O plimbare pe ploaie

- fotografie lută din albumul Google -

Astăzi, 12 septembrie, am avut parte de o ploaie de vară. O ploaie la fel ca cea din fotografia prietenului „Fosile” afișată la începutul articolului și luată de pe Google.

Înainte să înceapă ploaia am promis pruncilor că-i duc la o plimbare de seară.  Până când ne-am schimbat hainele și ne-am încălțat a început  ploaia. La început molcomă, apoi s-a întețit. Ioana m-a întrebat tristă: „moșu mai mergem?” „Sigur că da ! puiuța moșului” i-am răspuns eu.  Promisu-i promis ! „Uraaa!” a stigat atunci Daniel. „Luăm și umblelele?”  a continuat el.

Le-am dat umbrele pe măsură, eu m-am îmbrăcat cu o geacă pentru a avea mâinile libere și la drum. Până în stația de autobuz avem cca. 20 m, dar pe ploaie drumul a fost extrem de lung.  Apa a trecut prin geaca mea. După aproximativ  5 minute de așteptare a venit și autobuzul. Ne-am urcat în el și am plecat.

Am făcut un ocol al Orașului de Jos și când am ajuns din nou în cetate ploaia s-a oprit. Am coborât din autobuz și am plecat spre casă pe jos. Bucuria lui Daniel ! A luat bălțile la rând pentru a intra în ele.

Ajunși  acasă au mâncat bine, ca niște cosași flămânzi și s-au culcat. Mâine va fi o nouă zi în care vedem noi ce vom face.

Miercuri ... 122

Flori și nori din Bălgrad

ficus

Maratonul MFC a fost lansat de  CARMEN

Câini fără stăpân

Articol scris pentru BLOG POWER 82 unde

noul lider de opinie  Sunshine propune următoarea temă:

Câinii  maidanezi 

Ar trebui sa ii ucidem pe toti sau doar pe cei agresivi si bolnavi? 

E sau nu vina noastra ca aproape toti cainii sunt agresivi? 

Cum am putea rezolva problema cainilor maidanezi?

O temă de actualitate. Câinii maidanezi. Ei trăiesc pe străzile burgurilor și ulițele satelor, se plimbă printre oameni mai mult sau mai puțin pașnici. Câinii maidanezi, animale părăsite de stăpânii lor sau născuși prin boscheți în parcuri, unii dintre ei fiind chiar de rasă, câinii maidanezi mereu  flămânzi, devin agresivi de cele mai multe ori. Din această cauză câinii maidanezi sunt foarte periculoși pentru om, ei atacând bătrâni, copii și chiar oameni cu depline puteri de apărare.

Câinii maidanezi au agresivitatea în instinct. Ei au devenit din animale domestice, animale sălbatice. S-au reîntors la origini. Doar aspectul exterior îi deosebește de șacali și odată sălbăticindu-se, nu mai pot fi domesticiți. Fiind învățați cu strada, cu vagabondajul, vor evada în permanență spre libertatea oferită de aceasta.

IO nu am avut treabă cu midanezii de nici-un fel și sper să nu fiu atacat de ei nici eu și nici nepoțeii mei. Asta poate pentru că nu mă sperii și îmi continui liniștit drumul. În mod diferit acționez când întâlnesc în drumurile mele câini ciobănești ce însoțesc turma pentru că aceștia știu că trebuie să apere oile și atunci se înterpun între mine și ele. În acest caz mă opresc și las turma să treacă pentru că și câinii vor pleca după ce trece respectiva trrmă.

De ce avem atâția maidanezi pe străzi?  Păi pentru că nu mai are cine să-i adune. În timpul copilăriei mele nu erau câini maidanezi, în schimb erau hingheri care adunau câinii fără stăpân sau care umblau neînsoțiți pe drumuri. Și atunci erau “iubitori de animale “ care se certau cu hingherii, dar hingherii își vedeau de treaba lor. Câinii nu aveau ce căuta pe stradă fără însoțitor.

În schimb astăzi sunt mulți care pretind că iubesc animalele și le lasă câinii să hoinărească pe străzi. Sunt mulți care îi aruncă la containăr pe cățeii proaspot fătați ca să scape de ei. Sunt mulți care aruncă un os câinilor ți pisicilor de pe stradă spunând că hrănesc animalele și prin aceasta îi fac agresivi.

