O ironie fină a unui român hâtru care ridiculizează lipsa de interes a autorităţilor locale pentru o zonă unde au fost demolate nişte chioşcuri considerate inestetice şi lăsată maidan. În respectivele chioşcuri realizate din armătură de fier şi pereţi de sticlă erau unităţi comerciale ale unor mici întreprinzători. Chioşcurile nu au fost ridicate la voia întâmplării, ci cu aprobarea primăriei, dar cineva s-a împiedicat de ele sau de proprietarul unuia din ele şi a propus demolarea lor. Primăria, prin reprezentanţii ei autorizaţi, a promis că acolo va fi construit ceva frumos. Şi a construit aşa cum se vede acum.
joi, 30 septembrie 2010
Ferma din centul oraşului
O ironie fină a unui român hâtru care ridiculizează lipsa de interes a autorităţilor locale pentru o zonă unde au fost demolate nişte chioşcuri considerate inestetice şi lăsată maidan. În respectivele chioşcuri realizate din armătură de fier şi pereţi de sticlă erau unităţi comerciale ale unor mici întreprinzători. Chioşcurile nu au fost ridicate la voia întâmplării, ci cu aprobarea primăriei, dar cineva s-a împiedicat de ele sau de proprietarul unuia din ele şi a propus demolarea lor. Primăria, prin reprezentanţii ei autorizaţi, a promis că acolo va fi construit ceva frumos. Şi a construit aşa cum se vede acum.
duminică, 26 septembrie 2010
Preumblare la Sibiu
Piaţa Mare din Sibiu
Aşa după cum v-am spus, am fost la Sibiu după chipuri.
O lună strâmbă jucându-se c-un nor m-a însoţit, strigându-mi:
- Hai, e timpul de plecare!
- Unde?
- La Sibiu.
- Şi ce să fac acolo?
- Chipuri. Eşti dator nişte chipuri.
- Bine, hai la drum!
Trenul a fost punctual la întâlnire şi eu tolănit de unul singur pe un scaun urmăream în tăcere scurgerea timpului marcat de schimbarea peisajului. De la o vreme m-a prins o uşoară durere de cap, semn că-l mai am. Nebăgând-o în seamă m-a lăsat fără să-mi dau seama când.
Ajuns în Sibiu m-am aşternut la treabă. Ba pe la zidul de apărare, ba pe la biserici, ba pe stradă, ba prin parc, aşa încât timpul a trecut şi eu m-am întors acasă. În fotografiile alăturate puteţi vedea şi voi ce am văzut eu pe drum şi în Sibiu:
Mica staţiune Miercurea Băi
Ascunsă printre pomi
şi căutată de turişti.
În Sibiu am început cu zidul de apărare, incinta a III-a, construit în sec. al XIV-lea, care rând pe rând a primit câte un edificiu.
Bastionul halelor, construit între anii 1558 - 1588
Turnul gros alipit incintei a III-a în sec. al VVI-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Turnul dulgherilor (sec. al XIV - XV-lea)
Turnul archebuzierilor construit în 1450, devenit apoi al pânzarilor.
Interiorul bisericii Ursulinelor
Stradă veche din Sibiu
Biserică Romano-Catolică fostă mănăstire franciscană
Arteziană din Sibiu
Biserica Romano Catolică "Sfânta Treime" construită între anii 1726-1733
Altarul bisericii "Sfânta Treime"
Mica staţiune Miercurea Băi
Ascunsă printre pomi
şi căutată de turişti.
În Sibiu am început cu zidul de apărare, incinta a III-a, construit în sec. al XIV-lea, care rând pe rând a primit câte un edificiu.
Bastionul halelor, construit între anii 1558 - 1588
Turnul gros alipit incintei a III-a în sec. al VVI-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Turnul dulgherilor (sec. al XIV - XV-lea)
Turnul archebuzierilor construit în 1450, devenit apoi al pânzarilor.
Turnul Sfatului construit în sec. al XIII-lea şi reclădit în anul 1588. În anul 1826 a primit înfăţişarea de azi.
Catedrala Mitropolitană Ortodoxă a Mitropoliei Ardealului.
Faţada Catedralei Mitropolitane Ortodoxe
Intrarea în Palatul (Muzeul) Brukenthal, construit în sec. al XVIII-lea.
Biserica Ursulinelor (sec. al XV-lea, XVIII-lea)
Interiorul bisericii Ursulinelor
Stradă veche din Sibiu
Biserică Romano-Catolică fostă mănăstire franciscană
Arteziană din Sibiu
Biserica Romano Catolică "Sfânta Treime" construită între anii 1726-1733
Vitralii originale.
