Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

joi, 11 octombrie 2012

OCTOMBRIE



„E toamnă iar, şuieră vântul mereu
Dar bruma nu se lasă în sufletul meu...”

O lună de toamnă ca oricare alta. O lună de toamnă ce poartă cu ea un număr. 30. E ziua în care am apărut eu, primul „cochil”, în casa „lu’ Pătru şi Măriţî”. E mult de-atunci şi totuşi mi se pare puţin.

Este puţin pentru că mă simt în putere. Duc cu mine dorinţa Ioanei: „Să nu mori moşu’. Era pe vremea când frăţiorul ei încă nu se născuse şi atunci i-am promis că voi trăi s-o văd la casa ei.

Timpul a trecut. Acum Ioana e şcolăriţă „boboc”. La început mamă-sa, în vervă mare, spunea că o va ajuta, dar pe parcurs s-a domolit. Trebuia să-i arate cum să deseneze şi a găsit soluţia:  „du-te la moşit-o că eu nu am vreme acum”. Şi fata a venit la „moşul” dar nu doar pentru desen, iar muşu’ a primit-o cu tot dragul.

Pe parcurs au mai intervenit şi divergenţe: „muşu’ de ce nu mi le faci tu ?” Dar au trecut şi acestea pentru că moşu’ a lămurit-o că trebuie să şi le facă ea. El îi arăta pe o altă hârtie cum să deseneze şi tot repetau până când desenul ieşea aşa cum trebuia căci nu este totuna să desenezi ce vrei cum vrei cu a desena după un model dat.

Până la urmă şi „piticuţ” a prins a veni la moşu’ să-i arate şi lui nu doar Ioanei cum să scrie, iar muşu’ nu-l alungă decât atunci când o încurcă pe Ioana.
Uneori moşu’ îşi mai pierde răbdarea şi strigă la Ioana promiţându-i bătaie, dar rămâne doar cu promisu’ pentru că moşu-i bătrân şi uită repede, iar Ioana, uneori răbdătoare, alte ori ţâfnoasă, aşteaptă să-i treacă mănia moşului şi o ia de la început: „moşu’, e bine cum fac ?...”

Aşa trec zilele şi se adună una după alta în straiţa fiecăruia dintre noi.

„E toamnă iar, şi-or trece multe la rând...”

Promisu-i promis !

6 comentarii:

  1. Foarte frumos! Asa au facut si ai mei cu mine, la inceput ii ajutam, mai apoi faceam totul:). Nu credeam ca o sa apuc sa-i vad crescand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai-i ziceam lui Miniie: sa imbatranim frumos daca tot e ireversibil. Tu chiar reusesti, Liviu, alaturi de boboceii tai.
    Sa-ti traiasca si sa le traiesti! :)
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. O, acei copaci din fotografii...cel din prima poza, oarecum solitar, insa cu adevarat solid si puternic, efectiv un copac in care se poate avea incredere din prima, apoi cel prezentat in a doua poza, atat de bogat infrunzit, demn de autentica admiratie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zau, sunt bloguri unde eu ma duc expres ca sa vad poze de fripturi, (care nu sunt nici ele de lepadat, daca te gandesti mai bine), insa eu pe blogul tau vin mereu ca sa admir copacii cu adevarat insufletiti si expresivi fotografiati de tine. Iti urez din toata inima multi ani plini de sanatate si vigoare pt a mai fotografia acesti copaci, desi desigur si pt alte activitati importante pt bobocii care conteaza pe tine si pt tine cel mai mult.

      Ștergere

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.