joi, 13 ianuarie 2011
marți, 11 ianuarie 2011
Iarna ca toamna
Fără zăpadă dar cu multă ceaţă, azi a fost o zi mohorâtă căzută peste bătrânul burg. O zi de toamnă în plină iarnă. Cam aşa a arătat ziua de azi la noi în Bălgrad. Fără zăpadă de mai mulţi ani, iarna nu mai are farmecul de altă dată, când zăpada călcată în picioare scârţâia supărată că-i alungăm somnul de dimineaţă. Copil fiind atunci, mergeam grăbit la şcoală şi-mi plăcea să ascult cântecul zăpezii îngheţate. Uneori încetineam pasul pentru a schimba melodia. Când megeam la moşu şi buna în Ciugud, aveam pod natural făcut de gerul care îngheţa apa. Acum, doar zaiuri, şi alea nu prea dese.
S-a schimbat clima, se schimbă polii magnetici ai pământului, se schimbă din nou lumea.
S-a schimbat clima, se schimbă polii magnetici ai pământului, se schimbă din nou lumea.
luni, 10 ianuarie 2011
duminică, 9 ianuarie 2011
Ghinionul literei M
M
Pentru unii copii, primul cuvânt a fost MAMA. Pentru mine el a fost TATA şi tata m-a părăsit când încă nu aveam şapte ani, iar mama când aveam 63. Când mama a plecat umbla prin casă. Apoi s-a aşezat în fotoliu şi am servit-o cu o cafea rămasă nebaută pentru că între timp şi-a văzut părinţii şi s-a dus la ei. A vrut să-mi mai spună ceva, dar n-a mai reuşit. Cuvintele i s-au transformat în bolboroseli.
Au trecut anii şi dupa un timp a venit să mă vadă. Era însoţită de o femeie îmbrăcată în negru, ce purta peste haine o mantie cu glugă. Pentru o clipă am văzut faţa acelei femei. Era frumoasă şi nu era bătrână. Avea în jur de 30 - 35 de ani. Eu dormeam şi prin somn am simţit că-mi apasă carotida iar pe mama am auzit-o spunând: "nu te speria ca nu păţeşti nimic rau. Va fi bine şi frumos". Cu mare greu am reuşit să-i îndepărtez mâna şi m-am trezit puţin speriat. Eram buimac. Nu ştiam ce este cu mine. Mi-am făcut o cafea şi mi-am revenit. După un timp, din nou a venit mama la mine însoţită de femeia în negru. Şi de data asta dormeam. Fără sa-mi spună nimic, femeia în negru m-a prins de gât, iar mama îmi spunea:"nu te speria, nu păţeşti nimic rau. Hai cu noi !". Din nou m-am smuls cu mare greu din mâinile femeii în negru, mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii si am spus în gând: "Doamne, nu le lăsa sa mă ia. Mai lasă-mă cu Puiul Mic. Ea mai are nevoie de mine". Mama a plecat supărată că n-am ascultat-o, iar femeia în negru s-a îndepărtat în tăcere. Eram bulversat la gândul ca Ioana va rămâne fără mine. Mă gândeam că nu va mai avea cu cine sta când mama şi tata ei erau la serviciu. Nu mai avea cine o duce şi cine s-o aducă de la grădiniţă. Nu mai avea cu cine se plimba şi cui să-i spună poveşti.
De atunci lumânările ce le aprind la mormântul mamei nu mai ard. Se aprind apoi se sting repede şi nu este vorba de curenţi de aer.
Dumnezeu m-a ascultat şi m-a lasat sa mai ramân cu Ioana. Pentru asta Îi mulţumesc. Nu-mi pasă că am renunţat la "mai bine". Eram şi sunt mulţumit de mulţumirea Ioanei că stă cu "moşul", că se joacă împreună şi îi spune poveşti. Vara moşul ei o ducea şi o duce la plimbare pe la Mureş sau pe la pădure ori cu trenul. Când mă întreba unde este mama mea, îi spuneam că-i la îngerei să se joace cu ei.
