Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

luni, 30 septembrie 2013

LA ȘEZĂTOARE

Articol scris pentru  BLOG POWER 85


Maya propune:
Șezătoare de toamnă
-         Cu ce îți umpli serile de toamnă ce par fără sfârșit.
-         Știi o rețetă de revigorat vreun suflet amorțit?
-         Ca șezătoarea veselă să fie, ne spui și tu o glumă, o poveste, o poezie?

Seară de toamnă. Noaptea-mi bate devreme în geam, dar nu-mi este somn. Nu pentru că bătrân fiind mi-a fugit somnul de frica nu știu cui, ci pur și simplu pentru că-mi face plăcere să veghez somnul pruncului mic Daniel, care-și făcu „bârlogul” în patul moșului și moșu’ l-a primit cu mult drag pentru a nu-i fi urât nici unuia, nici celuilalt. Dar nu doar ăsta-i motivul pentru care Daniel își făcu bârlogul aici. Moșu' avu grijă să-i asigure tot confortul și a mărit suprafața patului așezând un șir de scaune de-a lungul acestuia, iar Daniel se lăfăe în „bârlogul” lui ca un mic belfer. Până nu demult acel loc era al Ioanei, dar de când Daniel a prins „gustul confortului” și-a alungat surioara din acel „cuib” cum îi spunea ea și s-a făcut el stăpânul. Însă patul moșului nu este doar loc de dormit, ci și loc de sărit, amândoi sărind acolo mai ceva ca pe trambulină.

Așa că, serile moșului nefiind prea lungi, nu sunt nici greu de umplut. Mai ales că timpul, mereu grăbit și pus pe fugă, nu-mi ajunge să scriu la calculator. Doar nu degeaba m-am învățat a dactilografia, iar tastatura nu produce gălăgia făcută de mașina mecanică cu țăcănitul ei sacadat, așa că poate fi utilizată și în plină noapte.

Serile liniștite de toamnă mă îndeamnă uneori să privesc înapoi prin geamul întunecat. Privesc înapoi și mă opresc asupra anilor copilăriei. Acei ani care  au fost cei mi frumoși din viața mea. În acei ani am primit totul de-a gata fără să mi se ceară nimic în schimb. Nu eram întrebat dacă am făcut lecțiile, nu eram întrebat dacă am învățat, nu eram întrebat dacă am fost cuminte la școală. Am trăit lângă mama și bunici până la șapte ani. De-abia atunci am fost dat la școală, căci grădiniță nu era pe vremea aia la țară, iar la oraș nu știu cum era.

Acolo, la bunici, când se lăsa seara toamna și iarna, se strângeau toți într-o încăpere, aprindeau lampa de petrol și începeau lucrul: femeile torceau sau țeseau, bărbații curățau știuleții de boabele galbene înșirate ca niște mărgele pe gâtul fetelor sau se ocupau de alte treburi gospodărești. Mai spuneau și povești iar timpul trecea pe nesimțite. Timpul trecea și așa am ajuns să părăsesc anii copilăriei, să termin liceul, după care au urmat alte școli, apoi cătănia și în final „câmpul muncii”. Nu au fost ani urâți nici aceia.

Rețete pentru trezirea la realitate nu știu. Fiecare are metodele lui, iar metodele mele nu se potrivesc altora. Cei care vor să stea în oala cu melancolie n-au decât să doarmă liniștiți acolo. IO am altă treabă. Nu știu nici povești cu haz sau mai bine zis nu ăsta este stilul meu. Așa că merg înainte pe drumul meu bătătorit prin grohotiș.Nici glume nu mai știu, pentru că demult nu mai frecventez cercurile selecte în care se află minciuni ce poartă numele de bancuri, iar pe cele care le știam le-am uitat, deoarece timpul a  trecut cu buretele peste ele. Să copiez glume de pe internet nu se face, așa că trec peste acest capitol ce nu mi se potrivește.

