Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

sâmbătă, 31 august 2013

luni, 26 august 2013

Ghinionul meu?

Articol scris pentru Blog Power 80


GHINIOANE, temă propusă de IO
- Povești trăite sau auzite de la "gura lumii"
- Ghinioanele sunt chiar ghinioane?
Pot fi evitate ghinioanele?
Nu de puține ori auzim pe unde umblăm spunându-se “am avut ghinion” după care urmează explicațiile pentru edificare.

De nenumărate ori am folosit și IO această “formulă” pentru a mă amăgi de nereușite, dar cu timpul m-am învățat a spune lucrurilor pe nume: am luat notă mică pentru că mi-a fot lene să citesc lecția, nu am găsit pe cine am căutat pentru că nu am ajuns la timp sau persoana căutată a trebuit să meargă în altă parte și câte altele. Deci ghinioanele nu sunt chiar ghinioane. Ele au la bază cu totul alte cauze, sau pur și simplu nu trebuia să facem un anumit lucru și Îngerul Păzitor ne-a îndreptat spre alte direcții de mers ori de acțiune.

În cele ce utmeză am să vă povestesc niște întâmplări reale, petrecute cu ceva vreme în urmă, când anume nu are importnță, important fiind doar că ele  s-au întâmplat în diverse ocazii.

La un atelier de la calea ferată lucra un forjor maghiar ce nu vorbea corect românește, dar de înțeles ne înțelegeam bine cu el. Într-o iarnă a găsit o cioară moartă și înghețată, cu zăpadă pe ea. Vrând să facă o glumă și să-i sperie pe cei care intrau în atelierul de lăcătușerie care era mai populat, a atârnat cioara de tavan. Cu sau fără voie, locul ales a fost deasupra sobei, pe care unii o foloseau și pentru încălzirea mâncării.  De fapt acolo era un cârlig fixat în tavan. După ce s-a făcut focul în sobă unul s-a  dus cu sufertașul să-și încălzească mâncarea și fără să se uite a pus sufertașul pe sobă, sub cioară, după care a plecat, iar atelierul a rămas gol. De la o vreme cioara a început să se dezghețe și picăturile de apă cădeau în sufertaș. Pentru pauza de masă oamenii au început din nou să se strângă în lăcătușerie și au umplut soba cu lemne pentru a se încălzi. Picăturile de apă cădeau plici, plici în sufertaș și sfrrr, se auzeau cele care ajungeau pe sobă. Proprietarul sufertașului veni și el, iar când s–a uitat să vadă ce se aude, a dat cu ochii de cioară. „Ni mă !” exclamă el și s–a dus la șeful de atelier să-l cheme pentru a vedea ce i s–a făcut. Șefu’ strânse tot poporul să vadă cine a fost făptașul:
    -         Cine a legat cioara acolo? Tună el.
    -         Să-l bată Dumnezo de cior, Itu l-o adus, io numa l-am pus sus, recunoscu total indiferent făptașul.

Altă dată la același atelier un ins cam zălud a strecurat un ou crud în buzunarul unui om mai în vârstă. Respectivul om văzându-și de lucru s-a frecat de mașina la care lucra și i s-a spart oul în buzunar. Băgând mâna în buzunar să caute ceva a dat peste oul spart și scoțând-o s-a uitat o bucată de vreme la degetele răsfirate de pe care se prelingea încet oul: „no bine că n-o fost clocit !” spuse el sec.

Într-o zi am traversat parcul din cetate și mă întâlnesc cu un „pretin” ce era împreună cu feciorul lui, bărbat și el scăpat de cătănie.
     -         No serbus, ce faci? Zic IO.
     -         Serbus, io plimb cânele. Zice el.
     -         Io mă plimb cu tata cânelui, zice ficioru-so.
     -         Bă, ia vezi !
     -         Păi dacă dumneta plimbi cănele și suntem numa’ noi doi, io ce fac? Câinele era prin parc pe la tufe.
     -         Așe-i, de data asta ai scăpat.


