Noutăţi din burg

Recentele manifestări de protest din Parcul Custozza au trezit opinii pro şi contra. Dar despre ce este vorba? Lucrările de modernizare a Cetăţii Wauban au ajuns în centrul ei. Aici este şi Parcul Custozza unde urmează a fi tăiaţi arborii înalţi pentru a fi plantaţi alţii mai mici să se vadă şi faţada Universităţii 1 Decembrie 1918, iar străzile urmează a fi refăcute după nişte planuri urbanistice ştiute doar de edili. La prima vedere nimic deosebit. Dar faptul că toate aceste lucrări se fac în mare secret îi nemulţumeşte pe localnici, mai ales că nu toţi sunt portocalii, iar o parte din cei care au fost, au renunţat să mai consume portocale. Oamenii vor să şie şi să fie consultaţi înainte nu după şi, mai ales, să nu li se bage pumnul în gură. Oamenii vor să ştie de ce numai vestigiile Wauban sunt conservate, iar peste cele daco-romane se trece cu buldozerul. Oamenii vor să ştie unde sunt tablele care să spună că sub sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolică a fost cetatea romană, unde este tabla care să arate locul unde a fost Mitropolia lui Mihai Viteazul, unde este panoul care să arate cum arăta cetatea la intrarea lui Mihai Viteazul în ea şi multe altele. Apoi, dacă pe noi, românii din Bălgradul de azi, nu ne deranjează că pe străzile din cetate au apărut plăcuţe bilingve, ne deranjează că în Catedrala Romano-Catolică nu sunt decât înscrisuri ungureşti şi pe sarcofagul lui Matei Corvin se află tricolorul Ungariei, iar când treci pe lângă grupuri ce vorbesc ungureşte, ghidul îşi întrerupe brusc explicaţiile. Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ştim ce spun ei. Şi dacă întrebi pe cineva ceva în româneşte ţi se spune: „Nem tudom, a román, kérjük, beszéljen magyarul”  de parcă eu în ţara mea şi oraşul în care m-am născut şi am crescut ar trebui musai să ştiu ungureşte. (Vezi şi articolul domnului Ioan Hănţulescu din ziarul Unirea nr. 6249/14 martie a.c. de unde am preluat ideea acestui subiect)

Cu ceva vreme în urmă un prieten ungur îmi povestea cu amărăciune că a vrut să vadă ce mai este şi cum mai arată curtea Seminarului Romano-Catolic în care ne jucam nestingheriţi când eram copii şi fără să fim separaţi românii de unguri. Nu a putut face acest lucru pentru că o poartă grea din fier forjat i-a barat calea. Şi ne întrebăm cu tristeţe: de ce pe vremea când la seminar era profesor de educaţie fizică Sturek Baci se putea acest lucru şi acum nu se mai poate? Iar Sturek Baci ne angrena la meciuri de fotbal şi vorbea cu noi numai româneşte deşi nu ştia prea bine vorbi această limbă. Da, sunt vremuri apuse demult.

Astăzi, când democraţia este în floare, parcă cineva anume caută să ne învrăjbească. Nu ne mai lasă să ne înţelegem unii cu alţii. Anumite urme ale vechii civilizaţii şi culturi trebuie să dispară. Locul ei trebuie să fie luat de o civilizaţie nouă, crescută artificial. Numai că rădăcinile înfipte adânc în pământul străbun dau lăstari viguroşi.