Altfel de maci

Fotbalistul

Vişinul cu rod

Miercuri... 111

DOLIU NAŢIONAL

Startul la maratonul MFC s-a dat aici: http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/

Cuvântul

Imagine luată de pe internet

Tema propusă de Maya pentru Blog Power 71 este:

Puterea cuvintelor

Cât de mare-i puterea cuvântului?

Poate fi cuvântul o sabie cu două tăișuri?

Prin cuvânt pot  să creez universul în care trăiesc?

O temă interesantă, pentru tratarea căreia mă voi folosi de cuvântul biblic: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină. Şi a fost lumină”. „Şi a zis Dumnezeu: Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape”. „Tăria a numit-o Dumnezeu cer”. „Şi a zis Dumnezeu: Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul”. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o Dumnezeu mări. „Apoi a zis Dumnezeu: să dea pământul din sine verdeaţă”. „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor”. Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul !” (din Facerea cap. I)

Iată cum toată Creaţia lui Dumnezeu a fost făcută numai prin cuvânt. Dar puterea cuvântului omenesc este la fel de mare? Ar putea face omul minuni prin cuvânt?

Presupun, fără să ştiu, că Adam avea la început o mare putere a cuvântului, putere ce şi-a pierdut-o prin săvârşirea păcatului neascultării. Lui i se supuneau la început toate vieţuitoarele şi păsările, după Dumnezeu el fiind atotstăpânitorul. Dar vicleanul şarpe a reuşit să-i ia această putere şi în zi de azi omul este un neputincios şi un neştiutor.

Tot din Biblie aflăm că că „dacă omul ar avea credinţă cât un grăunte de nisip, ar putea muta munţii din loc”. Dar cum omul mai mult nu crede decât crede, trăieşte pe mai departe în neputinţă. Şi ca blestemul şarpelui să fie dus până la capăt, omul foloseşte cuvântul cu două înţelesuri ca pe o sabie cu două tăişuri. Adică foloseşte cuvântul despicat în două precum este limba şarpelui.

Deci prin cuvânt se poate crea şi chiar se creează universul în care trăim, numai că din pricina răutăţii lui, omul a dat cu piciorul în cel mai de preţ har: puterea cuvântului aruncându-l cât colo şi în loc să-şi creeze un univers frumos, în care să trăiască liniştit, şi-a creat un univers bazat pe minciună, ură, violenţă, duşmănie şi toate celelalte răutăţi. O lume a răului izvorât din cuvânt.

Alte articole:
Fluviu de cuvinte

Tacerea cuvantului

Taşca

Articol scris pentru "Concurs blogger x 1000"

http://reeija.ro/pagina/concurs-blogger-x-1000

Cald. Zăpuşeală chiar. Creierul mi se topeşte şi se scurge leneş la vale. Se va opri el undeva la răcoare.

În tot acest timp umblu bezmetic, toropit de căldură, pe uliţele burgului ardelean cu floaştăr înmuiat. Din cauza căldurii văd o mulţime de biluţe ce plutesc hoatic prin aer. Evit atingerea lor de teamă să nu mi se spargă în ţepii cheliei artificiale.

Merg şi gâfăi. Ceva îmi atârnă greu de mâna stângă. IO nu-s stângaci şi mă mir. Privesc şi văd cufărul ce-l căram cu mine, cufăr de care uitasem. Mă aşez pe o bancă ce se voia a fi la umbră şi mă gândesc ce bună ar fi fost o taşcă mândră, adecă o geantă uşoară şi faină în locul acelui cufăr. Nu aş mai fi năduşit atât. Prin faţa ochilor minţii mi se derulează ca într-un film, imagini cu fel şi fel de genţi. Unele din piele naturală ce poartă pe ele fel şi fel de modele, altele din vinilin ori piele artificială, ba chiar şi din pânză, aidoma tolbelor. La rucsacuri nu mă gândesc pentru că şi aşa mi cald.

O rază de soare strecurată printre frunzele pomişorului ce se voia umbrar, se juca pe ţeasta mea şi uneori îmi intra în ochi. Mă amuza acest joc. La un moment dat îmi amintesc că nu mi-am isprăvit treburile pentru care mă aflam pe uliţa ce se asemuia cu o plită sub care ardea un foc dogoritor, foc la care socăciţele preparau diverse bunătăţi. M-am ridicat alene şi am pornit la drum cu pas agale de om bătrân. La un moment dat mă opresc buimac şi privesc în jurul meu. Ceva era în neregulă şi nu ştiam ce. Parcă îmi lipsea ceva. Pun mâinile la spate, aşa cum îi şade bine pensionarului din mine şi cercetez împrejurimile, când văd la oarece distanţă cufărul zăcând mai departe la umbra rară. N-am ce face şi mă întorc să-l iau. Norocul meu că pe drum nu mai era nimeni. Oamenii străzii erau tolăniţi la umbră care pe unde puteau pentru a se feri de dogoarea soarelui neiertător.

