Articol scris pentru concursul
2014
Proba 13. Povestea parfumului preferat
http://www.onlineparfum.ro/Tabac.html
Îl cunosc de multă vreme. Eram elev de liceu când am început să-l folosesc prin 1962. La început pentru ”a mirosi” frumos, apoi pentru a neutraliza mirosul spirtului sanitar utilizat după bărbierit. Nu era un parfum propriu zis, ci o apă de colonie ce purta acest nume și-mi plăcea mirosul ei.
Făcând
o incursiune pe siteul Online Parfum pentru a mă documenta în vederea
redactării acestui articol, am rămas surprins să dau peste ”Tabac” printre
marile branduri de parfumuri. Nu știu dacă este unul și acelși lucru cu cel de
atunci, nu mai știu dacă ambalajul celui de acum este același cu ambalajul
celui de atunci, dar știu precis că ”Tabac” mi-a rămas viu în memorie ca un bun
prieten.
Da,
am fost și am rămas prieteni, deși acum sunt la o vârstă când nu mai folosesc parfumuri
sau apa de colonie pentru ”a mirosi fumos”. Acum mă mulțumesc și cu mirosul
săpunlui.
Atunci l-am întâlnit pentru prima dată la un unchi al meu. Eram la el când s-a bărbierit și l-am vâzut că după bărbierit s-a dat cu spirt sanitar apoi cu ”parfum”. Când am rămas singur m-am uitat la ”glăjuța” miraculoasă pentru a vedea ce scrie pe ea. Mi-a fost ușor să-i rețin numele pentru că l-am asociat că ”tăbacul” din țigările ce le ”duhăneam” câteodată pe furiș.
Ajuns la mine acasă l-am imitat pe unchiul meu ori de câte ori mă bărbieream. Dar astăzi nu mai este nevoie să folosim apă de colonie după bărbierit pentru că industria cosmetică are suficiente loțiuni după bărbierit care să nu mai dea senzația de usturime, nici să nu irite fața și să aibe și un miros plăcut, răcoritor, asortat cu anotimpurile în care sunt utilizate repectivele loțiuni.
Scriind
acest articol despre parfumuri mi-am amintit de un vechi șlagăr în care se spunea: ”Tot
parfumul florilor de prin alei ți s-a prins în plete Cristinko...” Și ce ani
frumoși erau acei ani când visam cu ochii deschiși pentru a vedea lumea așa cum
voiam eu.
O parte din acele visuri s-au împlinit, altele nu. Cele
care s-u împlinit mi-au dat satisfacția vieții, celelalte s-au șters treptat
din memoria mea, dar au mai fost și unele care au rămas dorințe neîmplinite. Am
trecut peste aceste dorințe fără să privesc înapoi ”cu mânie proletară”. Le-am
închis în cufărul amintirilor pe care scrie: ”AȘA A FOST SĂ FIE!” și pentu că așa a fost să fie
am mers înainte până astăzi când unele amintiri mai răsar din când în când în mintea mea de moș.
Un moș mai puțin sfătos, un moș care știe ce vrea, un moș care privește viața
așa cum este ea, cu bune și cu mai puțin bune, un moș care-i hotărât să mai meargă
îninte o bună bucată de vreme împreună cu nepoțeii lui.
LA MULȚI ANI MOȘULE ! Parfumul vieții este cel mai perfect parfum și are cele mai frumoase miresme de PAGINI PARFUMATE... pagini parfumate.
La multi ani inca o data si petrecere frumoasa! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc.
Ștergere