Când Dumnezeu a făcut Universul s-a gândit la toate.
Astrelor le-a dat lumina directă sau împrumutată. Pământului i-a dat ape şi uscat, lumină şi întuneric. Pe uscat a trasat drumuri, dar nu oricum ci în reţea. O reţea misterios de întortocheată. Peste toate acestea l-a pus stăpân pe om şi nu oricum, ci pereche, pentru a se înmulţi şi a stăpâni mai bine averea încredinţată. Apoi, tot Dumnezeu, i-a hărăzit pe oameni să se deplaseze pr drumurile create de El. Şi nu oricum, ci numai înainte în sens unic. Şi toţi ne deplasăm, dar numai pe cărările hărăzite fără a sminti vreuna. Privită de undeva din infinit, mişcarea noastră pare haotică, dar totuşi ea este ordonată şi meticulos dirijată. Nimeni nu întâlneşte pe cineva pentru că aşa vrea, ci pentru că aşa trebuie. Aşa trebuie să meargă pe acea cărare ce se va intersecta într-un anumit loc cu o altă cărare, pe care merge un alt om. Niciunul din ei nu merge mai repede sau mai încet decât aşa cum trebuie ţi în aceste condiţii, atunci când trebuie, se vor întâlni, vor povesti şi vor merge împreună, dar tot cât trebuie. Niciunul din ei nu vrea să se despartă de tovarăşul sau partenerul lui de drum. Şi când vine vremea despărţirii o vor face cu sau fără crâcneli pentru că şi despărţirea este scrisă-n legile omeneşti şi se făptuieşte mai devreme sau mai târziu, după care unul va rămâne dor cu amintirea celuilalt o bucată de vreme, după care pleacă şi el pe alt drum cu amintirea ştearsă din mintea lui. Poate cândva se vor mai reîntâlni şi îşi vor aminti unul de altul. Cine ştie? Doar Dumnezeu care a trasat multiplele căi din Univers şi veghează la bunul mers pe ele.
Foarte frumos spus!
RăspundețiȘtergere