Turist prin America

Articol scris pentru

Proba 18. Traieste visul american!

La concursul

2013

Propus de

www.vacantespeciale.ro

O aventură pe pământ american este interesantă. Mă gândesc deci, cum ar fi o călătorie de la Nord la Sud ca turist pe imensul continent.

Ei bine, ajuns pe pământ american și nefiind posesor de carnet de conducere auto și nici deprins cu zborurile, nu-mi rămâne decât varianta deplasării cu mijloacele de transport în comun, autocarul sau trenul, dar neștiind încotro s-o apuc mă încumet să iau un taxi pentru a mă duce la cea mai apropiată autogară.

Prin geamurile laterale și parbrizul taxiului întrezăresc clădiri negre ce au scară la stradă, străzi comerciale pe care se află o mulțime de firme-reclamă, iar pe fundalul acestora zăresc faimoasele blocuri zgârie-nori care fac reclamă Americii.

Ajung la autogară. Pe firmă citesc: „Autogara Greyhound”. Privesc nedumerit o clădire sumbră ce-mi amintește de bătrânele noastre autogări românești. Intru și rămân uimit. Interiorul era scăldat în lumină artificială ziua în amiaza mare. Pardoseala era din dale gălbui, așa cum erau pardosite în trecut la gările românești cu gresie galben-maronie. Numeroase cozi formate din oamenii ce așteptau la casele de bilete sau la porțile de acces în autocare atunci, și numai atunci, când acestea trăgeau la peron. Imensa încăpere era inundată de o muzică în surdină ce ieșea din pereți, muzică specific americană care mă făcea să văd în minte o herghelie de cai sălbatici gonind în preerie.

Mă pregăteam să petrec o zi și o noapte în scaunul autocarului, care după ce s-a strecurat pe drumul cel mai scurt spre periferiile vestice și a  mers o perioadă de timp în paralel cu metroul aerian a pătruns într-o zonă de câmp unde era de fapt o zonă industrială. Poluată așa cum sunt toate zonele industriale. 
Work and Travel

După o altă bucată de vreme ajungem într-o autostradă cu un număr impresionant de benzi. Întretăieri spectaculoase de artere ce urcau dau coborau în raport cu drumul nostru. 

Vacanțe speciale

Ne deplasam în liniște. O liniște deplină de parcă am fi fost într-o sală de concert, nu într-un autocar. Călătorii nu erau vorbăreți și nu discutau unii cu alții.

Gonim pe autostradă. Mici așezări, oaze de verdeață, se înșirau de-o partea și de alta a autostrăzii. Ajungem la un popas. Suntem invitați să coborâm toți din autocar pentru treizeci de minute. Intrăm într-un restaurant expres pentru a lua o gustare. Fiecare pasager al mașinii am fost preluați de ospătărițe și conduși la masă, deși localul a fost gol inițial. Oamenii așteptau răbdători să se deruleze acest ceremonial, iar după terminarea lui am pornit din nou la drum, dar cu un alt șofer.

Ne continuăm drumul. Unii călători răsfoiau ziarele și revistele ce le aveau la ei, alții moțăiau în scaunele reglate de parcă ar fi fost la stomatolog, iar o mică parte stăteau cu ochii ațintiți în gol și se gândeau la ale lor. Din frânturi de discuții am aflat că acel autocar se numea „autobuzul oamenilor săraci și al negrilor” deoarece călătorii care-și permiteau, călătoreau cu avionul sau cu vagoanele de dormit ale trenurilor exprese.

Îmi continui călătoria în tăcere. Deodată văd că trecem pe lângă un mare fluviu. Îndrăznesc să-mi deranjez vecinul din autocar și să-l întreb ce fluviu este. Mi s-a spus că trecem pe lângă Mississippi, iar trecerea peste acest fluviu mi-a dat emoții și mi-am amintit versuile: „Tu bătrâne fluviu / Lacrimile mele să le porți sub stele...”

Sar peste spațiu și timp pentru a mă localiza în Omaha, marele oraș al Nebraskăi, după ce în prealabil am trecut de Iowa City, micul oraș cu renumita sa Universitate americană.  

Omaha deci. Oraș mare în care nu prea ai ce să vezi decât o biserică, o bancă intens iluminată noaptea pentru a i se vedea frescele ce-i acoperă fațada,  alături de nelipsitul zgârie-nor, sediul unei societăți forestiere ridicat din metal și sticlă, o arenă sportivă și autogara ce avea un aer greu în sala de așteptare. Un alt salt peste spațiu și timp pentru a ajunge în statul Wyoming bogat în rezerve de petrol, gaze, fier și cupru, stat în care se află marele parc național Yellowstone, atracție turistică a continentului american.

După ce străbatem un deșert roșiatic,

drumul ne duce spre Munții Stâncoși printre stânci și pârâuri învolburate îndreptându-ne spre San Francisco. O bucată de vreme se merge pe lângă Marele Lac Sărat, apoi se ia drumul statului Nevada cu faimoasele Las Vegas  și Reno. În rest, toate așezămintele statului Nevada sunt mici orășele cu case dărăpănate și maidane. La San Francisco s-au dat alte utilizări clădirilor vechi. Barăci părăsite au fost transformate în galerii de pictură, alte clădiri părăginite au devenit magazine de artizanat, anticariate sau consignații.

Toate acestea dau marii metropole farmecul de care are nevoie. De aici pot trage concluzia că în America cel mai ușor aș putea găsi un job în renovări construcții civile, dar asta doar dacă aș avea cu vreo treizeci de ani mai puțin, pentru că așa, cine se mai încurcă cu un bătrân considerat neputincios?  Dar dacă nu pot lucra, cred că mă voi putea distra de unul singur la 4 iunie de ziua Americii, pentru că americanii fiind individualiști, nu o să-mi găsesc parteneri de dialog. Cu alte cuvinte nu mă voi putea adapta stilului american de viață. Voi o puteți face?

Până una-alta, am făcut o plimbare imaginară pe continentul american fără a respecta un anume itinerar geografic, povestind din amintiri ceea ce am citit prin manualele de geografie și cărți de călătorie. 

Cuvinte cheie utilizate: Work and Travel, Vacanțe speciale și linckul www.vacantespeciale.ro  .