Plimbarea scorpionului

Aşa cum v-am spus, astăzi am fost la pădure. A fost o zi senină. Dacă în zori erau -6^o C, în jurul prânzului au sărit la peste 13 grade cu semnul +, dar în zare se vedea că era ceaţă.

Cei mai mulţi copaci purtau „freza”  chelie, dar printre ei mai erau şi pleşuvi.

Văile s-au mai adâncit sub acţiunea apelor, 

cărările au fost bine ascunse sub frunzele uscate, iar crengile rezultate în urma defrişărilor au fost strânse grămadă. O floare plăpândă, brânduşe de toamnă, se zbenguia în adierea vântului, mulţumită că a dat din nou peste căldura soarelui.

Cărarea îşi continua urcuşul domol spre creasta dealului. 

Eu m-am oprit aici. Un cârcel (o crampă musculară) m-a sâcâit  tot timpul cât am urcat dealul şi acum mă deranja glezna. Din acest loc vedeam burgul ascuns într-o pâclă transparentă de ceaţă.

 Am coborât pe o altă cărare. Undeva în vale se auzea hămăitul unui dulău. Mă enerva şi ca atare am părăsit cărarea. Nu aveam chef să mai aud şi alţii, căci casele au avansat departe în pădure. Am coborât pe o porţiune neamenajată a dealului, dar ferită de hămăituri. O ghionoaie trimitea mesajul telegrafic cu stare timpului şi o alta îl recepţiona confirmându-l. Am vrut s-o fotografiez, dar n-am putut. Era bine mascată de crengi.
Aşa a trecut o bună bucată de timp din "ziua scorpionului".