Imagine "furată" de pe internet |
Poghiazul prin timp nu este altceva decât un salt de la o etapă la alta a vieţii fără a ţine seama de cronologia trăirii evenimentelor iar poghiazul prin spaţiu este saltul de la o zonă geografică la alta, mai întinsă sau mai restrânsă, determinată de trăirea evenimentelor personale ce se desfăşoară solitar sau în grup.
Aşa mi s-a golit mintea de idei şi având vreme să citesc prin blogosferă am găst asta:
“Cuvinte din minte, cuvinte din suflet; de ce ai început să scrii? Ce simți când scrii? Cu sufletul sau cu mintea, tu cum scrii?”
Ca oricare altul, de voie de nevoie a trebuit să încep a scrie. Unde altundeva decât la şcoala primară “student” în anul I. Nu ştiu cât de reuşit a fost acest început, dar a fost. În şapte decenii am reuşit să învăţ a scrie cât de cât corect. Nu mă pun cu cei care au învăţat acest lucru înainte de a merge la şcoală. Nu am cum. Vremurile şi vremile au fost altele iar pruncii mai leneşi mintal.
Am prins apoi vremea când scrierea ne era uşurată pentru câ trebuia să copiem din jurnale citate aşa încât un referat bun era un lung citat din „Scânteia”. Dar ca orice vreme vremelnică a trecut şi asta. A venit vremea să scriu doar din când în când câte ceva amintiri pe blogul personal sau pe forumuri. Asta înseamnă că scriu doar din plăcere şi când scrii ceva din plăcere o faci din suflet utilizând la maximum mintea. Utilizare ce se face din reflex fără să-ţi dai seama când faci şi sminteli cauzate de graiul local ce de la o anumită vârstă devine „literar”. În rest ce să vă mai zic? Că atunci când scriu nu simt nimic, la fel cum nu simt nicio plăcere când mănânc sau mă culc. Toate acestea le fac pentru că trebuie făcute dintr-un motiv sau altul. Aşa că şi acum am scris mult prea mult şi vă las cu bine. Să aveţi o seară bună şi o duminică plăcută.
Nu uitaţi: Mâine este PĂCĂLICI !