Îmi ridic cufărul şi mă gândesc din nou ce bună era o taşcă mândră şi uşoară în locul acelui cufăr. Pornesc la drum şi mă gândesc că de nu eram uituc acum eram mai departe, dar aşa mai am de suportat arşiţa verii câteva minute în plus.

Dar iată un anunţ: http://reeija.ro organizează un  Concurs  Blogger x 1000

Reeija? A, da ! Magazinul online în care doamnele şi domnişoarele găsesc poşete din piele veritabilă, dar şi o gamă variată de genţi şi accesorii. Pentru detalii vizitaţi http://reeija.ro/categorie/genti-dama

Să ne revedem cu bine pe paginile blogurilor.

Ie

Cusută de moşu' pentru Cornelia, mama Ioanei şi a lui Daniel, când era la grădiniţă (1983) după o ie rămasă d la buna Iovă (bunica moşului de azi).

Miercuri... 110

Lacrimile florilor

Startul maratonului MFC s-a dat aici: http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/

Foamea literară

Articol pentru Blog Power 70

Dana Lalici propune:

Lirism culinar

Putem îmbina arta a două forme diametral opuse, arta în formă literară cu arta în formă culinară?

Ați putea propune o rețetă culinară „altfel”, una literară, dar care să păstreze gustul ingredientelor alese?

Dragostea trece prin stomac, poezia doar prin suflet?

Pentru redactarea acestui articol mă folosesc de un „Album literar gastronomic”, Bucureşti 1982.

Din „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” aflăm ce trebuia făcut pentru „mesele domnilor cu dregătorii şi oştenii de ţară”: „...Fătul meu, eu am gândit că aşa se cade ca domnul să şază la masă cu bioarii săi cei mari şi cu cei mici. Cându şade domnul la masă, întâi pofteşte trupul lui să mănânce şi să bea. Apoi pofteşte şi veselie multă. Iar tu , fătul meu să nu cumva să-ţi slobozeşti mintea de tot spre veselie, că omul în lumea asta şade între viaţă şi moarte”.

Începuturile „meseriilor gustoase” în „Bucureştii de demult” consemnează „bresle şi breslaşi acum 200 de ani”. „Pe prispe, la umbra streaşinilor stau vara întinse mii de gherghefuri de toate mărimile şi de toate formele”. „În vremurile de belşug bucurerştenii aveau de unde alege, brutarii şi jimblarii, cu varietatea frangilagiilor, împletind pe mesele lor unse cu ulei şi presărat cu pesmet alb ca să nu se prindă aluatul tot soiul de pâini şi pâinişoare, pentru toate gusturile şi pungile, dar când anul era prost şi grâu nu era destul, li se impunea simingiilor să nu mai lucreze covrigi”. Tot aluaturi mai coceau şi lipierii, ca şi plăcintarii”. Pe fanarioţi „caimac, gogoaşele, alivenci, sarailii, baclavale, plăcinte, învârtite, nu-i mai săturau”.

„Cele mai multe din meseriile legate de hrană, de mâncare şi de băutură deci, au ieşit târziu la uliţă. În vechime, curtea boierească nu cumpăra din afară nimic dintr-ale gurii, poate doar mirodenii şi pometuri rare care la noi nu se găseau”. „Bucătarii ocupau între meseriile curţii un rang însemnat, iar bucătăriile erau monumentale. Bucătăria era cea mai îngrijită şi cea mai cercetată”. Într-un colţ al curţei se rădică un coş ca un obelisc, care se deschidea lărgindu-se ca o pâlnie întoarsă deasupra unei bolte care acoperea tot edificiul; de jur împrejur erau mese, tarabe şi cotloane mai mici, mulţime de toate mărimile şi de toate gradele”. „Ştiinţa bucătarilor autohtoni era arhaică, fineţele de tingire ale Apusului le erau străine şi pentru ei era de neînţeles de ce s-ar nevoi să strice o găină grasă cu un sos prost, şi nici până astăzi românul nu schimbă o fleică în sânge minţită deasupra unui grătar cu mangal pe cine ştie ce zeamă fistichie şi la gust şi la culoare”. Fripturile în general erau: muşchi de vacă, de pasăre, de râmar şi de crap despicat şi întins pe un proţap la dogoarea focului, miel fript în frigare de lemn cu piele cu tot, zis haiducesc...” „Deserturile erau toate poamele şi oşavuri (compoturi), plăcintele, bogacile, halvalele, sarailiile, baclavalele...” „Pe la 1700 Bucureştenii erau îndestulaţi şi dinspre partea dulciurilor şi încă proaspete”.