Acum e greu să scăpăm de câinii maidanezi. Au fost date legi care să-i apere. Apărăm câinii și lăsăm de izbeliște omul care a ajuns să fie la cheremul câinilor. Acum e greu și să-i hrănim. Întreținerea câinilor maidanezi costă mult. De aceea trebuie să se acționeze pentru stârpirea lor și când se acționează împotriva haitelor nu avem de unde ști care câini sunt bolnavi. Dacă sunt oameni care vor să-i protejeze să-i ia la casa lor și să aibă grijă de ei, să le asigure adăpost și hrană pentru că de asta au nevoie câinii maidanezi.

Să iubim animalele, dar să le iubim rațional și cu simț de răspundere.

Alte articole:

- http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/09/eu-sunt-cutu-de-pe-strada.html

- http://www.balantza.com/principii-si-moralitate/
- http://mironamitache.net/2013/09/10/cat-de-obiectivi-suntem/
- http://konkursman.com/2013/09/11/si-atunci-i-am-condamnat-pe-toti-la-moarte
- http://nymphtamine.blogspot.ro/2013/09/din-sufletul-unui-caine.html
- http://cuscaunlacap.wordpress.com/2013/09/14/ma-cheama-albastru/
- http://sunlog.ro/2013/09/pro-sau-contra-eutanasiere/

O duminică de septembrie

Este o zi frumoasă de toamnă. Cerul de astăzi, fără niciun nor, stă ca o prelată albastră întinsă peste noi. Soarele de septembrie încălzește pământul și odată cu el mă încălzește și pe mine, un trăitor pe Terra.

Timpul frumos m-a îndemnat să ies la plimbare fără nepoțeii mei dragi. Ei sunt la Arad cu părinții lor. Și-au luat mașina și au plecat. Eu, cât timp mai am permise, nu voi renunța la tren.

Mă plimb pe aleile cetății. Privesc la prichindeii care se plimbă duși de mânuțele mici și frumoase de părinții lor. O fetiță plânge. Mămica ei nu i-a făcut pe voie ! Aud în gând întrebările lui Daniel: ”Moșu ce-i aia... Da’ găina aia ce face acolooo?...”   A ! concluzionează el după ce-i răspund.

Este liniște prin cetatea bălgrădeană. Oamenii se plimbă grupuri, grupuri sau singri. Eu mă plimb cu capul plecat sub povara  gândurilor. Privesc pământul. Aud o mămică plângându-se de cheltuielile din ce în ce mai mari care o pun în situația neplăcută de a nu-i mai ajunge banii pentru creșterea copilului...

Un copil trece pe lângă mine cu rolele. Și Ioana o face de nevoie. Ei îi place mai mult să meargă cu bicicleta, dar bicicleta nu a rezistat la coborâtul scărilor și a rămas fără cameră la roata din spate. Moșu nu mai are bani să-i cumpere altă cameră la bicicletă iar tată-so se face că plouă când îi cere să-i cumpere "roată la bicicletă". I-a băgat mamă-sa Ioanei în cap că moșu’ o duce pe Ioana „să-i rupă capul” cu bicicleta. Doamne, ce mare e grădina ta !

Mă plimb de unul singur și din când în când mai fac câte o fotografie. Deși burgul meu e mic, totuși au mai rămas surse de inspirație și pentru alte dăți. Depinde doar de starea în care mă aflu la timpul respectiv. Astăzi nu prea sunt în apele mele și de multe ori îmi pierd echilibrul deși nu am băut nimic. Cine știe. Poate de vină este soarele de toamnă.

Îmi pun mâinile la spate și merg înainte. Mi se pare că așa am o stabilitate mai mare. Trec pe lângă ponei și pești, locuri îndrăgite de Daniel. Trec și de scările unde Ioana și-a stricat bicicleta. Mă opresc pentru a mă așeza pe o bancă să-mi notez gândurile. Soarele mă mângâie cu razele sale. Ajung în Piața Toboșarului și mă întorc înapoi. Nu mai am de ce merge înainte. Fac o deviere de la traseul inițial și ajung în Piața Cetății. Aici se făceau pregătiri pentru un concert. Nu știu ce concert era pentru că nu am fost curios să aflu. M-am oprit câteva clipe în porc la arteziană, după care am mers cu pas domol spre casă. 

