Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

vineri, 24 februarie 2012

DRAGOBETELE


Ziarul “Ziua de Cluj” din 23 februarie a.c. ne informează  că:
„Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

În lumea satului românesc, pînă la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile şi mituri". Probabil că, în vechime, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi fac cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre "păsările" neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui pînă în aceeaşi zi a anului viitor.

După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.

În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit "zburătorit", urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe - zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

La Dragobete satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: "Dragobetele sărută fetele".

Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi neastâmpărat.”

Mama îmi povestea că la ei în sat (Ciugud) de Dragobete se strângeau  fetele şi feciorii la casa unuia din ei şi organizau şezători iar gazda le pregătea pancove (gogoşi) şi vin fiert. La şezătoare fetele ştrincăneau (împleteau) sfetăre (pulovăre) sau ciorapi din lână pentru a se lăuda cât sunt de gospodine iar feciorii sfârneau cucurz (curăţau boabele de porumb de pe ştiuleţi). Toţi se întreceau în a spune poveşti şi glume şi se tachinau reciproc. Spre seară se pregăteau pentru ghicit. O bătrână pregătea în ulcele (căni) de pământ diverse lucruri: lapte, apă, lână, scame de cânepă, bani, pâine etc. Şi unele erau lăsate goale, după care erau legate la gură pentru a nu se vedea conţinutul lor. Urma apoi ascunderea ulcelelor pentru a fi căutate de fete şi feciori. Pentru ca treaba să fie cât mai bună unii ascundeau aceste ulcele în garduri făcute din spini iar alţii, mai miloşi, le lăsau în casă pe masă. După ce se termina pregătirea fiecare băiat şi fată erau legaţi la ochi şi li se da drumul să-şi aleagă ulcica. Plăcerea era de partea celor care le căutau în spini.
După ce fiecare şi-a ales ulcica erau dezlegaţi la ochi şi o desfăceau. În funcţie de ce era în acea ulcică se spunea că aşa-i va fi alesul (aleasa).cu care se va mărita (însura).

6 comentarii:

  1. Cam complicat in Ciugud; in Hapria era mai simplu...; din cate am auzit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca motiv de distracţie nu aera complicat deloc.

      Ștergere
  2. Frumoasă tradiție!Prima dată citesc mai mult despre Dragobete !
    Mulțam fain abbilbal !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag dau şi eu informaţiile de care ştiu şi le culeg de pe unde apuc.

      Ștergere
  3. E frumoasa traditia, dar cred ca se pune mai mult accent pe Valentine`s Day...
    sau cel putin asa am observat eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de când ne-am americanizat aşa este.

      Ștergere

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.