Pe la șezători se mai spun poezii și se cântă. Mie-mi place „Mistrețul cu colții de argint” dar este o poezie prea lungă pentru a o scrie aici, așa că am găsit ceva ce-i aparține lui Octavian Paler:
Lecție inutilă de logică

Așa se întâmplă logic,
Plecăm și sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață,
Poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
Ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva.
Poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
Nu sosim unde-am vrut,
Dar sosim undeva și câtă vreme sosim undeva
Totul e logic
Chiar dacă logica și fericirea sunt lucruri total diferite,
Totuși am plecat și am sosit undeva.
Am greșit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem

luni, 23 septembrie 2013

Marele val

- fotografie luată de pe internet : Al 9-lea val -


Articol scris pentru BOG POWER 84

De data asta  Maya.  a propus următoarea temă:
Când te ia valul
-         Te-a luat vreodată valul? Valul vieții, valul de vise, valul de fantezii interzise.
-         Cât de departe te-a dus? În jos sau în sus.
-         Ce ți-a fost mal? Cât de departe ai ajuns, apoi cum te-ai întors înapoi.

Oare am fost luat de val cândva? Păi sigur că da ! În primul rând când am fost adus pe lumea asta.  Apoi când am fost dus la școală, pe urmă când am gătat cu școlitul și am intrat în „câmpul muncii”  iar la sfârșit când am fost aruncat la reformă prin pensionare. De pe marele val am fost luat și pe valuri mai mici pe care nu le mai enumăr aici.

Așa că sunt unul dintre cei care s-au plimbat de pe val pe val fără să am val, adică rău de val.

Cu alte cuvinte valul vieții m-a dus în multe locuri purtându-mă de la bază la creastă și înapoi la bază până într-o zi când am fost aruncat pe nisipul uni mal frumos, plin de verdeață, la care am ajuns trecând și prin prundiș sau grohotiș fără să mă opresc din drumul meu.

Dar valul vieții m-a purtat inevitabil și pe valuri de vise și chiar de fantezii interzise. Pluteam pe aceste valuri ușor, ca o lotcă de pescari lipoveni. Uneori bărcuța mea lua apă, dar nu să se scufunde, ci doar atât cât să-mi ude încălțările, pentru a-mi aminti că sunt pe un val. În acest fel bărcuța mea își continua drumul mai departe, tot mai departe. Aceste minivaluri au fost minivaluri frumoase, născute din nimic și  stinse în nimic. Doar valul vieții a mai rămas acum și acesta mă poartă an de an din liman în liman spre țărmul final, țărm spre care înot cu mișcări domoale de brațe și picioare. E valul ce mi-a scos în cale și mi-a dat întâlnire cu doi peștișori de aur, peștișori care mă ajută  să urc spre creasta marelui val. Ajutat de ei drumul îmi este ușor, deși povara este grea. O povară grea ce o port cu plăcere deoarece am pentru cine. Când suntem la drum împreună unul mă întreabă una, celălalt mă întreabă alta și nici nu-mi dau seama cum trece vremea.


Vremea trece și tace iar valul mă poartă înainte. Cât de departe voi ajunge nu știu, dar știu că odată ajuns la malul final n-am să mă mai întorc înapoi. Voi începe un nou drum necunoscut mie, drum pe care înaintașii mei îl cunosc demult.   

Au mai fost purtați de valuri:

http://copaculcuvise.blogspot.ro/2013/09/utimul-val.html?
http://cuscaunlacap.wordpress.com/2013/09/26/dus-de-val/
http://drumulspremaibine.blogspot.ro/2013/09/pe-un-varf-de-val-la-margine-de-mal.html
http://ideilarece.wordpress.com/2013/09/28/sunt-sub-val/

joi, 19 septembrie 2013

Grevistul

Astăzi Daniel a făcut scandal și n-a vrut să meargă la grădiniță, dar după ce s-a văzut singur acasă a făcut-o pe mamă-sa să meargă cu el la copii. Norocul lui că mamă-sa  a fost liberă până la ora 10.

luni, 16 septembrie 2013

LIBERTATE !


