Maidanezii

Îi vezi peste tot. Prin parcuri, pe străzi mai mult sau mai puţin aglomerate, prin preajma terenurilor de joacă pentru copii, prin gări şi autogări, pe unde nici nu te aştepţi. Unii sunt paşnici, alţii sunt fioroşi şi periculoşi. Unii sunt frumoşi, alţii sunt răpciugoşi. Pentru ei se luptă ONG-urile de protecţie a animalelor. Nu ca să-i hrănească şi să-i ocrotească, ci ca să nu fie exterminaţi. Pentru ei, mai anii trecuţi, a făcut mare vâlvă o personalitate din lumea artistică şi ca să pună moţ situaţiei lor din România, a luat unul de pe stradă pentru a-l ocroti. Doar unul din câteva mii de haite. Vezi Doamne, pentru a arăta ce sadici sunt românii.

Din colecţia mea de fotografii scot câteva cu maidanezi. Nu sunt urâţi maidanezii mei, dar unii se plimbă în haină. Eu nu am avut probleme cu ei, dar alţii da, şi chiar probleme foarte grave.

Pe vremuri, când eram copil, nu erau ONG-uri pentru protecţia animalelor, dar câinii erau ocrotiţi. Cei care nu-şi ţineau câinii acasă rămâneau fără ei. Hingherii îi adunau de pe străzile oraşului şi îi omorau în locurile special amenajate din afara urbei. De regulă situate lângă bordeiul hingherilor. Tot atunci hingherii umblau pe sate şi strigau: „na, care aveţi câni de dat până-i maistăru prin sat !” Erau sadici acei oameni? Nu ! Pentru ei câinii constituiau hrana de toate zilele. Dar nu orice fel de câini, ci numai cei tineri. Ei mâncau câinii la fel cum mâncăm noi mieii la Paşti, italienii pisicile şi alte naţii şerpii, lăcustele ori viermii. Pielea câinilor era tăbăcită şi folosită pentru încălţăminte. Şi ce mai încălţăminte ieşea din ea. În bocancii făcuţi din piele de câine nu intra apa. Stam zile întregi la săniuş şi nu ni se udau ciorăpeii. În schimb astăzi, o duc pe Ioana câteva ore la săniuş şi o aduc acasă cu ciorapii uzi. Nu pentru că ar avea talpa cizmuliţelor dezlipită, ci pur şi simplu pentru că intră apa prin „pielea” din plastic.

Maidanezi şi maidanezi. La mine în burg n-am mai văzut, dar în alte părţi da. Este vorba despre boschetari. Şi ei sunt tot un fel de maidanezi, numai că ei sunt oameni. Sunt oameni nevoiaşi care nu au unde se adăposti şi ce mânca. Pentru ei casa este banca din parc şi masa pubela. Pentru ei nu sunt ONG-uri care să le ceară drepturile, iar drepturile lor sunt limitate la a răbda foame.  Cam asta este diferenţa între un câine vagabond şi un om vagabond.