Sfârşit de toamnă

O plimbare virtuală pin aerul rece de toamnă este binevenită.

Brumele reci au trecut, trandafirii ce mi-au încântat privirea s-au uscat demult în parcul răvăşit de săpături şi căutări arheologice,  chiciura şi-a făcut simţită prezenţa în repetate rânduri, iar zăpada se lasă aşteptată pentru a-i bucura pe copiii nerăbdători de a se întâlni cu moşii darnici pe care deocamdată îi văd doar în vitrinele magazinelor.

Ghirlandele de lumini au împodobit pomii care au mai rămas prin oraş. 

Drapelele tricolore şi cele albastre înstelate au fost arborate pentru a întâmpina Marea Sărbătoare de la 1 Decembrie care şi în acest an „se plimbă” cu mare fast pe spaţioasele bulevarde bucureştene, în Capitala Marii Uniri urmând a fi una de mâna a doua, după tradiţionalul obicei. Deci burgul a îmbrăcat straiele de sărbătoare scoase din lada de zestre a timpului.

Vântul „cântă melodia lui”, o melodie tristă şi mai mult şuierată printre crengile desfrunzite al pomilor bătrâni care mai sunt pe ici,  pe colo împrăştiaţi pe uliţele burgului răbdător. Soarele ne răcoreşte, nu ne mai încălzeşte, de dimineaţa până seara. Până şi norii au uitat să mai vină la întâlnirea cu bălgrădenii rămaşi pe baricade din vechea generaţie. Sunt tot mai puţini cei pe care-i cunosc, deşi numărul lor este destul de mare pentru că în timp ce unii pleacă, alţii vin să ia locul celor plecaţi pe tainicul drum al veşniciei. Sunt puţini şi trişti. Anii îi apasă tot mai tare pe umerii rămaşi fără puterea de altă dată. Dar nu numai anii, ci şi grijile zilei de mâine sunt o povară tot mai greu de dus. Foamea, frigul şi durerile din oase îi chinuie tot mai tare şi au luat locul veseliei de altădată, când altădată a fost o altă dată şi umblau râzând prin burg.

Şi atunci erau oameni necăjiţi, dar pe vremea aia oamenii trăiau cu speranţa că ziua de mâine vine cu mai bine, pe când astăzi oamenii necăjiţi sunt convinşi că mâine va fi mai rău. Cu banii ce-i primesc „pomană” de la „domnul stat”  pentru deceniile cât l-au slujit îşi pot cumpăra tot mai puţine alimente şi medicamente, iar de haine nu mai poate fi vorba. Norocul lor că mai găsesc prin „parsechiuri şi credenţuri” rămăşiţe de pe vremea comunismului. Sunt demodate, dar sunt bune.

imagine luată de pe internet

M-a prins nostalgia timpului trecut? Nu! Şi atunci erau mulţi profitori  ce trăiau „bine mersi” pe seama „cuceririlor revoluţionare”, profitori care se uitau peste umăr la noi, fraierii, cei care ne achitam cu simţ de răspundere de sarcinile obşteşti fără a pretinde o altă răsplată materială în afara retribuţiei stabilite pentru munca prestată ca „sarcină de serviciu” fiecăruia pe unde slujeam „tovarăşul stat”.

Era mai bine atunci? Aparent da. Banii aveau o altă valoare şi ne descurcam cu ei. Nu puteam face depozite la CEC, dar mai puteam face şi câte un apartament, puteam cumpăra un porc de Crăciun şi un miel de Paşti pentru că nu ne oprea nimeni. Dacă aveam răbdare şi stam la cozi puteam cumpăra şi lapte, unt sau alte bunătăţi. Astăzi ce mai putem face în afară de nimic. Unii ne mai recomandă: căutaţi-vă un job! Dar ce? Ce ştim face, şi ştim multe, nu mai putem pentru că nu ne mai ţin puterile şi nici nu au căutare. Ce se caută nu ştim face pentru că nu suntem afacerişti iar să cerşim ne este ruşine. Aşa că, ne bazăm pe ajutorul lui Dumnezeu. El ne dă ceea ce ne trebuie, când ne trebuie şi cât ne trebuie. Mulţumim Dumnezeule că ai grijă de noi, muritorii de rând. 

imagine luată de pe internet