Într-o toamnă am mers să cumpăr cartofi pentru iarnă. Am umplut un sac și m-am aplecat pentru a-l ridica să-l duc la mașină. Sacul era destul de greu și m-am opintit o leacă mai tare când... prrr, se aude ceva suspect. Fără să mă uit împrjurul meu am tăiat-o la mașină. Ajuns acasă mă întâlnesc cu un vecin care-mi zice: „ai grijă că ți se văd chiloții".
Da, dar a fost bine că nu s-au rupt și ei !

Alte povești cu ghinion:
1. http://konkursman.com/2013/08/26/7-ani-de-ghinion-cui-nu-citeste-postarea-aceasta/
2. http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/08/ziua-neagra-si-pisica-13.html

luni, 19 august 2013

Hai la drum !


Articol pentru Blog Power 79>
De data asta Bianca vrea
Sa ne distram!
Intamplari, evenimente, scene amuzante dar poate si un pic penibile. Cat de des aveti parte de asa ceva?
Haz de necaz. Credeti ca e de ajutor pentru a iesi dintr-o asemenea situatie?
Reusiti sa aduceti zambete cititorilor printr-o astfel de poveste?

O temă foarte faină numai că IO nu știu în ce măsură pot fi “humorist” O să încerc să deapăn câteva amintiri cu diverse întâmplări.

Eram copil și aveam vreo trei ani. Mă uit la Daniel și mă văd pe mine. Așa eram și IO.
Era primăvară, imediat după alegrile din 1946. Trăiam la Ciugud, o comună de lângă Alba Iulia. Moșu, buna, mama și un unchi erau la sapă în grădină. Tata nu știu unde era. Probabil la spital. IO umblam teleleu prin curte. La alegeri s-au dus la Oarda de Jos. Acolo aveam o mătușă căreia îi spuneam Netuța. Neavând cu cine mă lasa, m-au dus și pe mine. La un moment dat, m-am plictisit de umblat prin curte și am ieșit în uliță să-mi caut un partener de joacă. Pe uliță nici țipenie de om. M-am gândit să merg spre satul vecin Limba. Și acolo ulița era pustie. M-am încumetat să merg îninte. Poate, poate. Deodată o javră de cățel începu să mă latre. IO m-am speriat și mi-a fost frică. Mergând de-a-ndăratelea am reușit să trec de el. Am ajuns la mijlocul satlui. Nimeni pe uliță. Am vrut să mă întoc dar mi-am amitit de javră. Atunci m-am hotătât să merg îninte, la Netuța. Am ieșit din sat și am ajuns pe câmp. Holdele atunci începeau să crească. Mergând IO lipa, lipa și pâș, pâș am ajuns aproape la jmătatea drumului între Limba și Oarda de Jos. Deodată am auzit un huruit puternic. M-am uitat speriat în jurul meu. Pentu moment nu am văzut nimic, dar deodată a apărut în fața mea un avion biplan.


imagine luată de pe intrnet


Io m-am speriat și nu știam ce să fac. Avionul cobora și se ridica după un timp, apoi vira și iar cobora. Am început să plâng și să strig. Nu aveam unde să mă ascund. Nu erau în preajmă arbuști și fiind primăvară timpurie nu erau nici buruieni. Alergam pe câmp și mă aruncam pe burtă pe un ogor arat din toamnă și strigând cât mă ținea gura:  “mă borbandează avionu’ !” încercam să scap de acel “monstru”. De la o vreme un om ce se fla la lucrul câmpului a venit să vadă ce se întâmplă. A strigat la mine: “Mă cochile hai aici !” Plângând în hohote m-am dus la el. M-a întrebat ce căutam acolo. I-am răspuns că ”mă duc la Netuța, da’ mă borbandează avionu”. S-a uitat la mine și m-a întrebat a cui sunt. I-am răspuns: “A lu’ moșu Lae”. M-a întrebat dacă știu unde stă Netuța. “Îhî, i-am răspuns eu și am întins mânuța spre Oarda. Acolo !”. “Mai stai o țâră aici și te duc cu caru”. Am stat și am așteptat. Nu aveam încotro, îmi era frică de avion, deși avionul plecase demult.

