S-a dus pe nesimţite şi cea de-a III-a zi din an şi ghenar. A fost o zi anostă. Cuprins de toropeală m-am chinuit să lucrez la calculator. Nu am avut altceva mai bun de făcut. Casa e pustie fără Puiu Mic Ioana şi frăţiorul ei bebe, care, deşi nu ştie să vorbească, zâmbeşte frumos când vrea să o facă. Dar nu o face prea des pentru că şi el aparţine categoriei celor scumpi la râs, pe care mai mult îi plouă decât îi bate soarele. Afară nu a fost frig şi fulguia leneş când şi când. La noi zăpadă este puţină, ca în toţi anii, de o bună bucată de vreme încoace. Nu ştiu care-i motivul, dar nu mai sunt iernile de altă dată când era zăpadă abundentă şi pe Drumul Ţării alergau sănii în clinchet de zurgălăi, nefiind maşini care să le încurce. Asta a fost până prin 1965, când primele autobuze pentru transport în comun şi-au făcut apariţia agresiv. Până atunci un hârb de autobus mai făcea, din când în când, cursa centru – gară şi retur. În rest, birjele şi săniile erau la putere pentru cine dorea să meargă „pe sus”. Şi cum eu eram prea tânăr pentru a mă birjări, preferam deplasarea „per pedes apostolorum”. Şi era fain. Nu-mi trebuia prea mult timp să ajung dintr-un capăt în altul al bătrânului burg.
Spre deosebire de atunci, acum merg mai agale, cu mâinile la spate şi freza tunsă chelie în bătaia vântului. Ţinută impozantă de pensionar. Dar merg. Când într-o parte, când în alta. Şi mâine voi merge să-mi aştept pruncii care se întorc de la Bucureşti. Nu oriunde, ci taman la Craiova, să avem vreme de poveşti. Acolo voi ajunge când deja este seară şi nu mai am pe unde merge. Aşa că voi sta vreo două ceasuri prin gară până soseşte trenul cu care vin ei, după care vom continua drumul împreună preţ de vreo cinci ceasuri. Sper să fie frumos, şi trenul să nu aibă prea mare întârziere.
sunt sigură c-abia aştepţi să-i vezi şi să-i ştii în cuib!
RăspundețiȘtergerefaină treabă cu dusul o bucată de drum şi întorsul la fel, ca să aveţi vreme de povestit!
zi bună, drumeţule! :)