Altarul bisericii "Sfânta Treime"
Şi o invitaţie la pescuit
Călătorul ce vine de la Sibiu sau merge la Sibiu cu autoturismul întâlneşte în drumul său pasarela ce trece peste calea ferată la Săcel (Săcelul Sibiului). În acest loc, de o parte şi alta a drumului, sunt două bălţi pline cu peşte. Drumeţul obosit poate opri maşina aici pentru a se relaxa puţin, căci zona este frumoasă, iar de la pasarelă în sus urmează panta ce duce la serpentinele din pădure, după care urmează din nou un drum întins înainte de a ajunge la aerodromul Sibiu şi a intra în burg.
Pentru un om obosit nu este un drum chiar uşor, mai ales la volan. De aceea spuneam că în zonă se poate opri pentru relaxare, dar nu oricum, ci la o partidă de pescuit. Pe malul bălţilor sunt amenajate „puncte de aprovizionare” cu cele necesare: momeală sau ustensile de pescuit la preţuri care nu diferă cu nimic de preţurile din magazinele specializate gen „Pescarul”.
Pe calea ferată zona este între gările Sălişte şi Orlat, înainte de a ajunge la Sibiu. Puţin mai sus de Săcel este halta Sibiel, unde nu departe de ea mai este o baltă mai mică, dar tot un loc fain de pescuit.
Şi cum bălţile au peşte, aşteaptă pescarii. Dar să nu vă închipuiţi cumva că duc lipsă de pescari. Oooo, nuuu.... aici vin pescari chiar de la distanţe mai mari, anume pentru a pescui, nu doar pentru a face un popas de relaxare.
Cât priveşte taxele de acces, nici astea nu sunt mari, ba se mai şi negociază în funcţie de ce vrea pescarul: durată de stat la baltă, număr de undiţe folosite, cantitate de peşte ce vrea să ducă acasă dacă-l prinde sau îl obţine de la alţii în urma unor tratative de colaborare şi ajutor reciproc.
O zi bună şi spor la pescuit vă doresc.
Astăzi, pe la tri ceasuri după amiază se porni din senin un vânt nebunatic şi cerul se întunecă a furtună de vară.. Se pare că "iarna-i ici, vara-i departe".
Astăzi, pe la tri ceasuri după amiază se porni din senin un vânt nebunatic şi cerul se întunecă a furtună de vară.. Se pare că "iarna-i ici, vara-i departe".
joi, 23 septembrie 2010
O mică excursie
O zi faină de toamnă, undeva pe la sfârşitul lunii septembrie. Un soare blajin ne încălzea mădularele. Puiul Mic Ioana, are o zi liberă de la grădiniţă şi moşu’ ei a luat-o cu rolele după cumpărături. Din boltă-n boltă, pe la ceasul anizii trecute fix, am ajuns şi acasă.
- Acum ce facem Ioana?
- Nu ştiu moşit-o.
- Mergem cu rolele la Sebeş?
- Merem, da’ unde-i Sebeşu’?
- Păi dacă mergem, o să vezi.
- Bine, hai să merem.
Şi am plecat. Să tot fi fot cu un ceas trecut de ora amiezii. Am luat nişte covrigei, nişte biscuiţi, actimel şi o sticluţă de suc, dar cu ceai de muşeţel în ea, o şepcuţă şi o bluză de trening într-o pungă şi la drum. Ajungând la intersecţia de intrare în Oraşul de Jos cu drumul spre Cetate, am luat-o spre Sebeş.
- Moooşul, da’ pe aici merem la Oarda.
- Da, Puiu Mic, pe aici se merge la Oarda, dar noi mergem la Sebeş.
- Pe care parte moşit-o?
- Mergem tot înainte şi trecem pe lângă Oarda.
- Cum moşit-o?
- Las’ că vezi tu.
- Da’ moşul, aşa-i că merem pe podu’ mare?
- Da, dar la podul mare vom trece pe pontoane.
- Cum îs alea?
- Las’ că vezi tu imediat.
- Bine moşul.
La pasarela peste calea ferată, după ce mă atenţionă de vreo trei ori că merg greu rolele, altă curiozitate:
- Moşit-o, ui balta. Ăia sunt pescari?
- Da, acolo sunt pescari.
- Şi ce fac acolo?
- Pescuiesc.
- Prind peşte?
- Da, prind peşte.
- De unde, că io nu văd peştişorii?
- Păi de acolo din baltă.
- Da’ io de ce nu văd peştişorii?
- Pentru că suntem prea departe de baltă.
- Daaa? Bine!
- Moşul, aici de ce mergem pe drum?
- Să ajungem la trotuar.
- Moooşul, da’ pe trotuar iar merg rolele greu. Hai pe drum!
- Puiu Mic, pe drum nu putem merge că uite, vin maşini.