Între timp la noi a apărut şi bebele Cristian. Ioana s-a obişnuit cu el destul de repede. Este frăţiorul ei şi ştie că trebuie să-l grijească atunci când "mami" este ocupată să le pregătească "papa". Dar mai zilele trecute a venit acasă supărată şi m-a întrebat revoltată: "mosu', tu meri la îngerei?" După cum era şi normal, i-am răspuns că într-o zi, după mai mulţi ani, îmi vine şi mie vremea. Ea s-a supărat şi a început să plângă. Atunci eu am întors răspunsul şi i-am spus că pe îngerei îi las să se joace singuri sau cu mama mea şi eu stau cu ea, să aibă cu cine se juca atunci când vine de la grădiniţă. S-a îmbunat şi s-a oprit din plâns, dar mi-a spus: "moşu', tu să nu meri niciodată la îngerei". I-am promis ca nu voi merge la îngerei şi l-am rugat pe Dumnezeu să mă lase cu ea mai multa vreme, dându-mi putere să pot umbla.
În practica mea mi-am statornicit obiceiul de a face prescură la anumite sărbători. Anul trecut de Crăciun am găsit imprimată pe aluatul de prescură litera M. Din neatenţie, fără să-şi dea seama, Ioana a lovit şervetul pe care-l foloseam cu o carioca albastră. Dar de ce a fost litera M şi nu alta? Ca doar puteau să fie atâtea altele şi de unde a ajuns acea literă să se imprime în pata de carioca? Uneori când beau cafea vărs câţiva stropi fără intenţie şi fără să smintesc gesturile care sunt deja în reflex. Ceva se întâmplă. Câteodată am senzatia că cineva mă prinde de mână şi o scutură puţin. Dar azi mi s-a vărsat toată cafeaua din cana care s-a răsturnat. Nu mi-a părut rău, ştiind că la noi în familie au fost mai mulţi consumatori de cafea. Să le fie primită. În timpul sărbătorilor nu mi s-a întâmplat să vărs cafea.
Lucrând la un fel de dicţionar alternativ am ajuns la litera M. După ce am pregătit un pachet mare de cuvinte am scris un text pe care l-am verificat cu corectorul de ortografie din dotarea calculatorului. Când să salvez textul o mică neatenţie şi am pierdut din calculator cuvintele scrise la litera M. Ghinion? Nu ! Aşa a trebuit să se întâmple. Litera M din cuvântul MAMA se răzbună pe mine. Nu-i bai. Dumnezeu să mă lase lângă Puiul Mic Ioana şi Puiul Bebe Cristian atâta timp cât ei au nevoie de mine.
Eclipsa de soare din 4 ianuarie a.c.
Aşa s-a văzut eclipsa de soare acolo unde s-a văzut.
Imaginea este luată de pe internet, la mine fiind înorat în timpul eclipsei.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Mureşul iarna
Un soare îmbietor m-a îndemnat la drumeţie. Unde? Pai, la Mureş.
Pe câmp, linişte. Puţina zăpadă căzută în decembrie a început să se topească.. Era o privelişte de primăvară timpurie. Mireasma de pamânt umed împrospăta aerul.
Chiar şi când soarele s-a ascuns în nori a fost plăcut. Pe unele locuri mai era zăpadă adunată de vânt la adăpostul buruienilor uscate. Mi-a făcut plăcere s-o calc în picioare. Am fost rău cu ea.
Două căprioare, mici punctuleţe pe câmp, se hrăneau cu resturi vegetale. Mă deplasam încet şi căutam resturile de zăpadă. Nu am urmărit să parcurg drum lung, am urmărit doar să stau cât mai mult timp.
Şi am reuşit să merg trei ore.
Pe câmp, linişte. Puţina zăpadă căzută în decembrie a început să se topească.. Era o privelişte de primăvară timpurie. Mireasma de pamânt umed împrospăta aerul.
Chiar şi când soarele s-a ascuns în nori a fost plăcut. Pe unele locuri mai era zăpadă adunată de vânt la adăpostul buruienilor uscate. Mi-a făcut plăcere s-o calc în picioare. Am fost rău cu ea.
Două căprioare, mici punctuleţe pe câmp, se hrăneau cu resturi vegetale. Mă deplasam încet şi căutam resturile de zăpadă. Nu am urmărit să parcurg drum lung, am urmărit doar să stau cât mai mult timp.
Şi am reuşit să merg trei ore.
vineri, 7 ianuarie 2011
joi, 6 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
