Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

duminică, 2 noiembrie 2014

Alegeri 2014





Da, se votează schimbarea.
 România votează un nou președinte !

Prima schimbare a fost în 1989.
Acum vine a doua. O schimbare pe care o aștept la fel de mult.

M-am săturat de hăhăiturile și minciunile lui Traian Băsescu. Un demagog !


Nu a mâncat usturoi și gura nu-i miroase!?
A fost mare șef  în marină fără să facă poarte din structurile securității !?
A repartizat nave pentru a fi încărcate în vederea transportului de mărfuri și n-a luat șpagă !?
A dat permisiune marinarilor să părăsească vaporul în porturi în mod dezinteresat, fără să primească ”mici atenții” !?
A repartizat case celor îndreptățiți să le primească !?
A câștigat alegerile prezidențiale pe merit !?
Nu s-a amestecat în campaniile electorale !?
Nu a susținut partide politice !?

Și câte altele n-a făcut ! De aceea m-am săturat de hăhăiturile și minciunile demagogului
Traian Băsescu.
Astăzi a venit vremea să aleg pe altul ! O fi mai bun, o fi mai rău? Nu știu ! Dar știu sigur că  
nu va mai fi Traian Băsescu !

Până acum ori de câte ori am avut ocazia am votat împotriva lui și nu am reușit să scap de el. De data asta voi reuși ! Va veni altul în locul lui pe jilțul de preșeinte ! O fi mai bun? O fi mai rău? Nu șiu !
Dar știu sigur că va fi altul !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.