La puțin timp după ce am ajuns acasă au sosit și „turiștii” Astăzi nu mi-au povestit prea multe pentru că erau obosiți. Am lăsat poveștile pentru mâine când va începe o nouă zi și vom fi mai bine dispuși, noaptea urmând a fi un sfetnic bun.

Soarele de septembrie

ne privește ascuns în nori

Fotografie realizată pentru HAPPY VEEKEND 35 lansat de Elly Weiss

Începe școala

O nouă toamnă ne dă târcoale. Pe ici, pe colo ne trimite mesaje scrise pe frunze ruginite prematur: „Sosesc !  Pregătiți-vă copii ! Mai e puțin și începe școala !”

Da, în 16 septembrie va fi prima zi de școală. Pentru unii un început de drum, pentru alții continuarea drumului început anul trecut, iar pentru o a treia categorie drumul a fost început cu mai mult sau mai puțin timp lăsat în urmă.

Începe școala ! Pentru unii prilej de bucurie, pentru alții prilej de tristețe.  O tristețe cauzată de mai multe pricini. Una și cea mai importantă ar fi scurtarea timpului de joacă. Alta ar fi renunțarea la programul de voie și începerea unui  program obligatoriu: „n-ai auzit? Lasă joaca și treci la învățat !”

Stau și mă gândesc cum a fost în prima mea zi de școală. Mă gândesc degeaba și nu mai știu. Au trecut de atunci 63 de ani. Eram la Bărăbanț, azi cartier al municipiului. Știu doar că prima mea învățătoare a fost doamna Elena Dombi. Mai știu că acolo am stat un trimestru, deci din septembrie până în decembrie, după care am fost mutat la Ciugud, satul în care am copilărit.  Acolo am stat până am terminat prima clasă de școală primară după care am fost din nou mutat, de astă dată la Alba Iulia, unde ne-am stabilit definitiv. Aici am avut învățător pe domnul Albin Mărgineanu.

Nu am fost un elev strălucit. Prindeam destul de greu ce mă învăța dascălul meu, un om în vârstă și blajin, cu părul alb. Prindeam greu, dar am reușit să învăț scrisul, cititul și socotitul. Așa era atunci, dar și acum tot cu liniuțele și cuvântul „mama” se începe abecedarul.

Au trecut anii pe nesimțite. Am terminat școli, am terminat slugăritul la „tovarășul” stat și acum sunt „slugă” la doi copii frumoși. Îmi place să-i slugăresc deși uneori sunt răi. Doar sunt copii și nici IO nu eram mai bun. Asta mi-o spun de fiecare dată când copiii mă necăjesc.

Începe școala, încep pregătirile. Uniformă, caiete pentru clasa a II-a, dar și creioane colorate și plastilină pentru Daniel la cămin, căci Daniel nu mai are parte de program redus la grădiniță deoarece la noi s-a introdus obligatoriu program prelungit, așa că nu li se mai poate reproșa copiilor că le lipsesc cei șapte ani de acasă, deoarece acum acasă stau doar trei ani.

Ioana se bucură că începe școala pentru că odată cu școala i se reiau și celelalte activități: dansul și baschetul. În vacanță mai de voie, mai de nevoie a citit poveștile lui Ion Creangă și a repetat socotelile învățate pentru a nu le uita. Pentru a nu-și pierde îndemânarea la baschet am mai făcut cu ea ceva aruncări la coș la un panou găsit undeva prin cetate, dar mai mult nu am putut face pentru că terenul era pavat cu piatră cubică. Așa că în vacanță ne-am limitat la plimbări cu bicicleta, inclusiv pe niște scări cu o pantă mai lină (vezi  aici filmulețul de pe blog sau http://abbilbal.blogspot.ro/2013/08/miercuri-120.html) și cu rolele. Daniel se bucură și el că va merge la cămin pentru că acolo se va juca cu muți copii, iar moșu urmează să înceapă o nouă activitate: însoțirea lor la „locul de muncă” și aducerea acasă după terminarea programului. Așa că vom avea activitate intensă nu glumă.

Miercuri... 121

Din nou cu rolele pentru că nu am mai fost demult.

