Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

marți, 17 aprilie 2012

Să privesc oglinda?


Tema dată de PSI:
Trecut vs. viitor. Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost? Eşti atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îţi zâmbeşte cel care ai fost sau cel care vei fi?

Un original îndemn să privesc oglinda. Un obiect pe care nu-l mai văd de ani buni deşi o folosesc săptămânal la bărbierit. Un obiect care vrea să-mi arate un chip şi eu nu văd în ea decât faţa care trebuie curăţată de părul crescut anapoda. Înainte vreme făceam această operaţiune zilnic, apoi am redus-o la trei zile pe săptămână, după care au urmat două zile pe săptămână şi acum mă mulţumesc cu o singură zi pe săptămână. Mai puţin de atât nu va fi pentru că mă deranjează barba. Am ajuns la această reducere a numărului de bărbierituri pentru că am îmbătrânit şi nu mă mai atrage bărbieritul zilnic.

Când mă bărbieresc din oglindă mă priveşte un individ ce mi se pare cunoscut. Doar îmi pare pentru că eu în realitate văd un tânăr pasionat de drumeţii. Este un tânăr de vreo 35-40 de ani, tăcut şi sobru, care nu-mi zâmbeşte nicicând.  Nu ştiu dacă el mă vede când mă priveşte, dar ştiu că-mi aruncă o privire indiferentă. Poate vrea să mă ia tovarăş de drum dar se gândeşte că nu are cu cine merge pe drumuri de munte. Pe unde merg eu, nu-i place lui. Aşa că, fiecare cu treaba sa că este mai bine aşa.

Cu pasul meu domol de om bătrân mă plimb la câmpie. Pe malul Mureşului, unde nu se schimbă peisajul, dar apar detalii noi pe scoarţa copacilor, prin coroanele lor măreţe sau prin iarba care ornează potecile. Puţini sunt cei care se mulţumesc doar cu atât, dar eu, de voie, de nevoie, de câţiva ani buni,  m-am obişnuit să renunţ la grandoarea peisajului montan. A cam început să fie prea mult pentru mine şi parcă pe zi ce trece drumeţia fuge de persoana mea. Să mă fi învăţat cu sedentarismul din faţa calculatorului? Se prea poate doar că nu mă omor cu deplasarea în mijloace de transport. Prefer să merg pe jos drum lung .Încă mă mai simt în stare şi mi-am propus să mai rezist un deceniu şi jumătate de acum încolo. Este o ţintă pe care o voi atinge aşa cum ating şi alpiniştii cotele înalte. Cum voi arăta atunci? Păi, aşa cum arăt şi acum. Cu freza coafată chelie purtată în bătaia vântului şi soarelui. Doar de ploaie toamna şi primăvara şi de zăpadă iarna o voi feri. În rest, nu am pentru ce căci creştetului îi place să fie bătut de vând întocmai ca unui pisc de munte.

Drumeţii obişnuiesc să ia cu ei un toiag pentru a se ajuta de el în diverse ocazii. Eu nu am această preferinţă. Preferinţa mea este de a merge cu mâinile la spate şi taşca în care am aparatul de fotografiat şi telefonul mobil atârnată de gât. Privirea îmi fuge liberă de pe o frunză pe alta, de la o floare la o gâză sau şopârlă, de la un fluture la o pasăre cântătoare, de la un nor  la o rază de soare. În fiecare zi natura este altfel, şi odată cu natura se schimbă şi peisajul. Cum eu fac parte din acest peisaj, este normal să mă schimb odată cu el şi cu natura ce mă înconjoară fără a mă încătuşa. Da, natura mă lasă liber să zburd ca mieii primăvara şi ca iepurii iarna. Numai că zona în care zburd mi s-a redus considerabil. Mai marii căii ferate ne-au lăsat fără permise şi ca atare nu mai pot face decât trei drumuri pe an. Dar, aşa cum câinele s-a învăţat cu lanţul şi eu mă voi adapta noii situaţii.

Să mai privesc odată oglinda. Poate voi zări ceva în ea. Da, un chip morocănos care se uită indiferent la mine. Pare a mă întreba: „cu ce ocazie mă deranjezi?”
Îl las în pace pentru că este prea morocănos şi nici eu nu am chef de poveşti cu el. Închid ochii şi mă bărbieresc. Este mai bine aşa. Cu degetele simt pe unde trebuie să dau cu lama. Îmi amintesc că aveam un unchi orb în urma unui accident. Când se bărbierea îşi aranja frumos oglinda în faţă şi folosea briciul pe care-l pregătea cu migală. Era un adevărat ceremonial. Odată l-am întrebat de ce foloseşte oglinda dacă tot nu vede. Răspunsul i-a fost cât se poate de simplu: „Aşa se cade !”