Şi aşa, mergând înainte pe un trotuar nu tocmai bun pentru role am ajuns la Mureş.
- Moşit-o, da’ aici de ce stau aşa multe maşini’?
- Aşteaptă să treacă Mureşul pe pontoane.
- Cum se trece pe alea?
- Vezi tu imediat.
- Şi noi trebuie să aşteptăm?
- Nu. Noi mergem înainte pe lângă maşini.
- Moşit-o, da’ alea pe care trec maşinile sunt bărci.
- Da, Puiu Mic. Pontoanele sunt bărci.
- Şi noi trecem pe ele?
- Da!
- Avem loc?
- Da, avem loc şi noi.
- Pe lângă maşini?
- Da, pe lângă maşini.
- Cum moşul?
- Vezi tu imediat, numai să ajungem la pontoane.
- Da’ mă laşi să mă uit cum trec maşinile?
- Da, te lasă moşu să te uiţi şi la maşini.
- Da’ de ce merg aşa încet?
- Să nu ne stropească cu apă.
- Îmi place cum merg maşinile.
- Hai să mergem şi noi!
- Da’ moşul, ui că avem loc şi maşinile trec pe lângă noi.
- Da, avem şi noi loc, dar să nu te tragi spre maşini.
- Da’ moşul, ui cum se leagănă bărcile cu noi!
- Da, se leagănă frumos.
Fără să deranjăm pe nimeni, am ajuns şi la capătul podului de pontoane. Acolo am vrut să mai scurtăm drumul cu câţiva zeci de metri şi am pornit pe malul apei spre dig. Dar din cauza unor vreji ne-am împiedicat şi am căzut amândoi. La început Ioana s-a speriat, dar dacă a văzut că eu m-am pus pe râs, a râs şi ea, iar după ce ne-am sculat am săltat-o peste acei vreji şi am cocoţat-o pe o piatră din dig pentru a putea urca şi eu.
- Moşul, îmi place!
- Şi mie!
Când am ajuns pe dig, ne-am trezit cu un dulău lângă noi. I-am spus Ioanei să nu se sperie şi să nu-l bage în seamă, dar câinele, prietenos, s-a dus la ea şi cu timiditate a ridicat o labă, apoi a întins laba încet spre Ioana.
Câinele văzând că Puiu Mic nu se sperie a început s-o mângâie cu laba. Am fost impresionat de ceea ce am văzut. Poate o bunică sau străbunică a vrut s-o mângâie pe Ioana. Nu ştiu. Mi-am amintit că în pungă, pe lângă cele puse pentru drum, mi era şi un corn început de Ioana. L-am luat şi l-am dat câinelui apoi ne-am continuat drumul, iar câinele după ce a mâncat cornul a mers în treaba lui. Cu siguranţă nu vom mai întâlni acest câine niciodată.
De acum am pornit la drum întins. Mergeam pe marginea drumului, pe asfalt şi aveam spor la mers. Moşu’ era locomotiva şi Ioana vagonul.
Sporovăind de una-alta, am ajuns la „Izvor” unde am făcut un popas, apoi în Lancrăm, unde am dat din nou de un trotuar pe care se mergea greu. Dar aici erau, aproape la fiecare casă oameni cu negoţ la poartă, Care ce avea: roşii, vinete, ardei, miere, ţuică, zacuscă, „mormoladă” (marmeladă, gem, lictar de prune). Toţi aşteptau în tăcere şi cu speranţă să oprească cineva şi să cumpere ceva, dar de oprit nu oprea nimeni. Nici noi.
De la o vreme am ajuns şi în Sebeş.
- Ioana, mai facem o fotografie aici?
- Nu!
- Hai tu să mai facem numa’ una.
- Am spus nu!
- Dar unde vrei să facem o fotografie?
- Niciunde.
Acasă ne-am întors cu trenul.
luni, 20 septembrie 2010
Din nou la drum (partea a II-a)
Intrarea în burg este străjuită de o societate comercială botezată „Kronospan”. Înainte i se spunea CPL altfel zis, Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Practic este aceeaşi Mărie, doar că şi-a schimbat pălăria. În rest, o să vedeţi.
În imediata vecinătate a fabricii se mai află nişte construcţii abandonate în care a vrut să fie ceva. Ce anume nu ştiu, dar în ele au fost investiţi nişte bani iar acum zac uitate. Ca de altfel multe alte construcţii.
După ce am trecut de ramificaţia drumului spre Sibiu şi spre Deva, am ajuns în buricul târgului unde casele au fost renovate şi bătrânul burg arată fain cu ţoale noi, mai ales că nu s-a umblat la arhitectura veche, clădirea ce urmează fiind o "apotheke", adică o farmacie renovată aşa cum a fost ea pe vremuri. Blocurile noi sunt în alte zone şi nu se amestecă cu centrul istoric.
