O duminică de septembrie

Este o zi frumoasă de toamnă. Cerul de astăzi, fără niciun nor, stă ca o prelată albastră întinsă peste noi. Soarele de septembrie încălzește pământul și odată cu el mă încălzește și pe mine, un trăitor pe Terra.

Timpul frumos m-a îndemnat să ies la plimbare fără nepoțeii mei dragi. Ei sunt la Arad cu părinții lor. Și-au luat mașina și au plecat. Eu, cât timp mai am permise, nu voi renunța la tren.

Mă plimb pe aleile cetății. Privesc la prichindeii care se plimbă duși de mânuțele mici și frumoase de părinții lor. O fetiță plânge. Mămica ei nu i-a făcut pe voie ! Aud în gând întrebările lui Daniel: ”Moșu ce-i aia... Da’ găina aia ce face acolooo?...”   A ! concluzionează el după ce-i răspund.

Este liniște prin cetatea bălgrădeană. Oamenii se plimbă grupuri, grupuri sau singri. Eu mă plimb cu capul plecat sub povara  gândurilor. Privesc pământul. Aud o mămică plângându-se de cheltuielile din ce în ce mai mari care o pun în situația neplăcută de a nu-i mai ajunge banii pentru creșterea copilului...

Un copil trece pe lângă mine cu rolele. Și Ioana o face de nevoie. Ei îi place mai mult să meargă cu bicicleta, dar bicicleta nu a rezistat la coborâtul scărilor și a rămas fără cameră la roata din spate. Moșu nu mai are bani să-i cumpere altă cameră la bicicletă iar tată-so se face că plouă când îi cere să-i cumpere "roată la bicicletă". I-a băgat mamă-sa Ioanei în cap că moșu’ o duce pe Ioana „să-i rupă capul” cu bicicleta. Doamne, ce mare e grădina ta !

Mă plimb de unul singur și din când în când mai fac câte o fotografie. Deși burgul meu e mic, totuși au mai rămas surse de inspirație și pentru alte dăți. Depinde doar de starea în care mă aflu la timpul respectiv. Astăzi nu prea sunt în apele mele și de multe ori îmi pierd echilibrul deși nu am băut nimic. Cine știe. Poate de vină este soarele de toamnă.

Îmi pun mâinile la spate și merg înainte. Mi se pare că așa am o stabilitate mai mare. Trec pe lângă ponei și pești, locuri îndrăgite de Daniel. Trec și de scările unde Ioana și-a stricat bicicleta. Mă opresc pentru a mă așeza pe o bancă să-mi notez gândurile. Soarele mă mângâie cu razele sale. Ajung în Piața Toboșarului și mă întorc înapoi. Nu mai am de ce merge înainte. Fac o deviere de la traseul inițial și ajung în Piața Cetății. Aici se făceau pregătiri pentru un concert. Nu știu ce concert era pentru că nu am fost curios să aflu. M-am oprit câteva clipe în porc la arteziană, după care am mers cu pas domol spre casă. 

La puțin timp după ce am ajuns acasă au sosit și „turiștii” Astăzi nu mi-au povestit prea multe pentru că erau obosiți. Am lăsat poveștile pentru mâine când va începe o nouă zi și vom fi mai bine dispuși, noaptea urmând a fi un sfetnic bun.