Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

marți, 25 ianuarie 2011

Fără calculator

Azi parcă am fi în 22 ianuarie. Nu sunt sigur şi îmi este lene să mă întorc pentru a privi calendarul din spatele meu. De trei zile sunt fără calculator. Nu-mi este uşor pentru că sunt departe de prietenii virtuali cu care eram în dialog. Neştiind ce să mai fac, am plecat la o plimbare prin burg. A fost o zi cu "ninsoare mocănească". Adică nici nu ningea, nici nu sta. Am ocolit oraşul pe cel mai lung drum. O plimbare de vreo patru ceasuri. Pe traseu am făcut şi câteva fotografii.

Aici este bătrânul "corso", mult modificat faţă de cum era pe vremuti.
Pe partea opusă, "anticorso" este străjuit de prima autoservire bălgrădeană. Clădirea cu ceas ce marca trecerea timpului peste bătrânul burg. Azi n-am mai urmărit dacă acel ceas, acum electric, mai funcţionează. Într-o vreme bătăile lui au deranjat pe anumiţi sus-puşi care au cerut oprirea lui.

Dar atât "corso", cât şi "anticorso", azi erau pustii. Probabil de vină a fost "vremea rea".

Mai sus, pe locul fostului stadion "Mecanica", acum este un supermarket.
Şi ceva încă neterminat, sau cu destinaţie schimbată
La fosta grădină de vară botezată "La stadion", pentru că era vis-a-vis de terenul de fotbal, unde am mâncat pentru prima dată "cinci mici" şi am băut "un pahar cu bere" la un local public, acum nu mai este nimic. Doar un mic magazin cu de toate, a fost amenajat în vechea casă puţin renovată.

Mai departe: noul cartier "Ampoi" şi zona noului "Stadion Municipal", apoi "Cartierul Cetate".

Nu ştiu când a încetat ninsoarea pentru că am ajuns acasă şi nu am mai urmărit-o.
A nins, dar nu a fost frig, iar zăpada cum lua contact cu pământul, cum se topea. Aşa că pe trotuare a fost doar zloată şi apă, dar aşa cum a fost mie mi-a plăcut, iar cele patru ceasuri şi ceva au trecut pe nesimţite.

Un comentariu:

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.