Din nou la Mureş

Duminică 23 ianuarie, a fost o zi petrecută mult în aer liber, pe câmp, pe malul Mureşului şi Ampoiului..

Peste noapte a nins şi pe pământ se aşternuse un strat frumos de zăpadă. De dimineaţă a mai nins puţin, apoi ninsoarea s-a transformat în acel tip de ninsoare mocănească. În jurul amiezii Ioana m-a rugat să facem un om de zăpadă. Deşi aveam alte planuri, am acceptat invitaţia ei şi am ieşit să facem acel "om de zăpadă".
Am făcut unul nu prea mare, apoi ne-am bătut cu zăpadă.

De la un timp am dus-o în casă iar eu, tiptil, am plecat la plimbare pe câmp.Mă gândeam că nu voi putea merge din cauza noroiului, dar un temerar a făcut urme înaintea mea. Aşa că, m-am încumetat şi am plecat la drum prin zăpada aşternută peste pământul dezgheţat.

Pe câmp linişte şi aer curat. La baza digului urmele temerarurului au luat-o în altă direcţie de cum mergeam eu, aşa că am ajuns pe drum fără urme, pe unde s-au "plimbat" doar câinii de la Staţia de sortare al balastului.

Ajuns pe digul de pe malul Ampoiului mergeam prin zăpada destul de mare şi mă gândeam la anii când prin acele locuri mergeam cu mama prin zăpadă la bunici. Atuci zăpada parcă era mai mare decât acum. Nu ştiu dacă-mi plăcea, nu ştiu dacă mi se părea frumoasă sau vedeam doar corvoada unui drum făcut de nevoie. Dar un lucru este totuşi cert. Acele drumuri făcute în copilărie pe jos, pentru că nu erau mijloace de transport în comun, m-au antrenat şi m-au făcut să prind gustul mersului pe jos.

Aşa că şi azi am parcurs mai mulţi kilometri înotând prin zăpadă. Timpul a trecut pe nesimţite şi când am ajuns acasă am constatat că au trecut patru ceasuri.

Ioana sta cuminte în casă. I-am spus să întrebe pe mamă-sa şi pe tată-so dacă o lasă cu sania. Fără nici un alt răspuns i-au pus hăinuţele în braţe. Am îmbrăcat-o, am luat săniuţa şi din nou la drum. Am parcurs o distanţă destul de mare după care Ioana a spus: "moşu, acum hai acasă !"  Hai !

taifas cu un om de zăpadă găsit pe traseu

Şi aşa s-a terminat plimbarea de duminică.