Dar să nu părăsesc această scriere fără a vedea şi „Vitejiile lui Ion Creangă” povestite de G.Călinescu: „... După ce-şi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi în putină, şi muşchi afumat de porc, în podul şindrilit al casei, mâncă bucate humuleştene. Însă mai ales sarmale şi plăcinte cu poale-n brâu făcute cu julfă” „El nu se-ncurcă asemenea boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava”.

„Caru cu bere nu este o crâşmă oarecare, unde se poate bea bere şi se poate mânca fraukfurteri şi crenvurşti...” A fost înfiinţat în anul 1879, în clăirea vechiului han Zlătari de către Neculai Mircea, un om modest, care a înjghebat aici o mică berărie ce a devenit punctul de întâlnire al tuturor oamenilor de afaceri prin felul original de servire. Un bătrân chelner povesteşte: „ - Moş Kaizer, mata i-ai cunoscut pe Caragiale, pe Coşbuc, pe Brezeanu... - „Eh ! Au fost şi ei nişte amărâţi în viaşă, ca şi mine. Parcă n-ar fi avut casă. Îi apuca ziua la câte o masă. Mai mult vorbă decât alişveriş! Da dom'Neculai, primul stăpân al localului, îi îngăduia. Zicea că ăştia atrag şi pe alţi muşterii, mai graşi. Numa Iancu era mână spartă: plătea pentru toţi mangosiţii. Apoi să-i fi văzut când luau luleaua neamţului... Toţi muşterii zgâiau ochii la masa lor”. - „Da pe Eminescu l-ai cunoscut, moş Kaizer?... - Ăl cu chica mare? Ăl de la Timpul? Ăl de-a compus cântecul Pe lângă plopii fără soţ zici?”

Furat de val m-am lungit cam mult. Voi finaliza articolul cu Octavian Goga:

„ Să bem crâşma toată

Până de cu sară:

Praf din toate să s-aleagă

Până de cu sară !”

Aşa cum dragostea trece prin stomac şi poezia tot prin stomac trece. Oricât de bun ar fi poetul, nu poate găsi rima potrivită când burta-i plânge chiorăind şi mintea i se scurge din ţeastă spre rânza goală. Atunci poetul uită de suflet şi trece la cele lumeşti, după care inspiraţia-i curge susurând ca apa de izvor.

Alte articole: Mancare pentru suflet

Vederile lui Daniel

Autofotografie

Participă la HAPPY WEEKEND! - Ediţia 23

Artistul

Autofotografia lui Daniel

Subiectul propus de Bianca Badea pentru Blog Power ediţia 69:

Prin ochii unui artist

Cum vede un artist lumea şi cum este artistul văzut de lume?

Ce îi trebuie unui om pentru a putea fi numit artist?

Credeţi ca arta este “slova de foc”, sau “slova făurita”?

Artist: "Noaptea vesel, ziua trist".

Nu sunt artist, deci nu ştiu privi cu ochi de artist şi nici ce vede un artist când priveşte lumea. Nu ştiu nici cum vede lumea un artist. Ştiu doar cum văd eu omul artist, căci sunt un "neica nimeni" şi ca atare privesc lumea fără să o înţeleg. Dar privind lumea văd lucruri care-mi plac şi lucruri care nu-mi plac. Văd oameni frumoşi, chiar dacă fizicul lor este mai puţin atrăgător, şi oameni urâţi, chiar dacă au un fizic impecabil. Văd oameni talentaţi, care scot din mâinile lor adevărate comori şi oameni neîndemânatici, la care nu li se prinde nimic de degete.

Aşadar, pentru mine un artist nu este doar un actor talentat, un scriitor de valoare, un cântăreţ ce încântă auditorul cu glasul său, ci şi un meşter priceput, care încântă privirea cu creaţiile sale. Pentru mine artistul poate fi olar, sticlar, ţesător, pictor, dar şi lăcătuş, tinichigiu, covaci (forjor), inginer, arhitect ori medic. Într-un cuvânt orice om talentat căruia îi place meseria ce o are şi scoate din mintea lui, cu ajutorul mâinilor, obiecte sau creaţii plăcute când sunt privite.

Pentru ca un om să ajungă artist are nevoie de multă trudă şi multe nopţi nedormite. Cel care vrea să devină artist trebuie să caute permanent noul în ceea ce face şi să nu se lase influenţat de ceea ce vede la alţii. Un artist trebuie să fie cu adevărat artist.

Arta nu este slovă de foc nici slovă făurită. Arta este talentul materializat într-o operă de artă.

