Ei bine, numele iepuraşului este IMN, pentru că purtătoarea măştii se numeşte Maria Nicoleta Ioana şi îi plac iepuraşii. Păcat că nu avem unde-i ţine, căci pe balcon nu este locul lor.
Celelalte două fotografii nu sunt la apus de sore, ci la răsărit, în drum spre grădiniţă şi aparţin una iepuraşului (cea mai frumoasă) şi una moşului (cea care a rămas).
@ Mona, ne jucăm pe unde apucăm, dar cel mai mult folosim "terenul de joacă" amenajat în patul "lu' moşul" unde Ioana se dă peste cap şi învaţă să stea pe cap, iar Bebe ţopăie şi el cum poate.
Nu mai este mult şi "moşul" rămâne fără pat. Dar, ce contează. Pruncii să se simtă bine.
@ Carmen, cerul avea o culoare şi mai frumoasă, dar s-a amestecat cu lumina albăstruie-galbenă de la iluminatul public. Mă bucur totuşi că-ţi place rozul, preferatul Ioanei.
Eu sunt iepurasul Tup Prin padure sar zdup! zdup! Sunt un iepuras de soi Cel mai tare iepuroi Am picioare lungi de tot Lungi urechi Mustati la bot Insa toate-s de prisos Coada n-am , sunt FURIOS!!!
Salutari!
RăspundețiȘtergerePrima poza e cea mai faina.
Noapte linistita!
frumos iepuras:). noapte faina...
RăspundețiȘtergereiepuraşul este şi preferatul meu, mai ales că sub mască intuiesc o faţă veselă :)
RăspundețiȘtergerece iepurita vesela :))
RăspundețiȘtergereÎmpuşcat Minunat, ai capturat frumos ca cerul la apus de soare, culori frumoase.
RăspundețiȘtergereFain!
RăspundețiȘtergereOare cine-i urecheata?
Cu ce literă începe numele ei ?
Sigur nu cu „I”
Ce iepuraş simpatic şi hazliu!
RăspundețiȘtergereFaine şi pozele cu cerul în amurg.
Numai bine!
ce frumoasa e a doua poza!
RăspundețiȘtergereEi bine, numele iepuraşului este IMN, pentru că purtătoarea măştii se numeşte Maria Nicoleta Ioana şi îi plac iepuraşii. Păcat că nu avem unde-i ţine, căci pe balcon nu este locul lor.
RăspundețiȘtergereCelelalte două fotografii nu sunt la apus de sore, ci la răsărit, în drum spre grădiniţă şi aparţin una iepuraşului (cea mai frumoasă) şi una moşului (cea care a rămas).
Ce trist arată locul de joacă atunci când nu sunt copiii acolo... S-a trezit și el odată cu răsăritul soarelui și îi așteaptă.
RăspundețiȘtergereUna mai frumoasă decât cealaltă ...
RăspundețiȘtergereMă opresc, totuşi, la iepuraş!
Frumos iepurașul!
RăspundețiȘtergereO zi excelentă!
Drăgălaș iepuraș... Se pregătește de carnaval cumva?... Pupici și îmbrățișări magice! :)
RăspundețiȘtergerece frumoasa este copilaria!!!!
RăspundețiȘtergeretiti bau...hai la joaca..uite parculetul e gol
RăspundețiȘtergereeu o prefer pe ultima. Lumina apusului, parcul parasit, pare ceva desprins dintr-un film
RăspundețiȘtergerecine mai bea cu biberonul? iepurasul?
RăspundețiȘtergereBucuriile copilăriei!... Drăguţ!...
RăspundețiȘtergereTot iepuraşul e cel mai frumos!
RăspundețiȘtergereZi faină!
Miroase a vacanta la tine! O zi frumoasa!
RăspundețiȘtergerePrima nu are cum să nu-ţi smulgă un zâmbet.
RăspundețiȘtergereO zi frumoasă, plină de ele!
Un iepuraş colorat pentru o zi zâmbăreaţă! Simpatică fotografie :)
RăspundețiȘtergereStiu ca aici o gasesc pe aceasta fetita vesela, asa ca vin cu drag!
RăspundețiȘtergereO zi minunata!
vine iepurasul? :)
RăspundețiȘtergerese ghiceste zambetul ghidus sub masca iepurelui :)
RăspundețiȘtergereMicuta e pregatita pentru orice eventualitate. Pai, daca vine iepurasul ? Nu-i exclus, sa se fi derutat si el ...
RăspundețiȘtergereUn iepure tare dragalas!
RăspundețiȘtergereSeara frumoasa!
Iepurasul jucaus!
RăspundețiȘtergereFrumoase fotografiile! :)
Seara buna!
IMN si-a asortat si rasaritul si apusul soarelui :)) ce roz minunat!
RăspundețiȘtergereHappy WW!
Maria Nicoleta Ioana - câte zile de sărbătorit!
RăspundețiȘtergereCred ca Sf. Nicolae a fost foarte generos cu ea!
La joacă! :)Pe stradă sau în parc? Hmmm...
RăspundețiȘtergereMiao, mie-mi place cel mai mult masca! :)
RăspundețiȘtergereFaina masca! Happy WW!
RăspundețiȘtergere@ Anastasia, moşul a fost darnic cu Ioana, dar şi cu frăţiorul ei Cristian (Bebe). Nu de alta dar Ioana i-a "scris" din timp pentru amândoi.
RăspundețiȘtergere@ Mona, ne jucăm pe unde apucăm, dar cel mai mult folosim "terenul de joacă" amenajat în patul "lu' moşul" unde Ioana se dă peste cap şi învaţă să stea pe cap, iar Bebe ţopăie şi el cum poate.
RăspundețiȘtergereNu mai este mult şi "moşul" rămâne fără pat. Dar, ce contează. Pruncii să se simtă bine.
@ Carmen, cerul avea o culoare şi mai frumoasă, dar s-a amestecat cu lumina albăstruie-galbenă de la iluminatul public. Mă bucur totuşi că-ţi place rozul, preferatul Ioanei.
RăspundețiȘtergere@ Rokssana, dacă te uiţi la ochişorii "iepraşului" îi vezi cum râd şi ei de bucurie că a primit acea mască de la grădiniţă.
RăspundețiȘtergere@ Mirela P., în numele Ioanei îţi mulţumesc pentru vizitele periodice.
RăspundețiȘtergere@ Aniela, mai sunt câteva zile până primeşte vacanţa.
RăspundețiȘtergere@ Aa, iepuraşul a cedat biberonul frăţiorului care are un an şi patru luni.
RăspundețiȘtergere@ Sara, nu avem carnaval, dar i-a făcut plăcere să o fotografiez cu masca.
RăspundețiȘtergereEu sunt iepurasul Tup
RăspundețiȘtergerePrin padure sar zdup! zdup!
Sunt un iepuras de soi
Cel mai tare iepuroi
Am picioare lungi de tot
Lungi urechi
Mustati la bot
Insa toate-s de prisos
Coada n-am , sunt FURIOS!!!