Gând în noapte

cafei "furat" de pe internet

Uneori, când omu' n-are ce face, hoinăreşte prin bloguri. Şi nu se plictiseşte. Mai ales dacă nu se caută doar granzii şi se stă de vorbă cu unul şi cu altul, fără alegere preferenţială.
Aşa făcui şi IO în noaptea asta şi nu mică-mi fu mirarea când am despicat firul statisticilor în patru. Trec cu vederea faptul că la drapele am chiert vreo 5200 dărabe, că am vrut să lărgesc câmpul de bătaie şi propritarii mi le luară, iar IO o luai de la început, dar la statistica desfăşurată dată de blog, a paginilor accesate de prieteni cunoscuţi doar virtual, mi se dau nişte ţări care nu se regăsesc la cele date de stegari. Şi nu sunt de dinainte, ci de după cherderea pricinuită de neştiinţa mea. Dar, să trecem cu vederea şi treaba asta că doar nemulţumitului i se ia darul, şi nu statisticile sunt baza, ci oamenii care ne trec pragul, iar IO am început să blogăresc la chemarea unui prieten, fără să ştiu ce mâncare este asta. Şi din una în alta am învăţat ceea ce ştiu. Şi poate aş fi învăţat mai multe dacă nu mă apucam să mă joc cu calculatorul doar la bătrâneţe, fapt pentru care nici acum nu mă descurc prea bine cu el, domnul "calc". Şi când te gândeşti că IO în tinereţe lucram pe calc pentru a face diferite planşe ce trebuiau multiplicate prin copiere pe ozalid cu ajutorul amoniacului. Şi ce "plăcut" era să inspiri vapori de amoniac, că nici acum nu mi s-au curăţat nările de ei. Dar cine mai ştie azi de practicile de ieri? Că doar azi planşele se fac pe altfel de "calc".
De aceea IO nu mă pot lăuda cu prea multe. În "Zelist" sunt pe o poziţie cu cinci cifre, dar după mine sunt o mulţime de bloggeri şi nu puţini din ei au început treaba înaintea mea. Noa, da nu trăbă să mă laud. Că doar nu ăstai scopul meu. Scopul meu este de a aduna cât mai mulţi prieteni virtuali care să-mi treacă pragul burgului pentru a avea cu cine mai schimba o vorbă scrisă din când în când. Că doar de cele mai multe ori trecem unul pe lângă altul fără să ne băgăm în samă, la fel ca şi în viaţă. Iar prietenii reali mi s-au împuţinat rău de tătului tăt. Că pot să-i număr pe deştele de la o mână, dar şi cu ăştia mă mai întâlnesc doar din an în paşti, deşi IO umblu ca un grăunte de colb purtat de vânt. Că dor am fost cheferist învăţat cu umblatu, nu cu statu şi nu vreau să-mi cherd antrenamentul dobândit cu multă trudă în peste treizeci de ani de cale ferată.
Da nu-i bai. Din una în alta ajunsăi şi la zua de azi. Zorile îmi bat din nou în geam. Dar zorile de vară, nu astea de iarnă care sunt mai somnoroase. Da nici aici nu-i baiu bai că mai sunt vreo două sptămâni şi începe zua să crească iar, şi de luna viitoare pe vremea asta se va cunoaşte bine cum creşte zua, iar peste vreo trei luni primăvara-i din nou pe noi. Atunci vom zburda şi noi ca mieii pe păşune.Şi uite aşa, mai numărăm un an peste cei pe care-i ducem în cârcă.
Să dea Dumnezeu să duc cât de mulţi pentru că Puii Mici au mare nevoie de "moşul". Nu pentru că moşul ar face marea cu sarea, dar moşu le mai spune poveşti şi lor le place să-l asculte.
Noa serbus drajilor.