După ce omul își termină treaba m-a urcat în car și am pornit la drum. 
imagine luată de pe internet

Ajunși la o răscruce a oprit carul și m-a întrebat: “De aici știi mere mai departe ?” “Acolo, la casa cu frăgau’ mare” am răspuns eu. M-a dat jos din car și ne-am despărțit pentru totdeauna. Eu mi-am continuat drumul și ajuns la poartă surpriză ! Ușa era închisă. Am început să strig: Netuțo, Netuțo ! Nimeni nimic. De la o vreme am început să plâng. Am vrut să intru pe sub poartă. Era un mic șențuleț făcut de apa de ploaie. Am reușit să-mi introduc capul sub poartă și în rest am rămas zătonit. Nu mai puteam înainta, nu mă mai puteam retrage. Plângeam și strigam ca din gură de șarpe bălăgănindu-mi picioarele în încercarea de a scăpa din acel “clește”.  De la o vreme m-a auzit o vecină a mătușii și s-a dus în grădină să-i cheme. Erau și ei la sapă.

Când au venit și m-au văzut cum arătam nu știau ce să facă: să râdă sau să plângă. Arătam ca un mițiclon. Pe fața colbuită aveam dâre de lacrrimi. Hăinuțele îmi erau murdare de balegă amestecată cu pământ, căci omul ce mă duse cu carul a transportat gunoi la câmp. De atâta târăt hăinuțele ți ghetuțele mi s-au rupt, dar totul s-a terminat cu bine: eu am ajuns la Netuța și aceasta m-a spălat, mi-a spălat hăinuțele și a trimis vorbă la Ciugud să vină mama după mine.       
                                            

Și dacă nu vă plictisesc vă mai spun una.
Într-o primăvară timpurie de prin 1992 am luat un motocar să merg împreună cu șoferul după gunoi de lilieci la Ampoița. Aici se află Peștera Liliecilor. Am plecat echipați cu o lopată și niște saci. În rest nimic. După ce am trecut de satul Ampoița mă tot zgăiam să recunosc peștera. Am mai fost acolo dar de data asta nu mai erau indicatoare. La un moment dat i-am spus șoferului să oprească. Bănuiam că rcunoscusem peștera. După ce am trecut de râul Ampoița pe o punte improvizată am început urcușul. Poteca era așa cum o știam, deci traseul era bun. După un urcuș destul de anevoios am ajuns și la peștră, dar aici surpriză. Nu mai puteam urca în ea deoarece ploile și timpul au erodat pământul iar distanța de unde eram noi la intrarea în peșteră era de aproape doi metri, iar noi nu aveam scară. Așa că singura soluție a fost să facem cale întoarsă fără gunoi.

La întoarcere nu am mai folosit traseul pe care am urcat. Ne-am hotărât să coborâm povârnișul direct, folosindu-ne de arbuștii ce erau pe versant. Am ajuns cu bine până aproape de râul Ampoița. Acolo mi-am dat drumul spre un arbust pentru a-l prinde să pot coborî pe o piatră mai mare din râu. Dar ghinion. Arbustul s-a rupt și eu m-am trezit șezând pe o altă piatră în apa rece ca gheața. Stând așa am început să râd. Șoferul neștiind ce s-a întâmplat a încremenit și nu știa ce să facă. La mine nu putea ajunge decât dacă intra în apă. I-am strigat să mă lase și să fie atent să nu alunce pe pietrele ce ieșeau din râu. Așa s-a terminat cu bine și această expediție. 


sâmbătă, 17 august 2013

joi, 15 august 2013

Relația OM - NATURĂ

Articol scris pentu Blog Power 78.

Nymphetamine sau Bianca Badea (după cum îi place) ne propune următoarea temă pentru Blog Power 78:
Om – natură
Atât omul, cât și natura sunt creațiile lui Dumnezeu; există asemănări între ele?
Este natura o manifestare esențială a umanismului?
Este omul cea mai importantă forță a naturii?

A fi OM e lucru mare ! Așa ne-a lăsat ca moștenire un cugetător necunoscut ce a trăit cândva pe aceste meleaguri cu natură înfloritoare, câmpuri roditoare, codrii falnici, munți semeți și dealuri primitoare.

