Ne place au ba, ziua de 30 decembrie este ziua republicii. La 30 decembrie 1947 republica a luat locul monarhiei. Unii o consideră o zi neagră în istoria României moderne. Alţii, din contra, o consideră o zi glorioasă. Dar pentru cei mai mulţi români este o zi ca oricare alta, o zi în care istoria şi-a făcut mendrele fără ca România să aibă un cuvânt de spus. În locul ei au vorbit americanii, englezii şi ruşii, ultimii fiind şi cei care au tras foloasele.
Acum au venit americanii să le ia locul. Dar într-un fel tot cu acordul ruşilor, cei care au ajuns la concluzia că "lagărul socialist" este ceva utopic. Mult aşteptaţii americani ne-au adus deocamdată o democraţie originală. O democraţie în care românii nu se ştiu descurca şi atunci nu fac nimic fără acordul noilor dascăli. De aceea tot ce a fost românesc nu a mai fost bun şi a fost aruncat în "mormanul de fier vechi" fără a se mai pune ceva nou în locul celor aruncate. Şi uite aşa România din ţară industrial-agrară a ajuns doar piaţă de desfacere a vechiturilor şi produselor agro-alimentare, de cele mai multe ori aflate la limita perioadei de valabilitate. Dar românii au mai învăţat ceva de la marii industriaşi. Să exporte grâu furajer pe care să-l importe în aceleaşi mijloace de transport şi containere ca grâu alimentar, bun pentru făcut pâine din el. Deci pâinea noastră cea de toate zilele este tot românească numai că poartă o altă etichetă pentru care se plăteşte mai mult. Aşa, ca într-o democraţie originală. Tot aşa au dispărut unităţile gen "Comtim" de pe teritoriul românesc pentru ca să reapară în ţara pretină Ungaria. Sondele s-au dat şi ele, am rămas şi fără uraniu natural extras din bătrâna Ţară sde Piatră a Carpaţilor Apuseni, munţii au rămas fără podoabele forestiere, aurul şi-a pierdut strălucirea şi de aceea Stema folosită de comunişti nu a mai fost bună Este bună în schimb Stema neterminată rămasă de la Monarhie, Stemă ce pe vremea regelui arăta totuşi a Stemă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.