşa că am ajuns pe drum fără urme, pe unde s-au "plimbat" doar câinii de la Staţia de sortare al balastului.

Ajuns pe digul de pe malul Ampoiului mergeam prin zăpada destul de mare şi mă gândeam la anii când prin acele locuri mergeam cu mama prin zăpadă la bunici. Atuci zăpada parcă era mai mare decât acum. Nu ştiu dacă-mi plăcea, nu ştiu dacă mi se părea frumoasă sau vedeam doar corvoada unui drum făcut de nevoie. Dar un lucru este totuşi cert. Acele drumuri făcute în copilărie pe jos, pentru că nu erau mijloace de transport în comun, m-au antrenat şi m-au făcut să prind gustul mersului pe jos.
Aşa că şi azi am parcurs mai mulţi kilometri înotând prin zăpadă. Timpul a trecut pe nesimţite şi când am ajuns acasă am constatat că au trecut patru ceasuri.

Ioana sta cuminte în casă. I-am spus să întrebe pe mamă-sa şi pe tată-so dacă o lasă cu sania. Fără nici un alt răspuns i-au pus hăinuţele în braţe. Am îmbrăcat-o, am luat săniuţa şi din nou la drum. Am parcurs o distanţă destul de mare după care Ioana a spus: "moşu, acum hai acasă !"  Hai !

taifas cu un om de zăpadă găsit pe traseu

Şi aşa s-a terminat plimbarea de duminică.