Tema pentu       BLOG POWER 83

decisă de Bianca și Mirona, este:   Despre libertate.
- Cât de liberi suntem?
- Putem fi liberi cu trupul dar prizonieri cu sufletul?
- Avem nevoie de o lume in care există libertate fără limite?

LIBERTATE ! A fost tot ce s-a cerut în prima fază a ceea ce noi numim “Revoluția din decembrie 1989” LIBERTATE este cuvântul magic rostit în diverse situații LIBERTATE este subiectul nostru actual.
Orcice om dorește să fie liber să gândească așa cum vrea, să meargă unde vrea și  să facă ce vrea  Dar oare suntem cu adevărat liberi să facem toate acestea?
Aparent da, pentu că doar aparent avem “liber arbitru”.
Deci, doar aparent avem liber arbitru să facem ce vrem, pentru că de fapt legile ne îngrădesc și ne obligă să facem ce vrea societatea prin cuvântul legiuitorului. Putem merge unde vrem? Aparent da, dar pentru a merge unde vrem trebuie să avem timp liber la dispoziție, bani pentru deplasare, granițe deschise  și multe altele. Putem să gândim așa cum vrem? Hm, e posibil dacă nu ar fi acea misterioasă telepatie care ne sugerează gândurile ce trebuie să ne vină.

Așadar, suntem liberi atât cât trebuie să fim.

Dar putem fi liberi cu trupul și prizonieri cu sufletul? Păi, trupul e una și sufletul alta, sau trupul și sufletul este un singur EU? Cu alte cuvinte pot exista trupul fără suflet și sufletul fără trup? Atunci cum ar putea fi trupul liber și sufletul prizonier? De aici ne întoarcem la paragraful precedent și vedem cât suntem de  liberi.

Și dacă libertatea este așa cum e, atunci cum ar putea exista o lume cu libertate fără limite? Nici măcar Raiul în care au trăit Adam și Eva nu a beneficiat de așa ceva. Și acolo au fost opriți să mănânce dintr-un anume pom. Nu au ascultat și au plătit atât ei, cât și urmașii lor, iar noi astăzi tragem ponoasele acelei neascultări care a fost un păcat crucial.

Aceasta ar fi libertatea văzută de mine. Poate alții o văd mai frumoasă, colorată în roz, dar pentru mine libertatea este colorată în gri și  este cât se poate de frumoasă. Dacă ar fi altfel ar deveni monotonă. Dumnezeu știe ce ne trebuie, ce să ne dea și cât să ne dea. Suntem liberi atât cât se cuvine și îngrădiți atât cât trebuie, dar din principiu omul nu este mulțumit cu ce are și vrea din ce în ce mai mult. Și primește mai mult, dar nu ceea ce vrea, ci ceea ce dorește Dumnezeu. Nu voi insista asupra acestui punct de vedere pentru că nu vreau să mă transform în propovăduitor religios.
Alți autori liberi:

Spre școală




duminică, 15 septembrie 2013

Ultima zi de vacanță,

prima zi de școală, respectiv grădiniță
- imagine luată de pe Facebook -
Nu contează dacă mergi la grădiniță, la școală sau la liceu.
Nu contează dacă ești elev sau profesor.
Emoțiile sunt aceleași an de an.
Speranță, încredere, promisiuni, curiozitate, prietenie, răbdare...
Succes tuturor în noul an școlar!



Ioana la școală, Daniel la grădiniță. Pentru Ioana este prima zi din clasa a-II-a, pentu Daniel este începutul începutului.
Amândoi au așteptat cu nerăbdare această zi.
Ioana să-și reîntâlnească prietenii de anul trecut, Daniel să-și cunoască copiii din grupă. Amândoi m-au întrebat dacă merg cu ei și dacă n-am uitat de acest lucru important pentru ei. Amândoi vor ca moșu să fie cu ei și s-au buurat când au văzut că mă bărbieresc pentru a fi "frumos" când merg cu ei.

