Viaţă - Moarte

Articol scris pentru Blog Power ediţia 68
Dana Lalici a propus următoarea temă:

Cum ne petrecem sfârşitul de viaţă? Cum ne petrecem începutul de moarte?

- Dacă aţi şti ca mai aveţi o lună de trăit, ce aţi face în timpul rămas? 

 - Dacă aţi şti că peste o lună de zile nu veţi mai fi, şi aţi avea posibilitatea de a ascunde aţi face-o? Aţi spune cuiva? Ce înseamnă să mori frumos?

- Când moare sufletul? În ultima clipă de viaţă, odată cu ultima rasuflare sau în clipa în care începi să numeri şi să bifezi rând pe rând, zilele rămase?

„M-am născut pentru a muri”

Nu ştiu dacă acest citat îmi aparţine, nu ştiu dacă l-am citit undeva sau l-am auzit spus de cineva, ştiu doar că el este unul dintre adevărurile absolute. Atât şi nimic mai mult. Nu mă interesează când va fi sfârşitul meu. Ştiind doar că într-o zi va veni şi el, sunt pregătit să-l primesc. Singurul meu regret va fi despărţirea de Ioana şi Daniel, indiferent câţi ani vor avea ei atunci când ne vom despărţi şi asta pentru că îi simt de pe acum cât de mult vor tânji după mine. Da, vor tânji aşa cum am tânjit şi tânjesc încă după părinţii şi moşii mei.

Aşadar să vorbesc despre moarte, subiect propus de Dana Lalici...

O doamnă frumoasă, prietenoasă, cu vârstă nedefinită, fără riduri, fără carne căzută pe corpul ei zvelt, o doamnă ce are vocea plăcută, potrivită de a spune poveşti încurajatoare pentru pregătire de mers pe un drum lung spre necunocut. Este totuşi o fiinţă imaterială, motiv pentru care unora le apare cu chip de babă zbârcită, înarmată cu o coasă, fără dinţi în gură, cu voce dogită ce inspiră groază, babă de care vor să fugă fără să poată, căci respectiva babă este sprintenă şi ăi ajunge din urmă oricât de tare ar fugi ei.

Doamna frumoasă îşi ascunde faţa pentru a nu i se vedea şi doar din când în când o lasă la iveală pentru câteva clipe. Ea poartă o pelerină lungă, largă şi neagră, cu glugă mare trasă pe cap, glugă ce-i umbreşte faţa şi îi ascunde chipul. Nu are coasă şi niciun alt instrument de tortură. Pe sub pelerina-i neagră poartă haine albe, semn că acolo unde ne va duce va fi linişte şi pace.

De pregătit pentru morte nu am să mă pregătesc în mod special. Las ca totul să se petreacă normal, aşa cum am şi trăit, căci de plăcut îmi place viaţa trăită modest, fără petreceri şi huzur.. Când simt că mă voi duce nu am să bat toba ci voi aştepta liniştit clipa. Doar pe copilaşi am să-i pregătesc aşa cum mă va învăţa Dumnezeu la timpul potrivit. Cu alte cuvinte, aşa consider eu că voi muri frumos.

Cât piveşte sufletul, cu el va fi o altă poveste căci sufletul este un spirit ce nu moare niciodată. El este destinat perpetuării vieţii şi de aceea va continua să mă poarte prin lume sub alte înfăţişări şi identităţi, dar cu acelaşi nume: PETRU-LIVIU, nume ce mi la dat Dumnezeu pentru totdeuna şi a fost transmis părinţilor mei prin diferite întâmplări.

Alte articole scrise pentru aceată temă:

1.	O sa mor altadata.	2.	Cand viata respira moarte
3.	Lectia din viata patru	4.	Am sa mor maine (dar maine e pentru totdeauna)
5.	Poveste in culori indoliate Cât de morți suntem? The Bucket List	6.	Epitaf pe-un trunchi de copac 8. Despre moarte, lingvistic 9. Drumul cavalerului