Miercuri... 43. S-a dus

IN MEMORIAM

Astăzi este înmormântat la Sibiu profesorul meu de geografie ION MOLDOVAN, un iubitor al drumeţiilor pe drumurile patriei şi cărările munţilor. Ne-a părăsit la venerabila vârstă de 99 ani.
DRUM BUN PE CALEA VEŞNICIEI DOMNULE PROFESOR. Îmi voi aduce aminte de dumneavoastră cu mult drag.

1785 - 2012 = 227 de ani

Monumentul comemorativ de pe Dealul Furcilor

Sunt 227 de ani de la procesul lui Horea şi Cloşca ţinut la 26 februarie 1785

La 28 februarie se împlinesc 227 de la tragerea lor pe roată.

Crişan s-a spânzurat în temniţă la 30 ianuarie 1785.  


PS. Iniţiativa a plecat de aici: http://costin-comba.blogspot.com/

DRAGOBETELE

Ziarul “Ziua de Cluj” din 23 februarie a.c. ne informează  că:

„Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile.

O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

În lumea satului românesc, pînă la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului "Zile şi mituri". Probabil că, în vechime, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi fac cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre "păsările" neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui pînă în aceeaşi zi a anului viitor.

După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.

În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit "zburătorit", urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe - zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

La Dragobete satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: "Dragobetele sărută fetele".

Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi neastâmpărat.”

Mama îmi povestea că la ei în sat (Ciugud) de Dragobete se strângeau  fetele şi feciorii la casa unuia din ei şi organizau şezători iar gazda le pregătea pancove (gogoşi) şi vin fiert. La şezătoare fetele ştrincăneau (împleteau) sfetăre (pulovăre) sau ciorapi din lână pentru a se lăuda cât sunt de gospodine iar feciorii sfârneau cucurz (curăţau boabele de porumb de pe ştiuleţi). Toţi se întreceau în a spune poveşti şi glume şi se tachinau reciproc. Spre seară se pregăteau pentru ghicit. O bătrână pregătea în ulcele (căni) de pământ diverse lucruri: lapte, apă, lână, scame de cânepă, bani, pâine etc. Şi unele erau lăsate goale, după care erau legate la gură pentru a nu se vedea conţinutul lor. Urma apoi ascunderea ulcelelor pentru a fi căutate de fete şi feciori. Pentru ca treaba să fie cât mai bună unii ascundeau aceste ulcele în garduri făcute din spini iar alţii, mai miloşi, le lăsau în casă pe masă. După ce se termina pregătirea fiecare băiat şi fată erau legaţi la ochi şi li se da drumul să-şi aleagă ulcica. Plăcerea era de partea celor care le căutau în spini.

După ce fiecare şi-a ales ulcica erau dezlegaţi la ochi şi o desfăceau. În funcţie de ce era în acea ulcică se spunea că aşa-i va fi alesul (aleasa).cu care se va mărita (însura).

Iarnă bălgrădeană

Aşa cum a fost în februarie 2012

În 21 februarie 2012

Şi cum este astăzi, 23 februrie 2012.

Miercuri... 42. Desenele Ioanei

Aşa cum v-am promis astăzi vă prezint desenele Ioanei. Nu le-am selectat pe cele mai bune ci pe cele care le-am găsit aruncate pe te miri unde.
Sunt lucrate cu carioca, acuarele şi creioane (cel doar colorat)

Topirea zăpezii

De astăzi zăpada a început să se topească şi pe biutele cetăţii au apărut petele negre ale pământului ivit la lumina zilei.

Povara

Încerc marea cu degetul aici: http://costin-comba.blogspot.com/2012/02/winter-colors.html#comment-form

Salata prieteniei

Fotografie preluată de la Adriana

Astăzi, când orologiul bate jumătatea zilei, ne întâlnim în jurul unui bol imens încărcat cu salată. O salată a prieteniei. Câţi vom fi acolo vom vedea. Sper să pot ajunge şi IO.

Dar cum la o astfel de întrunire nu se merge cu mâna goală, am să duc şi eu un cadou. Un decor din burgul meu.