Odihna

Un fluture de noapte s-a oprit pe geamul meu să se odihnească. Era prea obosit.

vineri, 13 septembrie 2013

Schimbări schimbătoare.

Astă vară pe căldură căutam umbra.



Acum căutăm soarele.


La iarnă vrem iarbă verde și flori naturale culese din grădina noastră.

Articol înscris la  HAPPY WEEKEND 36 lansat de Elly Weiss

O plimbare pe ploaie

- fotografie lută din albumul Google -
Astăzi, 12 septembrie, am avut parte de o ploaie de vară. O ploaie la fel ca cea din fotografia prietenului „Fosile” afișată la începutul articolului și luată de pe Google.

Înainte să înceapă ploaia am promis pruncilor că-i duc la o plimbare de seară.  Până când ne-am schimbat hainele și ne-am încălțat a început  ploaia. La început molcomă, apoi s-a întețit. Ioana m-a întrebat tristă: „moșu mai mergem?” „Sigur că da ! puiuța moșului” i-am răspuns eu.  Promisu-i promis ! „Uraaa!” a stigat atunci Daniel. „Luăm și umblelele?”  a continuat el.

Le-am dat umbrele pe măsură, eu m-am îmbrăcat cu o geacă pentru a avea mâinile libere și la drum. Până în stația de autobuz avem cca. 20 m, dar pe ploaie drumul a fost extrem de lung.  Apa a trecut prin geaca mea. După aproximativ  5 minute de așteptare a venit și autobuzul. Ne-am urcat în el și am plecat.

Am făcut un ocol al Orașului de Jos și când am ajuns din nou în cetate ploaia s-a oprit. Am coborât din autobuz și am plecat spre casă pe jos. Bucuria lui Daniel ! A luat bălțile la rând pentru a intra în ele.


Ajunși  acasă au mâncat bine, ca niște cosași flămânzi și s-au culcat. Mâine va fi o nouă zi în care vedem noi ce vom face.

luni, 9 septembrie 2013

Câini fără stăpân

Articol scris pentru BLOG POWER 82 unde
noul lider de opinie  Sunshine propune următoarea temă:

Câinii  maidanezi 
Ar trebui sa ii ucidem pe toti sau doar pe cei agresivi si bolnavi? 
E sau nu vina noastra ca aproape toti cainii sunt agresivi? 
Cum am putea rezolva problema cainilor maidanezi?

O temă de actualitate. Câinii maidanezi. Ei trăiesc pe străzile burgurilor și ulițele satelor, se plimbă printre oameni mai mult sau mai puțin pașnici. Câinii maidanezi, animale părăsite de stăpânii lor sau născuși prin boscheți în parcuri, unii dintre ei fiind chiar de rasă, câinii maidanezi mereu  flămânzi, devin agresivi de cele mai multe ori. Din această cauză câinii maidanezi sunt foarte periculoși pentru om, ei atacând bătrâni, copii și chiar oameni cu depline puteri de apărare.

Câinii maidanezi au agresivitatea în instinct. Ei au devenit din animale domestice, animale sălbatice. S-au reîntors la origini. Doar aspectul exterior îi deosebește de șacali și odată sălbăticindu-se, nu mai pot fi domesticiți. Fiind învățați cu strada, cu vagabondajul, vor evada în permanență spre libertatea oferită de aceasta.

IO nu am avut treabă cu midanezii de nici-un fel și sper să nu fiu atacat de ei nici eu și nici nepoțeii mei. Asta poate pentru că nu mă sperii și îmi continui liniștit drumul. În mod diferit acționez când întâlnesc în drumurile mele câini ciobănești ce însoțesc turma pentru că aceștia știu că trebuie să apere oile și atunci se înterpun între mine și ele. În acest caz mă opresc și las turma să treacă pentru că și câinii vor pleca după ce trece respectiva trrmă.