Dar specificul săsesc al burgului se cunoaşte prin porţile înalte şi bine închise.
Printre bătrânele case am întâlnit şi casa în care a locuit între anii 1902-1985 eminentul profesor şi om de cultură Theobald Bruno Streitfeld,
şcoala germană cu statuia lui Eminescu în faţa ei
şcoală în care a învâţat şi Lucian Blaga
Un vechi monument istoric este Biserica Evanghelică ce s-a construit în sec. al XIV-lea.
Iată şi câteva detalii de la această biserică: poarta de intrare
o construcţie anexă
şi un fragment din zidul de apărare.
La câţiva paşi de biserică se află un părculeţ în care putem admira o frumoasă arteziană veche. Acest părculeţ este flancat de Primărie şi Muzeul Oraşului, care prin amplasarea lor formează o mică piaţetă cu părculeţul în centru. Pe un panou este scris programul Muzeului şi al Casei Blaga,
Lângă Biserica Evanghelică în imediata apropiere a Şcolii Germane se află bustul inginerului hidrolog Dorin Pavel, renumit prin cercetările sale.
Intrarea propriu-zisă în burg se face pe un pod pe sub care trece râul Sebeş, acum relativ mic.
Lângă acest pod se află şi o biserică ortodoxă veche. Pe ea este o placă inscripţionată cu litere chirilice, iar zidăria este mixtă, de piatră şi cărămidă. În curtea bisericii se află totuşi un monument cu arhitectură ce aparţine catolicismului. Probabil biserica a fost şi greco-catolică.
Continuând deplasarea prin Sebeş ajunem şi la intrarea în Parcul Mic
unde se află Monumentul Eroilor. Înaintând prin parc ajungem şi la un mic lac unde pe vremuri se organizau interesante meciuri de hochei, iar vara se puteau face plimbări cu bărci. Acum lacul este invadat de mătasea broaştei. Nu mai are cine se ocupa de el.
În "buricul târgului" se află şi această interesantă clădire despre care nu trebuie spus ce adăposteşte că doar se vede.
Din dreptul ei se ramifică şi drumul ce duce spre Parcul Arini şi spre localitatea vecină Petreşti, localitate care avea în urmă cu ceva ani o fabrică de hârtie, dacă nu cumva cea mai veche din ţară, şi are o biserică ortodoxă ce adăposteşte „icoana” celor trei şefi de state care zice-se că au demolat comunismul în România şi în lume. Din centrul Petreştiului drumul urcă molcom spre Oaşa şi culmile Munţilor Sebeş. Şi după ce se lasă rând pe rând aşezările oierilor de aici urmează urcuşul pe spinarea muntelui, urcuş care nu ste tocmai uşor.
Deşi Sebeşul este un oraş mic, în el o să găsiţi liniştiţi loc de cazare şi unde să mâncaţi. Încă de la intrarea în oraş dinspre Sibiu vă întâmpină un motel cu restaurant,
apoi imediat un hotel de trei stele, tot cu restaurant, pentru ca mai pe urmă, după ce ajungeţi în centru, să vă orientaţi pentru a mai găsi hoteluri, restaurante, pensiuni şi nu doar în Sebeş, ci şi în Lancrăm. Acum poate vă aşteptaţi să vă prezint şi meniurile cu calitatea mâncărilor. Dar nu o fac, pentru că este o vorbă, pe aici, prin zonă. Dacă mâncarea îţi place, e bună. Dacă mâncarea nu-ţi place, nu e bună şi degeaba o laud eu că tot „nu e bună” rămâne. Apoi burgul este unul săsesc şi se păstrează tradiţia. Eşti invitat doar odată să te serveşti şi dacă ţi ruşine să mănânci pe săturate, rămâi flămând.
Şi dacă totuşi în Sebeş nu găsiţi ce doriţi, după cca 30 minute de mers cu maşina ajungeţi în Alba Iulia. Mie pe jos mi-au trebuit tri ceasuri.
Dar văd că am scris cam mult şi probabil vă plictisesc. Aşa că haideţi la privit chipurile. Poate o să vă placă.
Noa serbus mă dragilor. Şi mai repet odată. Nu-i sminteală cum am scris pentru că la noi aşei zâsa. Serbus nu servus.
Nu plec, totuşi, până nu lămuresc şi aici expresiile zonale:
„Am luat chicioarele în cârcă şi la drum” = am luat picioarele în spinare şi la drum = am plecat.
Zmintit = smintit = greşit
Întors îndărăt = întors înapoi
Drumul ţării = şoseaua naţională (DN 1)
Şeghiş = Sebeş
Buricul târgului = centrul oraşului
Şi cu asta chiar că-i gata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)