Sper să placă. Pe găzdoaie o găsiţi aici: http://adriana-dardindar.blogspot.com/

Iarna la Mureş

Sfârşit de săptămână. Timp frumos, numai bine de făcut o plimbare spre Mureş. Urmele ninsorilor precedente se cunosc pe trotuarele burgului. Mai ales pe acolo pe unde nu sunt case, căci în rest, fiecare gospodar şi-a măturat zăpada pe care a depozitat-o pe marginea trotuarului spre stradă. Aşa că rezultatul a fost inerent: îngustarea trotuarelor. Dar ce era să facă oamenii? Nu puteau căra zăpada cu raniţa afară din oraş.

Ajuns la calea ferată am văzut-o ca pe timpuri. Cu zăpada la nivelul şinelor. Dar totuşi este o diferenţă. Atunci şina era de tip 49, acum este de tip 65, deci o diferenţă de 16 mm la înălţime care ne duce cu gândul că stratul de zăpadă este mai mare în acest an.

Trec fără probleme şoseaua de centură şi deodată mă trezesc în zăpadă până mai sus de genunchi. Vântul o troienise pe unde a putut. Puţin mai departe nu depăşea nivelul gleznelor. Pe câmp mai erau nişte urme. Un temerar m-a întrecut, dar urmele lui au luat-o în altă direcţie. Din acel loc era doar o masă întinsă de omăt.

Cunoşteam drumul şi m-am încumetat să merg înainte. A mai fost o porţiune cu zăpadă troienită unde mi-a trecut de genunchi, dar am ajuns la baza digului. Acolo a trebuit să mă opresc pentru că nu ştiam ce înălţime are zăpada adunată în troien. Aşa că m-am întors spre casă şi în loc să parcurg acest drum într-o oră şi jumătate, l-am parcurs în aproape trei ore. Dar a fost o plimbare frumoasă în aer curat şi mi-a plăcut..

Dialog provincial

autor necunoscut - imagine de pe internet

Un gură-cască priveşte în gol şi exclamă: Aaaaa!

O cofăriţă strigă în gura mare: Hai la ouă proaspete!

Un bărbier strigă şi el: tăiem barba gratis!

După un timp se adue: dar cu nasul ce-ai avut?

Gură-cască exclamă din nou: Aaaaahh!

Cofăriţa spune: lasă că-s bune.

Bărbierul şi el: a fost unsuros.

Un alt glas: de ce na-i dat unsoarea cofăriţei s-o vândă?

Bărbierul: punem un plasture şi nu se vede.

Celălalt glas: dar m-ai ciupit cu briciul şi merg la filmare!

Gură cască iar: Aaaaaah!

Glasul: ce ai băi?

Cofăriţa: ouă proaspeteeee!

Glasul: are pe dracu’ să-l cheptene!

Bărbierul: facem şi frecţie?

Glasul: unde, la nas?

Bărbierul: nu, la barbă.

Glasul: ai ras-o!

Bărbierul: am mai lăsat un cioc.

Gură-cască iar: Aaaaah!

Glasul răstit: ce ai băi?!

Gură-cască: mi-e somn.

Glasul contrariat: du-te şi culcă-te!

Cură-cască: nu pot, cofăriţa vinde ouă.

Glasul nedumerit: şi ce-i? Tu dormi.

Gură-cască: nu pot, strigă prea tare.

Casca de protecţie

Miercuri... 41

Troiene bălgrădene

Nimic altceva decât zăpada coborâtă de vânt de pe biutele cetăţii în şanţuri.

Cod galben

Va ninge şi va bate vântul ! Atenţionarea este valabilă din 13 februarie ora 12 până în 14 februarie a.c., tot ora 12,oo. Numai că ninsoarea nu a vrut să ţină seama de avertisment şi a venit mai repede cu 24 ore, iar vântul a uitat s-o urmeze.

Voinicel

E mai bună "cila" soru-mi.

Miercuri... 40 Autofotografii

Autor: IOANA