Bălgradul de azi: Relația OM

joi, 15 august 2013

Relația OM - NATURĂ

Articol scris pentu Blog Power 78.

Nymphetamine sau Bianca Badea (după cum îi place) ne propune următoarea temă pentru Blog Power 78:

Om – natură

Atât omul, cât și natura sunt creațiile lui Dumnezeu; există asemănări între ele?

Este natura o manifestare esențială a umanismului?

Este omul cea mai importantă forță a naturii?

A fi OM e lucru mare ! Așa ne-a lăsat ca moștenire un cugetător necunoscut ce a trăit cândva pe aceste meleaguri cu natură înfloritoare, câmpuri roditoare, codrii falnici, munți semeți și dealuri primitoare.

Să pornesc deci pe cărări de stele presărate de la șes la munte printre flori, buruieni arbori și tot ce mai găsesc în calea mea.Toate acestea nu-s nimic altceva decât natura ce mă înconjoară. Natura, creația divină făcută de Dumnezeu cu ceva vreme înainte de a mă face pe mine OMUL stăpânitor al naturii.

Dar ce asemănări există între mine și natură? O asemănare destul de mare ar fi aceea că muritor sunt eu, muritoare este natura. Deosebirea este că în timp ce eu voi reînvia după nu știu ce vreme, natura reînvie după un ciclu de șase luni. O altă asemănare constă în complexitatea creației noastre și o altă deosebire ar fi în mărimea noastră. Natura e vastă, iar eu sunt integrat în natură și aparțin unui spațiu limitat în care mă pot deplasa liber. Deci eu mă deplasez și natura este statică.

Eu omul “atoateștiutor” mă folosesc de dărnicia lui Dumnezeu și-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala încercând să schimb natura după bunul meu plac și prin asta mă laud că-mi impun umanismul.

Umanismul? Adică ce? Calitatea mea de om? Dar ce este de fapt umanismul?

DEX ne spune: Umanismul „ (În sens larg) este Orice doctrină care are în centru bunăstarea și demnitatea omului, încrederea în rațiunea umană, fără un ajutor exterior; mod de acțiune care decurge din această concepție și care militează pentru dezvoltarea liberă a personalității umane. Deci umanismul este o doctrină iar natura este mediul înconjurător. Cu alte cuvinte umanismul este o teorie, iar natura este un conglomerat material. Atunci ce pot avea în comun aceste două noțiuni? Nimic altceva decât bunăstarea omului, bunăstare asigurată de natură prin transformările ce le face omul în folosul său. Ajungând aici putem spune că natura este o manifestare esențială a umanismului. Cu cât natura asigură mai multe resurse pentru bunăstarea omului, cu atât omul devine mai uman.

În sens restrâns, umanismul este o mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii (sec. 14-17), care promova studiul literaturii clasice, entuziasmul față de om și natură, celebrarea plăcerilor vieții presupuse ca uitate în Evul mediu. Acest umanism era însă compatibil cu credința religioasă, considerându-se că Dumnezeu i-a conferit omului poziția centrală în lume. A fost strălucit ilustrată de Petrarca, Boccaccio, L. Valla, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci, G. Bruno în Italia, Rabelais, Montaigne în Franța, Th. Morus, Shakespeare în Anglia, Erasm în Țările de Jos, N. Olahus, stolnicul Constantin Cantacuzino, D. Cantemir ș.a. în Țările Române. În sec. 20 umanismul este un termen folosit în medii postmoderne cu referință la filozofii care resping orice credință religioasă și afirmă conștiința de sine a oamenilor în lumea reală (de ex. Sartre)”.

Din toate acestea nu putem trage concluzia că natura este singura manifestare esențială a umanismului și nici că omul este cea mai importantă forță a naturii, deși el are poziția centrală. Ele își au limita lor generată de factorul OM care pe lângă puteri limitate are și o capacitate de înțelegere mai mult sau mai puțin evoluată. Omul descoperă și asimilează cunoștințe atât cât vrea Dumnezeu să-i permită, tot așa după cum și liberul arbitru al omului este impus prin gând. Omul gândește și face doar ceea ce trebuie, iar când nu trebuie să facă ceva, pur și simplu uită ce a vrut să facă.