Din nou pe drumul copilăriei

Este drumul ce face legătura între Alba Iulia şi satul reşedinţă de comună, Ciugud. Din 1950 şi până în anul 1987 am străbătut des acest drum. Până în anul 1980 mergeam pe jos, apoi s-a născut Cornelia şi mergeam cu autobuzul, dar până prin 1964 nu era altă modalitate de a merge la Ciugud decât pe jos. Mergeam cu mama şi sora mea Livia. La Ciugud locuiau părinţii mamei şi acolo sunt îngropaţi moşii şi strămoşii mei. 

Până prin 1960 drumul era străjuit doar de culturi, apoi s-au plantat plopi, de-o parte şi alta, pe toată lungimea lui. La început erau mici, apoi au crescut destul de repede şi erau falnici. Pentru mine era o plăcere să merg pe acest drum indiferent că era vară sau iarnă, primăvară sau toamnă. Fiecare anotimp avea farmecul lui. Mureşul se trecea cu cinul (o barcă legată cu un scripete de o coardă ) sau brudina (pod plutitor) de primăvara când începeau să curgă sloiurile de gheaţă şi până iarna când îngheţa din nou, iar iarna se trecea pe gheaţă.

Acum, de prin 1970, peste Mureş este o pasarelă iar drumul este străjuit doar de cei doi plopi ce se văd în fotografie, Pe el mai circulă doar basculantele ce merg la o balastieră şi utilajele agricole. Oamenii folosesc mijloacele de transport în comun sau autoturismele personale. Din când în când mai este şi câte un pescar pe bicicletă, dar eu continui să merg pe jos. Mai rar pe acest drum şi mai des pe drumul scurt numit Peste Rât. Nu din cauza scurtimii drumului, ci pentru că sunt ferit de praf.