Retro

De ziua ei la Ioana au venit mai mulţi copilaşi. S-au jucat, au mâncat, au băut (sucuri bineînţeles) iar la plecare fiecare a mârâit că mai stă. Din cioporul copilaşilor nu a lipsit nici Bebe, care a făcut scandal când a venit ora de culcare pentru că ar mai fi stat.

Ce mare diferenţă între aniversările zilelor de naştere de acum şi a celor de când eram eu copil. Când eu am împlinit 6ani, nimeni nu m-a băgat în seamă şi nici copii nu au venit de ziua mea. Doar eu şi Livia ne foiam prin curte şi prin casă, motiv pentru care nu am nici-un fel de amintiri de atunci. Amintirile le am numai de la şase ani şi jumătate când l-am văzut ultima dată pe tata. Era în primăvara anului 1950. O zi cu soare, dar răcoroasă. Eram în curtea casei parohiale la Bărăbannţ cu tata şi sora mea Livia, care avea atunci patru ani şi câteva luni. Tata se dezbrăcase până la brâu şi sta la soare. Mama i-a spus să aibă grijă să nu răcească. Nu mai ştiu ce i-a răspuns tata, dar ştiu că el a râs. Probabil am făcut ceva giumbuşlucuri noi, copiii. Nu a durat prea mult şi tata s-a retras în casă iar peste câtva timp a plecat la oraş. A plecat fără să se mai întoarcă la Bărăbanţ. Pe mine m-a mai dus mama să-l văd, dar nu mi-l amintesc cum era atunci. Probabil nu am mai avut puterea să-l privesc şi am fost doar fizic în preajma lui. Simţeam că ceva nu este bine. Şi nu a fost. La începutul lunii iulie s-a stins cu gândul la noi, copiii lui dragi, care deşi nu eram acolo, ne-a auzit jucându-ne în curte şi le-a spus celor de lângă el: „lăsaţi copiii să se joace, nu-i aduceţi aici !”