Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

marți, 25 martie 2014

Etapa 15 SuperBlog

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2014 - etapa de primăvară
Primăvara în părul tău !
Sponsorul probei: Farmec

O temă ce m-a făcut să râd. Nu de alta dar primăvara plimbându-se pe țeasta mea derapează. Asta pentru că am freza chelie, după cum se poate vedea în fotografia ce însoțește acest articol.


Am luat decizia de a mă tunde la zero în urmă cu 6 ani când am tuns-o pe Ioana pentru prima dată și ca să o lămuresc să stea la tuns m-am așezat primul pe scaunul frizeriței, am comandat un tuns la zero iar Ioana privea mirată, din brațele mele, ce se întâmplă cu părul meu, apoi, vrând să mă imite, s-a lăsat și ea tunsă, după care am repetat această operație lunar, timp de un an, până venise iarna.
De atunci moșu' preferă freza chelie indifrent că este vară sau iarnă și de umblat umblă numai cu capul descoperit. Doar toamna când plouă și este frig ori iarna când ninge iau gluga pentru a-mi proteja "chelia" de apă.
Privind prezentarea Kitului de tratament pentru regenerarea parului
din gama Gerovital Plant tratament prezentat de FARMEC 


Acest Kit pentru regenerarea părului acșionează prin vitaminele A, E și B5 "pentru rstructurarea părului degradat, prin extractele vegetale cu eficacitate demonstrată în stimulareqa creșterii sănătoase a firului de păr și prevenirea cîderii părului prin hidrolizantul quaternizat de keratină, care reface structura firului de păr, oferă luciu, protecție și crește rezistența la rupere".

kit regenerare Farmec



2 comentarii:

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.