Azi în burgul meu a fost cald. Dacă nu eram legat de Puiu Mic, mergeam la plajă. Dar nu o pot face decât cu ea, în vacanţe, sau când e mami şi tati acasă. Nu-i rău nici aşa. Şi dacă a fost cald, drumul de la grădiniţă acasă l-am făcut alene. Pe ici, pe colo, am mai făcut şi câte o fotografie.
Colegii ei de la grădiniţă au fost prioritari şi Ioana şi-a început activitatea de fotografiat, după care a urmat ea, cu un ştiulete de porumb în mână şi cu rodul muncii pe obrăzuc.
A venit din nou rândul ei şi numai al ei. Moşu n-a mai avut loc la aparat.
după care a urmat: "moşuuuu, hai şi mă ajută". Era pe role şi nu putea merge pe piatră. Aşa că, m-am întors s-o ajut. Ce era să fac.
A mai văzut şi un nor care i-a plăcut,
după care acasă a văzut doi vecini stând de vorbă şi nu i-a iertat.
A urmat apoi programul pregătitor pentru "nani": PitiClic la calculator în timp ce moşu i-a pregătit păpica, desene în timp ce a mâncat, puţină joacă împreună cu moşu şi.... o palmă peste funduleţ că a dat miere unei jucării, în loc să mânce ea mierea, apoi a adormit. Şi cu asta am terminat programul zilei de azi.
Până se trezeşte, bineînţeles.
astazi ss vrea sa fiu linhaa Puiul mibm sa ma joc, sa ma simt mierea pe degetute, pe limba, sa o impart cu papusile
RăspundețiȘtergeresi sa dorm, sa dorm
am obosit si sa dorm
Ană, suntem copii când vrem şi de câte ori vrem. Singura problemă este că ne ruşinăm. Eu am scăpat de năpasta asta şi am devenit partenerul Puiului Mic.
RăspundețiȘtergerebună dimineaţa !
RăspundețiȘtergereO melodie pentru Ioana :
http://www.youtube.com/watch?v=c5MzeUnscec
şi una pentru noi, Pitici Mari, cum spui :ori de câte ori vrem :)
http://www.youtube.com/watch?v=r1lnrawVQ-g
zi frumoasă !