PRIMA ZI DE PAŞTI

Duminică, 4 aprilie 2010, Prima zi de Paşti. Hristos a Înviat !

A fost o zi frumoasă, cu mult soare dimineţa. Privind pe geam şi văzând atâta soare m-am îmbrăcat sumar şi am pornit la drum. Spre Mureş, că m-am învăţat cu el.

Ajuns în stradă am văzut că nu era chiar atât de cald, dar nu m-am întors din drum. Am plecat cu paşi vioi spre destinaţie zicându-mi: „nu voi chiar îngheţa de frig”.

Ajuns pe câmp în bătaia soarelui, am văzut că totuşi avea putere. Nu era chiar aşa de rău. În dreapta, de pe munţii Sebeşului şi Cugirului, zăpada îmi trimetea bezele. În stânga, un stol de grauri ce se înţelegeau încotro s-o ia. Eu, mergeam înainte. La un moment dat un ciopor de oi mi-a blocat calea. Un paznic vânjos mi-a ieşit în întâmpinare. Era un Ciobănesc mare şi alb. M-am oprit cu el de poveşti, deşi ciobanul îmi strigă să-mi văd de drum că nu-mi face nimic. I-am răspuns că am vreme, iar ciobanul adăugă: „no ui că văd şi io un om ce are vreme”. Am vrut să fac o fotografie câinelui, dar Ciobănescul n-a vrut să stea. Atunci mi-am văzut şi eu de drum.

Ajuns pe coama digului m-am îndreptat în aval. După câţiva zeci de metri m-am încumetat să mă dezbrac pentru plajă, deşi vântul adia rece, venind de pe zăpadă. Mi-am făcut aşternut din trening şi m-am tolănit la soare. La nivelul solului era plăcut. Soarele avea putere, după cum am mai spus.

La început mi-am propus să  respect acele recomandări cu 10 minute la prima expunere în faţa soarelui, dar m-a furat peisajul şi după o jumătate de ceas m-am întors pe burtă. Am stat ce am stat şi o pişcătură de goangă m-a trezit. Trecuse un ceas şi jumătate de când stam pe burtă. Trebuia recuperată ora diferenţă. Aşa că, din nou cu burta la soare. După o bucată de vreme m-am ridicat. Vântul uitase să mai adie şi printre cârâiturile unei ciori am auzit cucul cântând. M-am tolănit din nou la soare şi un grup de cinci lăstuni săgetă văzduhul. Nişte nori leneşi au început să se plimbe pe cer. M-am ridicat şi cu părere de rău m-am îmbrăcat pentru a merge acasă. Când mi-am privit pantalonii de trening, erau toţi plini de ciulini minusculi. Sămânţă de buruieni. N-am avut ce face şi am mai stat o bucată de vreme pentru a-i curăţa, apoi am plecat agale pe drumul spre casă.

După ce am ajuns în oraş şi cerul s-a acoperit cu un strat  de pâclă. Soarele de abia-şi mai trimitea razele prin ea. Spre seară perdeaua de plumb a căzut peste seninul cerului. Aşa s-a încheiat Prima zi de Paşti.

Şi acum câteva imagini culese de azi:

Unele parcele au fost pregătite pentru sămănat, dar a mai rămas destul teren nelucrat.

 

 Din stolul de grauri rămase doar atât: 

  

Cheile Râmeţului au rămas de strajă la porţile cetăţii