Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

joi, 14 februarie 2013

Comunităţi



Articol scris pentru Blog Power 57.
http://www.mostwantedblog.org/2013/02/10/blog-power-57/

Noul lider de opinie în această săptămână este Decanu şi propune următoarea temă:

Comunitățile
- Cât de importantă este apartenența unei persoane la o comunitate?
- Tu din ce comunități faci parte?
- De ce ai ales să fii în aceste comunități?

Prin natura sa omul este un "animal social" şi ca atare unii oameni se comportă ca animalele în turmă mai ales când sunt pe terenurile de fotbal.

O comunitate este o grupare de oameni cu aceleaşi interese, comportamente asemănătoare şi preocupări ce-i atrag, motiv pentru care împărtăşesc aceleaşi idei şi concepte. De aceea un om nu face parte doar dintr-o comunitate, ci din mai multe.

Referindu-mă la mine pot spune că fac parte în primul rând din comunitatea pensionarilor şi asta din anul 1994, după ce am împlini 50 de ani şi Băsescu a spus că nu mai are nevoie de noi la calea ferată, pentru ca mai târziu tot el să strige că sunt prea mulţi pensionari.

O altă comunitate din care fac parte este comunitatea ortodocşilor şi asta pentru că nu mă dezic de religia ortodoxă oricât de multe contre ar primi.

Mai este şi comunitatea bloggerilor din care fac parte, comunităţile facebook şi twitter, Lor li se adaugă plimbăreţii şi fotografii amatori.

Analizând rând pe rând aceste comunităţi se poate vedea că în multe din ele am intrat pentru că am fost obligat de poziţia mea socială. Vrând-nevrând am devenit pensionar şi ca atare am intrat în respectiva comunitate. Am intrat în comunitatea ortodocşilor pentru că acolo am fost botezat, în comunitatea bloggerior pentru că în urmă cu trei ani mi-am făcut primul blog, iar în celelalte din simplă curiozitate şi pasiune pentru fotografie.

Înainte de aceste comunităţi am făcut parte din comunitatea ceferiştilor, comunitatea membrilor de partid, comunitatea membrilor de sindicat, comunitatea elevilor şi studenţilor, comunitatea sportivilor, comunitatea cătanelor, comunităţi care s-au născut şi au dispărut rând pe rând.

Aşadar apartenenţa la o comunitate nu este neapărat un act deliberativ. El este de cele mai multe ori un act de forţă majoră în care oamenii ajung fără voia lor.

Au mai fost publicate articole cu aceeaşi temă aici:
http://atitudineslaba.blogspot.ro/2013/02/adevarata-fata-vietii.html
http://www.decanu.ro/importanta-apartenentei-la-o-comunitate/
http://cool.mixnet.ro/2013/02/comunitatea-si-noi.html

15 comentarii:

  1. Nevoia de apartanenţă la un grup şi de a fi apreciaţi în acel grup este una dintre trăsăturile definitorii ale omului. Cum spunea John Donne - nici un om nu e o insulă, ci fiecare e parte a continentului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am spus aşa, mai dur că omul este un animal social. Pentru asta în liceu profesorul de biologie mi-a spus că animal sunt eu.

      Ștergere
  2. E interesant cum oamenii intra si ies din comunitati...sau mai bine spus e interesant cum comunitatile se formeaza si apoi dispar. Ati facut parte din multe comunitati si ele deja fac parte din viata dumneavoastra. Daca as putea, as iesi si eu acum la pensie pentru ca timpul efectiv nu-mi mai permite sa fac ceea ce imi place, cum ar fi fotografia sau chiar scrisul pe blog. Dar asta e; trebuie sa ne adaptam acestei vieti si fenomenului numit 'turma'.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate aceste intrări şi ieşiri se întâmplă de regulă fără voia individului.
      Denisa, acum nu poţi face anumite lucruri, dar ai răbdare şi toate vor veni la timpul potrivit.

      Ștergere
    2. Cum spunea mereu parintele Cleopa: Rabdare, rabdare, rabdare...

      Ștergere
    3. "Cine pierde răbdarea lui, va pierde mai mult decât va câştiga" (uncitat citit undeva...)

      Ștergere
  3. Dar cred ca din fiecare comunitate din care faceti sau ati facut parte ati invatat cate ceva. Asta este cel mai important rol pe care il atribui comunitatilor - ne dau experienta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa şi este. Comunităţile şi-au lăsat amprenta asupra mea şi eu am contribuit la modelarea lor.

      Ștergere
  4. Chiar ai raspuns la intrebari si la tema. Imi place. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Un articol simplu dar autobiografic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Un articol care raspunde la tema si care transmite o anummita emotie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitări pentru câștigarea ediției 57 Blog Power. Te așteptăm cu tema pentru următoarea săptămână
    http://www.mostwantedblog.org/2013/02/17/blog-power-58/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc.
      Am nominalizat tema înainte de a citi aici.

      Ștergere

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.