Să privesc oglinda?

Articol scris pentru http://www.mostwantedblog.org/2012/04/blog-power-18/

Tema dată de PSI:

Trecut vs. viitor. Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost? Eşti atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îţi zâmbeşte cel care ai fost sau cel care vei fi?

Un original îndemn să privesc oglinda. Un obiect pe care nu-l mai văd de ani buni deşi o folosesc săptămânal la bărbierit. Un obiect care vrea să-mi arate un chip şi eu nu văd în ea decât faţa care trebuie curăţată de părul crescut anapoda. Înainte vreme făceam această operaţiune zilnic, apoi am redus-o la trei zile pe săptămână, după care au urmat două zile pe săptămână şi acum mă mulţumesc cu o singură zi pe săptămână. Mai puţin de atât nu va fi pentru că mă deranjează barba. Am ajuns la această reducere a numărului de bărbierituri pentru că am îmbătrânit şi nu mă mai atrage bărbieritul zilnic.

Când mă bărbieresc din oglindă mă priveşte un individ ce mi se pare cunoscut. Doar îmi pare pentru că eu în realitate văd un tânăr pasionat de drumeţii. Este un tânăr de vreo 35-40 de ani, tăcut şi sobru, care nu-mi zâmbeşte nicicând.  Nu ştiu dacă el mă vede când mă priveşte, dar ştiu că-mi aruncă o privire indiferentă. Poate vrea să mă ia tovarăş de drum dar se gândeşte că nu are cu cine merge pe drumuri de munte. Pe unde merg eu, nu-i place lui. Aşa că, fiecare cu treaba sa că este mai bine aşa.

Cu pasul meu domol de om bătrân mă plimb la câmpie. Pe malul Mureşului, unde nu se schimbă peisajul, dar apar detalii noi pe scoarţa copacilor, prin coroanele lor măreţe sau prin iarba care ornează potecile. Puţini sunt cei care se mulţumesc doar cu atât, dar eu, de voie, de nevoie, de câţiva ani buni,  m-am obişnuit să renunţ la grandoarea peisajului montan. A cam început să fie prea mult pentru mine şi parcă pe zi ce trece drumeţia fuge de persoana mea. Să mă fi învăţat cu sedentarismul din faţa calculatorului? Se prea poate doar că nu mă omor cu deplasarea în mijloace de transport. Prefer să merg pe jos drum lung .Încă mă mai simt în stare şi mi-am propus să mai rezist un deceniu şi jumătate de acum încolo. Este o ţintă pe care o voi atinge aşa cum ating şi alpiniştii cotele înalte. Cum voi arăta atunci? Păi, aşa cum arăt şi acum. Cu freza coafată chelie purtată în bătaia vântului şi soarelui. Doar de ploaie toamna şi primăvara şi de zăpadă iarna o voi feri. În rest, nu am pentru ce căci creştetului îi place să fie bătut de vând întocmai ca unui pisc de munte.

Drumeţii obişnuiesc să ia cu ei un toiag pentru a se ajuta de el în diverse ocazii. Eu nu am această preferinţă. Preferinţa mea este de a merge cu mâinile la spate şi taşca în care am aparatul de fotografiat şi telefonul mobil atârnată de gât. Privirea îmi fuge liberă de pe o frunză pe alta, de la o floare la o gâză sau şopârlă, de la un fluture la o pasăre cântătoare, de la un nor  la o rază de soare. În fiecare zi natura este altfel, şi odată cu natura se schimbă şi peisajul. Cum eu fac parte din acest peisaj, este normal să mă schimb odată cu el şi cu natura ce mă înconjoară fără a mă încătuşa. Da, natura mă lasă liber să zburd ca mieii primăvara şi ca iepurii iarna. Numai că zona în care zburd mi s-a redus considerabil. Mai marii căii ferate ne-au lăsat fără permise şi ca atare nu mai pot face decât trei drumuri pe an. Dar, aşa cum câinele s-a învăţat cu lanţul şi eu mă voi adapta noii situaţii.

Să mai privesc odată oglinda. Poate voi zări ceva în ea. Da, un chip morocănos care se uită indiferent la mine. Pare a mă întreba: „cu ce ocazie mă deranjezi?”

Îl las în pace pentru că este prea morocănos şi nici eu nu am chef de poveşti cu el. Închid ochii şi mă bărbieresc. Este mai bine aşa. Cu degetele simt pe unde trebuie să dau cu lama. Îmi amintesc că aveam un unchi orb în urma unui accident. Când se bărbierea îşi aranja frumos oglinda în faţă şi folosea briciul pe care-l pregătea cu migală. Era un adevărat ceremonial. Odată l-am întrebat de ce foloseşte oglinda dacă tot nu vede. Răspunsul i-a fost cât se poate de simplu: „Aşa se cade !”

Da, aşa se cuvine să ai oglinda în faţă când te bărbiereşti chiar dacă nu te uiţi în ea. Şi pentru ce m-aş uita în oglindă când ştiu cum arăt? Că doar arăt aşa cum doresc. Sunt bătrân? Nu! Am doar o desagă de ani pe care-i port cu mine pe unde merg, aşa cum Badea Cârţan îşi purta desaga cu cărţi. Sunt brăzdat de cute şi riduri? Nu! Am doar câteva semne de trecere a timpului peste mine. Nu sunt nici mai gârbovit de cum eram de când mă ştiu pentru că-mi plăcea să merg adus de spate, o poziţie comodă pentru mine, dar o poziţie care nu m-a deformat. Îmi târşesc picioarele? Nu-mi dau seama pentru că de când mă ştiu aveam pantofii tociţi la călcâie semn că-mi era lene să ridic picioarele când păşeam. Alte semne de trecere a timpului pe uliţa mea nu am remarcat. Cine ştie. O fi uitat să le lase. Când îşi va aduce aminte va fi mult prea târziu pentru că nu i le mai primesc. Atunci mă pregătesc de ducă pe un drum nou. Cu paşi domoli mă voi apropia de acel drum şi când voi ajunge la el voi face un scurt popas în iarba verde de la marginea lui.