Să pornesc deci pe cărări de stele presărate de la șes la munte printre  flori, buruieni arbori și tot ce mai găsesc în calea mea.Toate acestea nu-s nimic altceva decât natura ce mă înconjoară. Natura, creația divină făcută de Dumnezeu cu ceva vreme înainte de a mă face pe mine OMUL stăpânitor al naturii.

Dar ce asemănări există între mine și natură?  O asemănare destul de mare ar fi aceea că muritor sunt eu, muritoare este natura. Deosebirea este că în timp ce eu voi reînvia după nu știu ce vreme, natura reînvie după un ciclu de șase luni. O altă asemănare constă în complexitatea creației noastre și o altă deosebire ar fi în mărimea noastră. Natura e vastă, iar eu sunt integrat în natură și aparțin unui spațiu limitat în care mă pot deplasa liber. Deci eu mă deplasez și natura este statică.

Eu omul “atoateștiutor” mă folosesc de dărnicia lui Dumnezeu și-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala încercând să schimb natura după bunul meu plac și prin asta mă laud că-mi impun umanismul.

Umanismul? Adică ce? Calitatea mea de om? Dar ce este de fapt umanismul?
DEX ne spune: Umanismul „ (În sens larg) este Orice doctrină care are în centru bunăstarea și demnitatea omului, încrederea în rațiunea umană, fără un ajutor exterior; mod de acțiune care decurge din această concepție și care militează pentru dezvoltarea liberă a personalității umane. Deci umanismul este o doctrină iar natura este mediul înconjurător. Cu alte cuvinte umanismul este o teorie, iar natura este un conglomerat material. Atunci ce pot avea în comun aceste două noțiuni? Nimic altceva decât bunăstarea omului, bunăstare asigurată de natură prin transformările ce le face omul în folosul său. Ajungând aici putem spune că natura este o manifestare esențială a umanismului. Cu cât natura asigură mai multe resurse pentru bunăstarea omului, cu atât omul devine mai uman.  

 În sens restrâns, umanismul este o mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii (sec. 14-17), care promova studiul literaturii clasice, entuziasmul față de om și natură, celebrarea plăcerilor vieții presupuse ca uitate în Evul mediu. Acest umanism era însă compatibil cu credința religioasă, considerându-se că Dumnezeu i-a conferit omului poziția centrală în lume. A fost strălucit ilustrată de Petrarca, Boccaccio, L. Valla, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, G. Bruno în Italia, Rabelais, Montaigne în Franța, Th. Morus, Shakespeare în Anglia, Erasm în Țările de Jos, N. Olahus, stolnicul Constantin Cantacuzino, D. Cantemir ș.a. în Țările Române. În sec. 20 umanismul este un termen folosit în medii postmoderne cu referință la filozofii care resping orice credință religioasă și afirmă conștiința de sine a oamenilor în lumea reală (de ex. Sartre)”. 

Din toate acestea nu putem trage concluzia că natura este singura manifestare esențială a umanismului și nici că omul este cea mai importantă forță a naturii, deși el are poziția centrală. Ele își au limita lor generată de factorul OM care pe lângă puteri limitate are și o capacitate de înțelegere mai mult sau mai puțin evoluată. Omul descoperă și asimilează cunoștințe atât cât vrea Dumnezeu să-i permită, tot așa după cum și liberul arbitru al omului este impus prin gând. Omul gândește și face doar ceea ce trebuie, iar când nu trebuie să facă ceva, pur și simplu uită ce a vrut să facă.


Așadar, aceasta ar fi relația OM – NATURĂ în concepția mea. Nu este o concepție științifică, nici studiată și documentată. Este o concepție empirică rezultată din „întâmplările prevăzute și neprevăzute” prin care am trecut în cei șaptezeci de ani trăiți până acum. 

Alte articole:
1. http://konkursman.com/2013/08/12/dumnezeu-natura-omul/
2. http://www.balantza.com/incredibila-masinarie/
3. http://nymphtamine.blogspot.ro/2013/08/sa-invatam-sa-murim.html
4. http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/08/opera-in-sapte-acte.html
5. http://turist.m3d1a.ro/2013/08/omul-in-natura.html
6. http://cuscaunlacap.wordpress.com/2013/08/14/rotite-ale-ceasul-universal/
7. http://artisfunny.wordpress.com/2013/08/15/natura/
8. http://www.pasipecale.com/despre-om-si-natura/
9. http://little-thoughts08.blogspot.ro/2013/08/noapte-buna-luna.html


vineri, 9 august 2013

REMEMBER 

POGHIAZ PRIN BURG

Bine aţi venit la o plimbare prin burg ! Sper să vă placă.