De ce avem atâția maidanezi pe străzi?  Păi pentru că nu mai are cine să-i adune. În timpul copilăriei mele nu erau câini maidanezi, în schimb erau hingheri care adunau câinii fără stăpân sau care umblau neînsoțiți pe drumuri. Și atunci erau “iubitori de animale “ care se certau cu hingherii, dar hingherii își vedeau de treaba lor. Câinii nu aveau ce căuta pe stradă fără însoțitor.

În schimb astăzi sunt mulți care pretind că iubesc animalele și le lasă câinii să hoinărească pe străzi. Sunt mulți care îi aruncă la containăr pe cățeii proaspot fătați ca să scape de ei. Sunt mulți care aruncă un os câinilor ți pisicilor de pe stradă spunând că hrănesc animalele și prin aceasta îi fac agresivi.
Acum e greu să scăpăm de câinii maidanezi. Au fost date legi care să-i apere. Apărăm câinii și lăsăm de izbeliște omul care a ajuns să fie la cheremul câinilor. Acum e greu și să-i hrănim. Întreținerea câinilor maidanezi costă mult. De aceea trebuie să se acționeze pentru stârpirea lor și când se acționează împotriva haitelor nu avem de unde ști care câini sunt bolnavi. Dacă sunt oameni care vor să-i protejeze să-i ia la casa lor și să aibă grijă de ei, să le asigure adăpost și hrană pentru că de asta au nevoie câinii maidanezi.


duminică, 8 septembrie 2013

O duminică de septembrie


Este o zi frumoasă de toamnă. Cerul de astăzi, fără niciun nor, stă ca o prelată albastră întinsă peste noi. Soarele de septembrie încălzește pământul și odată cu el mă încălzește și pe mine, un trăitor pe Terra.

Timpul frumos m-a îndemnat să ies la plimbare fără nepoțeii mei dragi. Ei sunt la Arad cu părinții lor. Și-au luat mașina și au plecat. Eu, cât timp mai am permise, nu voi renunța la tren.
Mă plimb pe aleile cetății. Privesc la prichindeii care se plimbă duși de mânuțele mici și frumoase de părinții lor. O fetiță plânge. Mămica ei nu i-a făcut pe voie ! Aud în gând întrebările lui Daniel: ”Moșu ce-i aia... Da’ găina aia ce face acolooo?...”   A ! concluzionează el după ce-i răspund.

Este liniște prin cetatea bălgrădeană. Oamenii se plimbă grupuri, grupuri sau singri. Eu mă plimb cu capul plecat sub povara  gândurilor. Privesc pământul. Aud o mămică plângându-se de cheltuielile din ce în ce mai mari care o pun în situația neplăcută de a nu-i mai ajunge banii pentru creșterea copilului...

Un copil trece pe lângă mine cu rolele. Și Ioana o face de nevoie. Ei îi place mai mult să meargă cu bicicleta, dar bicicleta nu a rezistat la coborâtul scărilor și a rămas fără cameră la roata din spate. Moșu nu mai are bani să-i cumpere altă cameră la bicicletă iar tată-so se face că plouă când îi cere să-i cumpere "roată la bicicletă". I-a băgat mamă-sa Ioanei în cap că moșu’ o duce pe Ioana „să-i rupă capul” cu bicicleta. Doamne, ce mare e grădina ta !

Mă plimb de unul singur și din când în când mai fac câte o fotografie. Deși burgul meu e mic, totuși au mai rămas surse de inspirație și pentru alte dăți. Depinde doar de starea în care mă aflu la timpul respectiv. Astăzi nu prea sunt în apele mele și de multe ori îmi pierd echilibrul deși nu am băut nimic. Cine știe. Poate de vină este soarele de toamnă.


