Ninge

Ninge liniştit peste burgul meu adormit. O ninsoare măruntă şi deasă care se aşterne peste ce a mai rămas din ninsoarea de ieri. Deşi este frig zăpada se topeşte.

Aşa am vrut să scriu ieri, când ningea. Dar astăzi, când zăpada s-a oprit din căderea-i lină nu se mai potriveşte. Ieri era 3 februarie, astăzi suntem în 4. Zile diferite, timp diferit în anotimpul rece.

Timp diferit, dar întâmplările „prevăzute şi neprevăzute” se repetă de la an la an. Drumurile se înzăpezesc şi circulaţia paralizează pe ele. De la an la an aceleaşi probleme cărora nu li se face faţă de atâta amar de vreme. Ba mai mult. De la an la an parcă este tot mai greu să circuli iarna pe şoselele patriei sau pe calea ferată. De la an la an ne dăm seama că „iarna nu-i ca vara” încă de când se joacă primii fulgi prin aer. De la an la an bravii noştri conducători nu descoperă misterul înzăpezirilor. Dar în acest an au băgat de seamă că nu sunt panouri parazăpezi pe marginea drumurilor. Panouri care au menirea să oprească puţin furia vântului şi să prevină depozitarea zăpezii pe carosabil. De la an la an utilajele pentru deszăpezire nu fac faţă situaţiilor create deşi proprietarii lor încasează „lei grei” pentru lucrări neexecutate. De la an la an „comandamentele pentru deszăpezire” nu acţionează eficient.

Când eram ceferist activ în luna octombrie se actualizau planurile de acţiune în caz de  situaţii deosebite: înzăpeziri sau inundaţii. În luna noiembrie intrau în aplicare acele planuri. Indiferent dacă ningea sau nu oamenii erau pregătiţi pentru intervenţie. Nimeni nu aştepta să primească ordin pentru a interveni. Acţiunile se raportau după terminarea lor. Şi atunci erau întârzieri de trenuri din cauza zăpezii. Şi atunci nu se făcea faţă tuturor situaţiilor pentru că zăpada adusă de vânt era mai abundentă decât o puteau îndepărta oamenii iar instalaţiile existente nu funcţionau la capacitate normală din cauza întreruperii energiei electrice. Şi atunci utilajele pentru deszăpezire acţionau greu din cauza lipsei de motorină şi a pieselor de schimb, dar oamenii se străduiau şi reuşeau în bună măsură să facă faţă situaţiilor apărute.

Astăzi nu se mai întrerupe furnizarea „curentului”, motorină este din belşug, piesele de schimb se aduc din import, dar utilajele şi instalaţiile tot nu acţionează. Astăzi oamenii fac feţe-feţe şi-l privesc pe primul-ministru cum mânuieşte lopata în locul lor. Astăzi oamenilor le este lehamite de tot ce văd. S-au adunat prea multe neajunsuri în decursul anilor şi oamenii s-au săturat să mai asculte aceleaşi motivaţii pe această temă. Placa s-a învechit, acul s-a tocit şi nu se mai aude decât un hârâit care seamănă mai degrabă cu sforăitul ursului ce doarme în bârlog  în aşteptarea primăverii. Atunci nu va mai fi zăpadă şi drumurile se vor deszăpezi iar ursul se va dezmorţi.  

Piesele de schimb şi nu numai se aduc din import pentru că „mormanul de fier vechi” a fost vândut şi cei care trebuiau să aducă alte utilaje în locul lui au fost înlăturaţi de la putere şi cei care au venit în locul lor aveau alte planuri. Nu am mai avut nevoie de industrie, nu am mai avut nevoie de agricultură, deci nu a mai fost nevoie nici de transporturi. De ani şi ani mai marii transporturilor se chinuiesc să facă nişte autostrăzi pentru că drumurile existente nu mai fac faţă solicitărilor.

Da, drumurile nu mai fac faţă pentru că transportul pe calea ferată, considerat mai ieftin, a devenit o raritate. În loc să se acţioneze pentru eficientizarea lui s-a acţionat pentru dezmembrarea acestuia. În loc să se urmărească reducerea timpului de staţionare prin triaje, s-a acţionat pentru închiderea triajelor. În loc să se acţioneze pentru înnoirea parcului de locomotive şi vagoane s-a acţionat pentru închiderea fabricilor şi atelierelor de reparaţii. În loc să se modernizeze laminoarele de la Reşiţa, s-au dat la topit în străinătate,   în loc să se modernizeze Combinatul Siderurgic de la Hunedoara s-a lăsat de izbelişte şi uite aşa, în loc să sporească viteza de circulaţie pe calea ferată, s-a ajuns să se circule ca prin anii ׳50. Dar şi atunci locomotivele cu abur aveau viteză de deplasare mai mare. Numai liniile nu rezistau pentru că aveau şina de tip uşor. Acum şina este de tip greu, dar nu mai are cine întreţine calea ferată. Oamenii au fost disponibilizaţi fără a mai fi şi înlocuiţi de utilaje.

„A-ceput de ieri să cadă câte-un fulg...” dar nici săniuţa nu mai alunecă pe zăpadă. Aşteptăm să vină primăvara pentru a lua rolele şi tricicleta.