Aşa văd eu un artist şi ca atare am redactat un articol, ca de altfel pe toate celelalte, strict tehnic, limitându-mă doar la tema impusă de subiect.

Doresc un weekend plăcut, liniştit şi frumos, tuturor celor care au avut curiozitatea şi plăcerea să citească ce am scris IO aici.

Alte articole:

1.

Actrita

2.	Sete de miracol

3.	Cum sa fii artist

5.	Explicatie

Sentinela

Miercuri... 109

Primele lecţii

Startul maratonului MFC s-a dat aici: http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/

O nouă plimbare

Tei şi trandafiri

Înscris la HAPPY WEEKEND! - Ediţia 22

Viaţă - Moarte

Articol scris pentru Blog Power ediţia 68
Dana Lalici a propus următoarea temă:

Cum ne petrecem sfârşitul de viaţă? Cum ne petrecem începutul de moarte?

- Dacă aţi şti ca mai aveţi o lună de trăit, ce aţi face în timpul rămas? 

 - Dacă aţi şti că peste o lună de zile nu veţi mai fi, şi aţi avea posibilitatea de a ascunde aţi face-o? Aţi spune cuiva? Ce înseamnă să mori frumos?

- Când moare sufletul? În ultima clipă de viaţă, odată cu ultima rasuflare sau în clipa în care începi să numeri şi să bifezi rând pe rând, zilele rămase?

„M-am născut pentru a muri”

Nu ştiu dacă acest citat îmi aparţine, nu ştiu dacă l-am citit undeva sau l-am auzit spus de cineva, ştiu doar că el este unul dintre adevărurile absolute. Atât şi nimic mai mult. Nu mă interesează când va fi sfârşitul meu. Ştiind doar că într-o zi va veni şi el, sunt pregătit să-l primesc. Singurul meu regret va fi despărţirea de Ioana şi Daniel, indiferent câţi ani vor avea ei atunci când ne vom despărţi şi asta pentru că îi simt de pe acum cât de mult vor tânji după mine. Da, vor tânji aşa cum am tânjit şi tânjesc încă după părinţii şi moşii mei.

Aşadar să vorbesc despre moarte, subiect propus de Dana Lalici...

O doamnă frumoasă, prietenoasă, cu vârstă nedefinită, fără riduri, fără carne căzută pe corpul ei zvelt, o doamnă ce are vocea plăcută, potrivită de a spune poveşti încurajatoare pentru pregătire de mers pe un drum lung spre necunocut. Este totuşi o fiinţă imaterială, motiv pentru care unora le apare cu chip de babă zbârcită, înarmată cu o coasă, fără dinţi în gură, cu voce dogită ce inspiră groază, babă de care vor să fugă fără să poată, căci respectiva babă este sprintenă şi ăi ajunge din urmă oricât de tare ar fugi ei.

Doamna frumoasă îşi ascunde faţa pentru a nu i se vedea şi doar din când în când o lasă la iveală pentru câteva clipe. Ea poartă o pelerină lungă, largă şi neagră, cu glugă mare trasă pe cap, glugă ce-i umbreşte faţa şi îi ascunde chipul. Nu are coasă şi niciun alt instrument de tortură. Pe sub pelerina-i neagră poartă haine albe, semn că acolo unde ne va duce va fi linişte şi pace.

De pregătit pentru morte nu am să mă pregătesc în mod special. Las ca totul să se petreacă normal, aşa cum am şi trăit, căci de plăcut îmi place viaţa trăită modest, fără petreceri şi huzur.. Când simt că mă voi duce nu am să bat toba ci voi aştepta liniştit clipa. Doar pe copilaşi am să-i pregătesc aşa cum mă va învăţa Dumnezeu la timpul potrivit. Cu alte cuvinte, aşa consider eu că voi muri frumos.

Cât piveşte sufletul, cu el va fi o altă poveste căci sufletul este un spirit ce nu moare niciodată. El este destinat perpetuării vieţii şi de aceea va continua să mă poarte prin lume sub alte înfăţişări şi identităţi, dar cu acelaşi nume: PETRU-LIVIU, nume ce mi la dat Dumnezeu pentru totdeuna şi a fost transmis părinţilor mei prin diferite întâmplări.

Alte articole scrise pentru aceată temă:

1.	O sa mor altadata.	2.	Cand viata respira moarte
3.	Lectia din viata patru	4.	Am sa mor maine (dar maine e pentru totdeauna)
5.	Poveste in culori indoliate Cât de morți suntem? The Bucket List	6.	Epitaf pe-un trunchi de copac 8. Despre moarte, lingvistic 9. Drumul cavalerului

Miercuri... 108

Startul maratonului MFC s-a dat aici:http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/