Startul maratonului MFC s-a dat la  CARMEN

Simplu: FENOMENUL OGLINDĂ

Articol scris pentu Blog Power 81

fotografia este luată de pe internet

 Maya propune utmătoarea temă:  Fenomenul oglindă

 Cum te vezi acum față de cum te vedeai odată?

Ce-ți arată oglinda adevărată?

Cum te vezi când oglinda-i pătată?

Suntem invitați din nou să privim oglinda. Oare pentru a câta oară? Dar oglinda o privim și fără să fim invitați. O privim și ne vedem în ea sau nu, după cum suntem interesați. Ne vedem doar tineri și frumoși dacă neglijăm brazdele săpate de vreme pe frunte și la ochi, ori nu băgăm în seamă pielea căzută pe brațe și piept. Ne vedem tineri și frumoși dacă nu ținem seama că pe drum tot mai mulți pietoni trec pe lângă noi și nu putem ține pasul cu ei. Suntem bătrâni frumoși pentru că așa vrem să fim.

Odată mă vedeam un cineva, un atlet perfect. Pe atunci eram copil și visam cu ochii deschiși. Mai târziu mă vedeam așa cum sunt. Un anonim.

Trecând mai departe pe linia temei ajung la întrebarea care mă iscodește să spun ce-mi arată “oglinda adevărată”.

Oglinda adevărată? Dar oare care-i oglinda adevărată? Oglinda ce o am atârnată în cui? Dar asta mă arăta mai musculos decât eram în realitate. Oglinda sufletului? Păi asta mă arată așa cum visam să fiu: un atlet perfect. Oglinda minții? Păi și asta minte. Atunci, care-i oglinda adevărată când niciuna nu-mi spune adevărul? A, da ! Ciobul de oglindă ce l-am aruncat în urmă cu ani de zile când oglinda mi s-a spart.

Uneori oglinda ce o folosesc la bărbierit e pătată. O curăț cam rar. Atunci mă văd în ea cu pistrui. Așa eram când am fost copil. Un pistruiat. Un pistruiat alintat de toți. Doar mama nu avea vreme să mă alinte pentru că trebăluia de dimineața până seara. De multe ori o vedeam doar două trei ore înainte de culcare și atunci nu era timp de alintat. Avea doi copii de crescut și era singură.

Deci, fenomenul oglindă este un fenomen strâmb pentru mine. Important este că nu m-m strâmbat IO sub povara vremii. Dar fenomenul oglindă privit altfel este acel fenomen ce ne arată lumea pe dos. Stânga-dreapta inversată și de aici politica ce o avem: stânga - dreapta.

Fenomenul oglindă este și un fenomen retro, dar nu de retrocedare, ci doar de privire înapoi pentru a vedea ce este în spatele nostru. Cu alte cuvinte un fenomen retrovizor. Dar mai poate fi fenomenul de oglinda apelor. Un fenomen ce ne aduce cerul sub picioare, ne transformă drumul în drum de pulbere a stelelor și ne poartă printre aștri fără costume speciale.

Până la urmă am reușit să scot la liman și "fenomenul oglindă", dar nu oglindă de cristal, ci una din sticlă ordinară pentru a nu fi din tablă zincată lustruită.
Alte oglinzi:

- http://atitudineslaba.blogspot.ro/2013/09/mirror-on-wall.html#.UiTnTtL0GdM

- http://o-raza-de-soare-pe-strada-mea.blogspot.ro/2013/09/mirror-mirror-cant-you-see-what-you.html

- http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/09/intre-oglinzi-paralele.html

- http://little-thoughts08.blogspot.ro/2013/09/dor-sau-durere.html

- http://sunlog.ro/2013/09/chipul-real/
- http://nymphtamine.blogspot.ro/2013/09/draga-ar-trebui-sa-ti-amintesti.html
- http://cuscaunlacap.wordpress.com/2013/09/06/oglinda/
- http://ideilarece.wordpress.com/2013/09/06/oglinda-oglinjoara-cine-i-cea-mai-frumoasa-din-tara/
- Cand are nevoie de deconectare de la lumea exterioara se retrage aici si priveste.

Și moșu cu cap

S-a înscris la concursul

2013

Fotografiile au fost făcute de Ioana.