Îmi pun mâinile la spate și merg înainte. Mi se pare că așa am o stabilitate mai mare. Trec pe lângă ponei și pești, locuri îndrăgite de Daniel. Trec și de scările unde Ioana și-a stricat bicicleta. Mă opresc pentru a mă așeza pe o bancă să-mi notez gândurile. Soarele mă mângâie cu razele sale. Ajung în Piața Toboșarului și mă întorc înapoi. Nu mai am de ce merge înainte. Fac o deviere de la traseul inițial și ajung în Piața Cetății. Aici se făceau pregătiri pentru un concert. Nu știu ce concert era pentru că nu am fost curios să aflu. M-am oprit câteva clipe în porc la arteziană, după care am mers cu pas domol spre casă. 

La puțin timp după ce am ajuns acasă au sosit și „turiștii” Astăzi nu mi-au povestit prea multe pentru că erau obosiți. Am lăsat poveștile pentru mâine când va începe o nouă zi și vom fi mai bine dispuși, noaptea urmând a fi un sfetnic bun.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

joi, 5 septembrie 2013

Începe școala


O nouă toamnă ne dă târcoale. Pe ici, pe colo ne trimite mesaje scrise pe frunze ruginite prematur: „Sosesc !  Pregătiți-vă copii ! Mai e puțin și începe școala !”
Da, în 16 septembrie va fi prima zi de școală. Pentru unii un început de drum, pentru alții continuarea drumului început anul trecut, iar pentru o a treia categorie drumul a fost început cu mai mult sau mai puțin timp lăsat în urmă.

Începe școala ! Pentru unii prilej de bucurie, pentru alții prilej de tristețe.  O tristețe cauzată de mai multe pricini. Una și cea mai importantă ar fi scurtarea timpului de joacă. Alta ar fi renunțarea la programul de voie și începerea unui  program obligatoriu: „n-ai auzit? Lasă joaca și treci la învățat !”
Stau și mă gândesc cum a fost în prima mea zi de școală. Mă gândesc degeaba și nu mai știu. Au trecut de atunci 63 de ani. Eram la Bărăbanț, azi cartier al municipiului. Știu doar că prima mea învățătoare a fost doamna Elena Dombi. Mai știu că acolo am stat un trimestru, deci din septembrie până în decembrie, după care am fost mutat la Ciugud, satul în care am copilărit.  Acolo am stat până am terminat prima clasă de școală primară după care am fost din nou mutat, de astă dată la Alba Iulia, unde ne-am stabilit definitiv. Aici am avut învățător pe domnul Albin Mărgineanu.
Nu am fost un elev strălucit. Prindeam destul de greu ce mă învăța dascălul meu, un om în vârstă și blajin, cu părul alb. Prindeam greu, dar am reușit să învăț scrisul, cititul și socotitul. Așa era atunci, dar și acum tot cu liniuțele și cuvântul „mama” se începe abecedarul.

Au trecut anii pe nesimțite. Am terminat școli, am terminat slugăritul la „tovarășul” stat și acum sunt „slugă” la doi copii frumoși. Îmi place să-i slugăresc deși uneori sunt răi. Doar sunt copii și nici IO nu eram mai bun. Asta mi-o spun de fiecare dată când copiii mă necăjesc.
Începe școala, încep pregătirile. Uniformă, caiete pentru clasa a II-a, dar și creioane colorate și plastilină pentru Daniel la cămin, căci Daniel nu mai are parte de program redus la grădiniță deoarece la noi s-a introdus obligatoriu program prelungit, așa că nu li se mai poate reproșa copiilor că le lipsesc cei șapte ani de acasă, deoarece acum acasă stau doar trei ani.


