Al doilea job

Ştiri diverse în mass-media. Unele se pretind inovatoare.

„Profesorul X din localitatea Y este păstor la oi după orele de curs”. „O educatoare îngrijeşte un copil după orele de program şi este mulţumită pentru că are un câştig mai bun”. O altă persoană face un alt ceva. Şi toate acestea sunt numite „al doilea job”.

„Al doilea job” o noutate? Pentru unii da. Pentru mine nu. Înainte de 1989 celor la care le plăcea să lucreze, lucrau şi după orele de program la serviciu. Mergeau acasă şi nu stăteau să se uite la bec. Unii lucrau în grădină, alţii pe câmp, unii meştereau prin atelierele ce le aveau improvizate în magazii şi nu puţini erau cei care nu aşteptau meşterul pentru a le face reparaţiile la instalaţiile electrice, de apă sau de gaz. La mine în casă nu am nevoie de autorizaţie pentru a repara ce mi se strică. Şi nu am nici un interes să fac reparaţii de proastă calitate. Nici vecinilor nu le-aş face reparaţii de proastă calitate, dar acolo îmi trebuie autorizaţie şi nu am. Deci, noutatea cu al „doilea job” este o vechitură. O vechitură ce mă încurca mult când subalternii veneau să se învoiască pentru că era timp bun pentru praşilă sau strâns nutreţul de câmp. De multe ori le spuneam să renunţe la lucrul câmpului dacă vor să lucreze la CFR sau să renunţe la CFR dacă vreau să lucreze la câmp. Nu se putea să lucrezi cu spor la calea ferată în timp ce te gândeai că timpul era bun pentru praşilă.

Dar acum se poate? Răspunsul meu este BA! Adică un NU răspicat. Animalele nu au nevoie de îngrijire doar de la ora 15,oo când ajunge profesorul acasă. Ele trebuiesc îngrijite de dimineaţa până seara. Şi ce ore face profesorul când se gândeşte la animalele de acasă? Să zicem că un copil poate fi îngrijit doar de la ora la ora, în rest fiind mămica lui cu el. Dar câţi inşi apelează la bone pentru îngrijirea copiilor? Şi câte asistente sociale, cu facultate terminată, sunt? Atunci, pentru ce trebuie bătută monedă pe acest job? Şi mie-mi place să mă ocup de copii. Dar o fac pe gratis pentru că-mi plac copiii.

Şi nu trebuie să trecem cu vederea peste drama celor care nu se mai descurcă. Un om s-a spânzurat pentru că nu mai putea face faţă datoriilor. Avea un magazin şi probabil nu era proprietarul spaţiului. Avea taxe şi impozite de plătit iar vânzările erau aşa cum erau. Nu avea încasări pentru a face faţă cheltuielilor. Şi eu am trecut printr-o astfel de situaţie, dar Dumnezeu mi-a dat altă inspiraţie şi am reuşit să trec peste impasul în care m-am aflat. A fost o experienţă în plus câştigată şi de aceea nu dau crezare celor ce au „al doilea job”.

Decât două joburi făcute de mântuială, mai bine unul şi bun, bine făcut.