Bălgradul de azi

marți, 7 ianuarie 2014

Blog Power 88

http://www.mostwantedblog.org/2014/01/05/blog-power-88/

- fotografie luată de pe internet -

Vise, speranțe, povești

Da, așa se spune că "speranța moare ultima, însă visele nu mor niciodată”, numai că biologia contrazice această zicere. Atât visele cât și speranța mor în același timp cu omul. Niciunul dintre acești factori nu este mai grăbit și nici mai leneș. Toți trei merg în același ritm, toți trei merg pe acelaşi drum și deci toți trei ajung în acelaşi timp la capătul lui.

Am început articolul sumbru și se pare că m-am împotmolit în redactarea lui. Învârt puțin din rotița timpului pentru a debloca ideea.

Eram copil și am ajuns la șoală. În ultimii ani ai școlii elementare visam să ajung la liceu.Am ajuns. În ultimii ani ai liceului visam să fac și alte școli. Le-am făcut și după ce am terminat cu ele nu am mai visat nimic. Totul se derula de la sine, cu suișuri și coborâșuri, ca un perpetuum mobile, pe drumul ales. Nu mă abăteam nici la stânga, nici la dreapta de la acel drum, pentru că era drumul ce mi-a fost destinat înainte de a mă naște.

Speranțe am avut destule. La fiecare început de an speram ca anul în care intram să fie mai bun decât predecesorul său. Nu a fost să fie îndeplinită nici ceastă dorință. Toți anii au fost la fel. Nici mai buni, nici mai răi unul ca celălalt. În fiecare an mă descurcam cu ce aveam și cu cât aveam. Ceea ce trebuia să realizez realizam fără eforturi prea mari, iar ceea ce nu mi se cuvenea nu putem obține oricât mă străduiam. Așa a fost să fie. Același destin își spunea cuvântul.

Deci, destinul a fost cel care a jucat rolul principal în viața mea. A fost un actor desăvârșit, foarte talentat și neobosit. A făcut și face mai departe numai ce vrea el, după cum îl taie capul. Să mă supăr din acest motiv? NICIGÂND. Știu că pot avea încredere în el și îl las să-și facă de cap mai departe. Doar e destinul meu.

Au mai povestit:

Bianca

Ioana