Ioana se bucură că începe școala pentru că odată cu școala i se reiau și celelalte activități: dansul și baschetul. În vacanță mai de voie, mai de nevoie a citit poveștile lui Ion Creangă și a repetat socotelile învățate pentru a nu le uita. Pentru a nu-și pierde îndemânarea la baschet am mai făcut cu ea ceva aruncări la coș la un panou găsit undeva prin cetate, dar mai mult nu am putut face pentru că terenul era pavat cu piatră cubică. Așa că în vacanță ne-am limitat la plimbări cu bicicleta, inclusiv pe niște scări cu o pantă mai lină (vezi  aici filmulețul de pe blog sau http://abbilbal.blogspot.ro/2013/08/miercuri-120.html) și cu rolele. Daniel se bucură și el că va merge la cămin pentru că acolo se va juca cu muți copii, iar moșu urmează să înceapă o nouă activitate: însoțirea lor la „locul de muncă” și aducerea acasă după terminarea programului. Așa că vom avea activitate intensă nu glumă.

miercuri, 4 septembrie 2013

luni, 2 septembrie 2013

Simplu: FENOMENUL OGLINDĂ

Articol scris pentu Blog Power 81

fotografia este luată de pe internet

 Maya propune utmătoarea temă:  Fenomenul oglindă
 Cum te vezi acum față de cum te vedeai odată?
Ce-ți arată oglinda adevărată?
Cum te vezi când oglinda-i pătată?

Suntem invitați din nou să privim oglinda. Oare pentru a câta oară? Dar oglinda o privim și fără să fim invitați. O privim și ne vedem în ea sau nu, după cum suntem interesați. Ne vedem doar tineri și frumoși dacă neglijăm brazdele săpate de vreme pe frunte și la ochi, ori nu băgăm în seamă pielea căzută pe brațe și piept. Ne vedem tineri și frumoși dacă nu ținem seama că pe drum tot mai mulți pietoni trec pe lângă noi și nu putem ține pasul cu ei. Suntem bătrâni frumoși pentru că așa vrem să fim.
Odată mă vedeam un cineva, un atlet perfect. Pe atunci eram copil și visam cu ochii deschiși. Mai târziu mă vedeam așa cum sunt. Un anonim.
Trecând mai departe pe linia temei ajung la întrebarea care mă iscodește să spun ce-mi arată “oglinda adevărată”.
Oglinda adevărată? Dar oare care-i oglinda adevărată? Oglinda ce o am atârnată în cui? Dar asta mă arăta mai musculos decât eram în realitate. Oglinda sufletului? Păi asta mă arată așa cum visam să fiu: un atlet perfect. Oglinda minții? Păi și asta minte. Atunci, care-i oglinda adevărată când niciuna nu-mi spune adevărul? A, da ! Ciobul de oglindă ce l-am aruncat în urmă cu ani de zile când oglinda mi s-a spart.
Uneori oglinda ce o folosesc la bărbierit e pătată. O curăț cam rar. Atunci mă văd în ea cu pistrui. Așa eram când am fost copil. Un pistruiat. Un pistruiat alintat de toți. Doar mama nu avea vreme să mă alinte pentru că trebăluia de dimineața până seara. De multe ori o vedeam doar două trei ore înainte de culcare și atunci nu era timp de alintat. Avea doi copii de crescut și era singură.
Deci, fenomenul oglindă este un fenomen strâmb pentru mine. Important este că nu m-m strâmbat IO sub povara vremii. Dar fenomenul oglindă privit altfel este acel fenomen ce ne arată lumea pe dos. Stânga-dreapta inversată și de aici politica ce o avem: stânga - dreapta.
Fenomenul oglindă este și un fenomen retro, dar nu de retrocedare, ci doar de privire înapoi pentru a vedea ce este în spatele nostru. Cu alte cuvinte un fenomen retrovizor. Dar mai poate fi fenomenul de oglinda apelor. Un fenomen ce ne aduce cerul sub picioare, ne transformă drumul în drum de pulbere a stelelor și ne poartă printre aștri fără costume speciale.

Până la urmă am reușit să scot la liman și "fenomenul oglindă", dar nu oglindă de cristal, ci una din sticlă ordinară pentru a nu fi din tablă zincată lustruită.
Alte oglinzi: