LA PAS PE DRUMUL COPILĂRIEI

Senin, soare, dar rece.
Aceasta a fost caracteristica dimineţii de azi, 21 septembrie 2009, când m-am hotărât să merg pe drumul copilăriei.

Am plecat din cetate pe drumul adesea străbătut când eram la liceu. Am ajuns în Oraşul de Jos, pe unde hoinăream, cu treburi, de la 8 ani. Altfel, nu mă lăsa mama.

Am ajuns pe strada Olteniei, unde am văzut lumina zilei, am trecut calea ferată şi am ajuns pe drumul ce-l făceam, la început cu mama, apoi singur, la moşu Lae şi buna Iova. Din ce a fost, trecerea peste calea ferată a rămas doar o potecă. În rest, buruieni şi fiare vechi.

Am intrat pe drumul ce merge spre Mureş (1).  Bine întreţinut, pentru că deserveşte o balastieră. Din plopii ce străjuiau cândva acel drum a mai rămas doar el (foto 2), şi fratele său (foto 3). Locul culturilor de odinioară a fost luat de ciulini şi trestie (foto 4). Mai sunt doar două tarlale cu lucernă (foto 5) şi câteva cucurezişti (foto 6) ce se înfrăţesc cu nişte buruieni. La Mureş râul este aproape acelaşi. Apa mică din cauza secetei (foto 7) şi soarele se răcoreşte în ea (foto 8). Cândva aici era ştrandul „La Groza”. Acum locul lui a fost luat de o staţie de spălare a balastului. Nici intrarea râului Ampoi în Mureş nu mai este aceeaşi (foto 9). Au fost puse în albia râului două tuburi pentru a uşura trecerea basculelor cu pietriş. Nu mai este nisip, nu mai este cin, nu mai este brudină. Locul nisipului a fost luat de pietriş şi locul brudinei a fost luat de un pod suspendat făcut de comunişti. Noroc cu ei, că altfel de la Alba Iulia la Ciugud se trecea prin apă, dacă voiai să mergi pe jos. Dar cine mai merge pe jos?

Am plecat spre casă (foto 10). M-am dus pe drumul făcut când a murit tata. Aceeaşi potecă, doar că nu mai era străjuită de culturi, ci de mărăcini (foto 11). O aveam lângă mine pe mama, aşa cum a fost când am făcut împreună ultimul drum de la Mureş spre casă în 2003. Mergeam încet şi tăcuţi, fiecare cu gândurile lui. Eu am privit florile toamnei (foto 12), ea n-a avut timp. Sau n-a vrut, sau cine ştie ce motiv a avut. Se făcuseră câteva ceasuri după „aniază”. Era cald. Pe cer nu era nici urmă de nor, doar urma uni avion (foto13). Nu adia nici vântul. Nu erau nici drumeţi, doar eu şi gândul meu.
De când mă ştiu şi până în 1989 terenurile din fotografiile ce urmează erau cultivate şi de pe ele se obţineau recolte frumoase. Din 1989 au început să apară pe ele pâlcuri de ciulini, pentru ca de anul trecut (2008) să apară pâlcuri de recolte.
Am rămas surprins când am citit despre dispariţia unei reviste de istorie în materialul "Crimăgândirea ediţie 2009 sau Despre decerebrarea României" şi surprinderea mea nu s-a datorat faptului că a mai dispărut o revistă de cultură, ci faptului că într-o revistă de istorie se vorbeşte despre comunism în România. De ce ? Doar pentru că în România a funcţionat Partidul Comunist Român ca partid unic ? Ştiut este că România nu s-a numit niciodată Republica Comunistă România, ci doar Republica Socialistă România. Să fie acesta un amănunt de neglijat pentru o revistă de istorie ?Bine întreţinut, pentru că deserveşte o balastieră. Din plopii ce străjuiau cândva acel drum a mai rămas doar el (foto 2), şi fratele său (foto 3). Locul culturilor de odinioară a fost luat de ciulini şi trestie (foto 4). Mai sunt doar două tarlale cu lucernă (foto 5) şi câteva cucurezişti (foto 6) ce se înfrăţesc cu nişte buruieni. La Mureş râul este aproape acelaşi. Apa mică din cauza secetei (foto 7) şi soarele se răcoreşte în ea (foto 8). Cândva aici era ştrandul „La Groza”. Acum locul lui a fost luat de o staţie de spălare a balastului. Nici intrarea râului Ampoi în Mureş nu mai este aceeaşi (foto 9). Au fost puse în albia râului două tuburi pentru a uşura trecerea basculelor cu pietriş. Nu mai este nisip, nu mai este cin, nu mai este brudină. Locul nisipului a fost luat de pietriş şi locul brudinei a fost luat de un pod suspendat făcut de comunişti. Noroc cu ei, că altfel de la Alba Iulia la Ciugud se trecea prin apă, dacă voiai să mergi pe jos. Dar cine mai merge pe jos?

Am plecat spre casă (foto 10). M-am dus pe drumul făcut când a murit tata. Aceeaşi potecă, doar că nu mai era străjuită de culturi, ci de mărăcini (foto 11). O aveam lângă mine pe mama, aşa cum a fost când am făcut împreună ultimul drum de la Mureş spre casă în 2003. Mergeam încet şi tăcuţi, fiecare cu gândurile lui. Eu am privit florile toamnei (foto 12), ea n-a avut timp. Sau n-a vrut, sau cine ştie ce motiv a avut. Se făcuseră câteva ceasuri după „aniază”. Era cald. Pe cer nu era nici urmă de nor, doar urma uni avion (foto13). Nu adia nici vântul. Nu erau nici drumeţi, doar eu şi gândul meu.
De când mă ştiu şi până în 1989 terenurile din fotografiile ce urmează erau cultivate şi de pe ele se obţineau recolte frumoase. Din 1989 au început să apară pe ele pâlcuri de ciulini, pentru ca de anul trecut (2008) să apară pâlcuri de recolte.
Am rămas surprins când am citit despre dispariţia unei reviste de istorie în materialul "Crimăgândirea ediţie 2009 sau Despre decerebrarea României" şi surprinderea mea nu s-a datorat faptului că a mai dispărut o revistă de cultură, ci faptului că într-o revistă de istorie se vorbeşte despre comunism în România. De ce? Doar pentru că în România a funcţionat Partidul Comunist Român ca partid unic? Ştiut este că România nu s-a numit niciodată Republica Comunistă România, ci doar Republica Socialistă România. Să fie acesta un amănunt de neglijat pentru o revistă de istorie?