"Se scurge un firicel de viaţă spre neant", iar eu, nărodul, vreau s-adun aţa înapoi pe ghem, şi merg pe urmele ei spre neant.
Mi-s paşii tot mai grei şi ghemul de-abia-l mai pot ţine în mâna obosită, dar merg înainte. Sunt căpos. Ghemul nu l-am strâns tot. Mai am... mai am, dar deodată scap ghemul din mâna obosită. De ce? Că doar mai am. Mai am putere, zic eu. Dar ghemul se durigă înapoi şi munca mea s-a dus, s-a dus de parcă n-ar fi fost.
Mă uit râzând la aţa deşirată. O las aşa cum e şi intru pe uşa ce s-arată.
O nouă privelişte se-ntinde-n calea mea şi-un drum ce duce spre neant. Pornesc pe el cu ochii larg deschişi. Văd oameni ce-mi par cunoscuţi. Îi salut, ei îmi răspund şi viaţa se ia de la-nceput, cu ghemul deşirat spre noul neant.
cred ca orice, oricum si oricit am incerca, raminem neputinciosi in fata acelui ghem
RăspundețiȘtergereiar eu astazi era sa obosesc, tot umblind, nu plimbindu-ma, cum speram la inceput, pe blogurile Dvs [ nu toate, desigur]
:)
heeeii ! mai scrie ! mai vrem ! :)
RăspundețiȘtergere'neaţa, Ana !
Răbdare că încerc ceva şi nu-mi reuşeşte.
RăspundețiȘtergereno, păi asta e bine mie nu-mi reuşeşte NIMIC-NIMIC-NIMIC. de numa' sac de box aş face pe toată lumea ! şi dacă vremea asta păcătoasă nu vrea nici ea să plece...mrrrrrrrr !!! ştiu ăştia de ce nu vând pistoale la colţ de stradă !
RăspundețiȘtergereo seară faină ! :)