Da, aşa se cuvine să ai oglinda în faţă când te bărbiereşti chiar dacă nu te uiţi în ea. Şi pentru ce m-aş uita în oglindă când ştiu cum arăt? Că doar arăt aşa cum doresc. Sunt bătrân? Nu! Am doar o desagă de ani pe care-i port cu mine pe unde merg, aşa cum Badea Cârţan îşi purta desaga cu cărţi. Sunt brăzdat de cute şi riduri? Nu! Am doar câteva semne de trecere a timpului peste mine. Nu sunt nici mai gârbovit de cum eram de când mă ştiu pentru că-mi plăcea să merg adus de spate, o poziţie comodă pentru mine, dar o poziţie care nu m-a deformat. Îmi târşesc picioarele? Nu-mi dau seama pentru că de când mă ştiu aveam pantofii tociţi la călcâie semn că-mi era lene să ridic picioarele când păşeam. Alte semne de trecere a timpului pe uliţa mea nu am remarcat. Cine ştie. O fi uitat să le lase. Când îşi va aduce aminte va fi mult prea târziu pentru că nu i le mai primesc. Atunci mă pregătesc de ducă pe un drum nou. Cu paşi domoli mă voi apropia de acel drum şi când voi ajunge la el voi face un scurt popas în iarba verde de la marginea lui.

19 comentarii:

  1. jos pălăria pentru articol!
    mi-a plăcut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Irina. Mă bucur că ţi-a plăcut mai ales că eşti un critic virtual.

      Ștergere
  2. Domnule, aş vrea să îţi străng mâna dar cred că e aproape imposibil, unul în virtual, unul în oglindă...
    Am să preiau finalul pe blogul meu...
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Mă bucur de interesul stârnit de acest articol şi îmi face plăcere că preiei finalul lui.

      Ștergere
  3. Alte semne care sa marcheze trecerea timpului? Va spun eu. Constat in dvs o intelepiciune si o experienta remarcabila. Aceste semne va onoreaza, chiar daca nu sunt fizice. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte, foarte fain!
    impresionant.
    Nu, nu esti batran! Esti tanar! Si m-ai intinerit si pe mine cu articolul tau.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulţumesc Cleo. Ştiu că nu sunt bătrân pentru că nu vreau să fiu bătrân. Sunt doar un om ce paortă cu el o desagă umplută cu ani. Altfel cum m-aş putea plimba cu cei doi prunci? Unul pe role şi unul în tricicletă?

    RăspundețiȘtergere
  6. Impresionant articol! In oglinda dumneavoastra eu vad un om plin de vitalitate

    RăspundețiȘtergere
  7. si pajistea verde e linistitoare; eu imi imaginez, in momentele de gratie, acea lumina alba ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Lumina albă este finalul. Eu m-am oprit la "locul cu verdeaţă".
    Să ai o zi liniştită.

    RăspundețiȘtergere
  9. cutele si ridurile nu sunt semne ale trecerii timpului ci ale trairi.timpul trece poe langa toti dar viata nu.foarte frumos articolul dumneavoastra. ceva de retinut defapt e cam greu de uitat.o seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Întotdeauna cuvintele care vin din suflet ating alte suflete. Felicitări pentru trăirea frumoasă, pentru bucuria de a trăi! Mulţumesc pentru că le-ai dăruit atât de sincer!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu îţi mulţumesc pentru aprecieri. Să ai o noapte liniştită.

      Ștergere
  11. "Cu paşi domoli mă voi apropia de acel drum şi când voi ajunge la el voi face un scurt popas în iarba verde de la marginea lui."
    Nu stiu cum se face dar ma cuceresti cu intelepciunea ce razbate din articole. Ar fi bine ca articolele sa le citeasca mai multi tineri. Ar intelege ce trebuie sa pretuiasca in viata cu adevarat.
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, depinde ce ar înţelege. Mulţumesc pentru apreciere. Mă bucur că ţi-a plăcut.

      Ștergere
  12. Un post cu adevarat remarcabil, pt ca in general se spune, (desi banuiam eu ca e doar un zvon lipsit de credibilitate prea certa, dar nu stiam daca era vorba de maj barbatilor si nu doar decat de cei mai preocupat narcisist asa ca mine, care ma uit disperat in oglinda de vreo 5 ori pe zi ca sa verific daca nu cumva acest vant salbatic de coasta de aici mi-a cauzat vreun rid prematur...lucru care ar reprezenta intr-adevar o mare tragedie, nu mai vorbesc ce o sa fie cand mi-o aparea primul fir de par alb, care e posibil chiar sa imi apara destul de devreme deoarece la noi in familie se pare ca exista predispozitie genetica pt asa ceva), ca barbatilor, odata trecuti de adolescenta, nu le prea pasa asa de cum arata in oglinda.

    Mie mi-a mai placut si atunci cand ai scris "un tanar de 35-40 de ani", si mi-a venit sa zambesc la relativitatea acestui termen, deoarece eu am 31 de ani si uneori ma simt cam prea batran, si pt mine insumi uneori cred ca tineretea s-a cam terminat acum vreo 5-6 ani, si in general cand zic eu "un om tanar" ma gandesc la cineva de max 24 de ani...hai, 26, treaca de la mine...mai ales ca a si scris pe BBC ca pe la 27 de ani incepe aterocleroza cerebrala.

    RăspundețiȘtergere
  13. ai preluat o tema profunda,
    din pacate cam prea uzata in blogosfera...;

    dar ai realizat o privire/intilnire cu Sinele -nu pot sa scriu 'analiza'- la care se va reveni adesa, abbilbal




    de ce nu ma mir ?!? :) :)

    RăspundețiȘtergere

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.