Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

luni, 30 septembrie 2013

LA ȘEZĂTOARE

Articol scris pentru  BLOG POWER 85


Maya propune:
Șezătoare de toamnă
-         Cu ce îți umpli serile de toamnă ce par fără sfârșit.
-         Știi o rețetă de revigorat vreun suflet amorțit?
-         Ca șezătoarea veselă să fie, ne spui și tu o glumă, o poveste, o poezie?

Seară de toamnă. Noaptea-mi bate devreme în geam, dar nu-mi este somn. Nu pentru că bătrân fiind mi-a fugit somnul de frica nu știu cui, ci pur și simplu pentru că-mi face plăcere să veghez somnul pruncului mic Daniel, care-și făcu „bârlogul” în patul moșului și moșu’ l-a primit cu mult drag pentru a nu-i fi urât nici unuia, nici celuilalt. Dar nu doar ăsta-i motivul pentru care Daniel își făcu bârlogul aici. Moșu' avu grijă să-i asigure tot confortul și a mărit suprafața patului așezând un șir de scaune de-a lungul acestuia, iar Daniel se lăfăe în „bârlogul” lui ca un mic belfer. Până nu demult acel loc era al Ioanei, dar de când Daniel a prins „gustul confortului” și-a alungat surioara din acel „cuib” cum îi spunea ea și s-a făcut el stăpânul. Însă patul moșului nu este doar loc de dormit, ci și loc de sărit, amândoi sărind acolo mai ceva ca pe trambulină.

Așa că, serile moșului nefiind prea lungi, nu sunt nici greu de umplut. Mai ales că timpul, mereu grăbit și pus pe fugă, nu-mi ajunge să scriu la calculator. Doar nu degeaba m-am învățat a dactilografia, iar tastatura nu produce gălăgia făcută de mașina mecanică cu țăcănitul ei sacadat, așa că poate fi utilizată și în plină noapte.

Serile liniștite de toamnă mă îndeamnă uneori să privesc înapoi prin geamul întunecat. Privesc înapoi și mă opresc asupra anilor copilăriei. Acei ani care  au fost cei mi frumoși din viața mea. În acei ani am primit totul de-a gata fără să mi se ceară nimic în schimb. Nu eram întrebat dacă am făcut lecțiile, nu eram întrebat dacă am învățat, nu eram întrebat dacă am fost cuminte la școală. Am trăit lângă mama și bunici până la șapte ani. De-abia atunci am fost dat la școală, căci grădiniță nu era pe vremea aia la țară, iar la oraș nu știu cum era.

Acolo, la bunici, când se lăsa seara toamna și iarna, se strângeau toți într-o încăpere, aprindeau lampa de petrol și începeau lucrul: femeile torceau sau țeseau, bărbații curățau știuleții de boabele galbene înșirate ca niște mărgele pe gâtul fetelor sau se ocupau de alte treburi gospodărești. Mai spuneau și povești iar timpul trecea pe nesimțite. Timpul trecea și așa am ajuns să părăsesc anii copilăriei, să termin liceul, după care au urmat alte școli, apoi cătănia și în final „câmpul muncii”. Nu au fost ani urâți nici aceia.

Rețete pentru trezirea la realitate nu știu. Fiecare are metodele lui, iar metodele mele nu se potrivesc altora. Cei care vor să stea în oala cu melancolie n-au decât să doarmă liniștiți acolo. IO am altă treabă. Nu știu nici povești cu haz sau mai bine zis nu ăsta este stilul meu. Așa că merg înainte pe drumul meu bătătorit prin grohotiș.Nici glume nu mai știu, pentru că demult nu mai frecventez cercurile selecte în care se află minciuni ce poartă numele de bancuri, iar pe cele care le știam le-am uitat, deoarece timpul a  trecut cu buretele peste ele. Să copiez glume de pe internet nu se face, așa că trec peste acest capitol ce nu mi se potrivește.

Pe la șezători se mai spun poezii și se cântă. Mie-mi place „Mistrețul cu colții de argint” dar este o poezie prea lungă pentru a o scrie aici, așa că am găsit ceva ce-i aparține lui Octavian Paler:
Lecție inutilă de logică

Așa se întâmplă logic,
Plecăm și sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață,
Poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
Ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva.
Poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
Nu sosim unde-am vrut,
Dar sosim undeva și câtă vreme sosim undeva
Totul e logic
Chiar dacă logica și fericirea sunt lucruri total diferite,
Totuși am plecat și am sosit undeva.
Am greșit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem

8 comentarii:

  1. Frumos ai scris. Cinstit, barbateste asa cm te stiu. Iar vorbele lui O. Paler se potrivesc de minune....
    Copilaria ta la tara seamana ca doua picaturi de apa cu cea a mamei mele care tot la tara a crescut. Si ne povesteste si azi diverse. Iar eu mai scriu cate ceva pe blog din acele amintiri ca sa nu moara.
    Trebuie sa-ti spun ca m-a atras titlul si am citit desi nu aveam de gand. Multumesc!
    Succes la Blog Power! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru urare. Ești salată domnișoară, doamnă sau domn?
      Orice ai fi, eu îți zic:"Bine-ai vnit pe blogul meu. Sper să te simți bine prin Bălgradul de azi.

      Ștergere
  3. Intotdeauna am avut senzatia ca sezatorile sunt de undeva de pe taramul povestilor... Fata mosului si a babei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La urma urmei, chiar așa sunt. Când povestea moșul meu, stam cu gura căscată ți-l ascultam chiar la 20 de ani.

      Ștergere

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.