Tortul lui Daniel în urmă cu un an


joi, 8 august 2013

BLOG_GER !

Articol scris pentru Blog Power 77
Uries propune:
Blogger de succes?
Vrei sa devii un blogger cunoscut in bloggosfera romaneasca? Cum procedezi?
Ce insemna pentru tine sa fii blogger?
Jurnalistii consacrati pot fi de succes si in online?

Prietenul nostru Urieș ne supune unui test. 
Vrea să știe dacă dorim să devenim bloggeri cunoscuți în blogosfera românească.

Ce ar fi de spus? Nimic deosebit pentru că în momentul în care am deschis unul sau mai multe bloguri pe care le-am inclus în “Toate blogurile” am acceptat acest lucru ce nu s-a realizat de la bun început. A trebuit să treacă o perioadă de timp pentru a afla oamenii despre noi mai ales dacă nu am forțat nota.

Cât de cunosut am ajuns IO?

Habar nu am. Zelistul îmi spune că am poziția oscilatorie de la 591 la 1500, că au fost peste 85693 afișări și peste 45900 vizitatori de la înființare, am PR 3/10 și o colecție impresionantă de steaguri. O fi bine, n-o fi bine? Nu știu. Las analiștii să se pronunțe. IO merg mai departe pe drumul ce de-acuma-i bătătorit.

Dar ce însemnă pentru mine să fiu blogger? Adecă ce? Blog în ger sau să am blog-în-ger? Ce poate fi aceea blog_ger? Să fie vorba despre omul care în lipsa unei alte ocupații a creat un blog din proprie inițiativă sau îndemnat de alții (cum este cazul meu), scrie pe acel blog când are vreme și inspirație, se cătrănește când îi este blocat și mai ales când nu-l mai poate activa, mai publică și fotografii, participă la diverse concursuri fără pretenția de a câștiga ci doar așa, pentru a se da mare și să se afle în treabă (cum fac IO, bunăoară).

Ce ar mai însemna pentru IO să fiu blog_ger? Un dialog cu unul și cu altul, oameni de diferite vârste și diverse ocupații, oameni pe care nu-i cunosc decât după pseudonim și avatar, de cele mai multe ori nereal, oameni care nu de puține ori își ascund sexul și vârsta, iar după ce-și pun masca de blogger înjură și insultă “ca la ușa cotului”. Dar eu îi cred oameni la locul lor și discut cu ei așa cum se prezintă. Pentru mine toți sunt oameni serioși și-mi place să discut cu ei la persoana I. În prezența lor mă simt și IO mai “tinăr”.

Dar un jurnalist consacrat poate fi de succes și în online? Păi de ce nu? Doar respectivul jurnalist știe scrie și scrie bine. Că în online nu mai folosește pixul sau stiloul, ci tastatura, are vreo importanță? Eu, în necunoștință de cază supun că nu.

Interesant este că nici ei nu sunt scutiți de atacurile murdare, uneori venite chiar din partea altor confrați. Și asta pe motiv că nu le place subiectul abordat, că nu țin seama de opiniile lor și câte altele de parcă cineva ar trebui musai să renunțe la propriile-i opinii pentru a se încadra în grupul “valorilor” impuse de ei.

Nici eu nu am fost scutit de astfel de “critici”, dar cu timpul m-am lecuit și am înțeles că fiecare are dreptul la propriul punct de vedere și ca atare dacă cineva scrie ceva ce nu-mi convine, ignor și trec mai departe, mai ales în probleme religioase și politice, domenii cu cel mai ridicat “grad de risc”.


Iată deci cum văd IO un “blog în ger” apreciat pe pagini de socializare.

Alți BLOGGERI:
1. Cristi
2. Nymphetamine
3. Maria
4. Blog de succes
5. Denisa
6. Dana Lalici
7. IOANA
8. Uries