imagine de pe internet
Or fi ei pe cât de necăjiţi par? Unii da. Cei mai mulţi ba. Unii stau umili la colţ de stadă. Dar mai sunt şi din ăia de meg direct la ţintă. Te sună la uşa apartamentului. Te cunosc şi îndrăznesc. Nu ţin seama că nici tu nu eşti un îmbuibat, ci pensionar sau şomer. Vin şi cer bani de o pită. Şi se uită cruciş la tine că nu le dai bani nici măcar de "o pită". Degeaba le spui că ai o pensie medie şi te descurci cu ea la limită. Ei sunt ofensaţi că nu vrei să-i ajuţi, dşi duhnesc a băutură. Măcar domnul general X din perioada interbelică mergea prin bâlciuri să cerşească pentru a da posibilitatea cucoanei lui să mai tragă un bal.
Eu...cum să spun ?..sunt inconstantă vis-a-vis de ei. Câteodată îi privesc intens şi încerc să-mi închipui ce i-a adus în halul ăla. Alteori mă îndepărtez urgent. Asta din urmă, atunci când mă alungă mirosul.
RăspundețiȘtergereUneori le dau câte ceva şi îmi pare bine că o fac, alteori îmi întorc privirea şi mi-e ruşine c-o fac.
Niciunul nu ajunge astfel de bine ce i-a fost. E greu să te menţii pe linia de plutire şi atunci când, să zicem, viaţa a fost mai darnică. Când pleci însă din start cu zero şanse, nu mai ai ce să aştepţi să se întâmple de bine.
Ştiu teoria:"dacă l-ai pune să muncească, n-ar face-o nici măcar pentru bani sau pentru mâncare sau chiar şi pentru băutură" dar cred că nu am dreptul să-i judec eu.
Chiar şi în cazul celor care fură, nu ei sunt vinovaţi, ci un sistem tâmpit, care nu e în stare să găsească o soluţie. De ce sunt în România atâţia cerşetori ? De ce am împânzit lumea cu ei ? Pentru că tu, ca individ, n-ai nicio importanţă. Sistemul te detectează doar atunci când i-ai deranjat liniştea. În rest, vieţuitoare mai mult sau mai puţin strălucitoare, mai mult sau mai puţin sărace...Doar vederea cerşetorilor ne tulbură uneori, pentru că realizăm ce am fi putut să ajungem oricare dintre noi în situaţia unui start greşit
Sunt câţiva pe care-i cunosc. Au pensii nu prea departe de aşle mele. Au simţit gustul băuturii şi le place să bea. E şi normal să nu le mai ajungă banii pentru a cumpăra o pită. I-am înţeles de câteva ori că se întâmplă să rămână fără bani. Dar de aici şi până la căpătarea năravului de a veni să ceară a fost doar un pas. Când i-am refuzat s-au uitat chiorâş la mine. De ce nu şi-au pus problema că poate nici eu nu am avut? Sau poate au considerat că am pensie din elastic.
RăspundețiȘtergereEi încearcă, Liviu. Din asta trăiesc: din încercări. Şi câteodată au noroc. Acum, că nu dau dovadă de un pic de fler, asta e altă poveste. De exemplu pe unul din tramvaie este un cerşetor, veşnic între aceleaşi staţii, cu aceeaşi poveste şi, în plus, şi c-o uitătură cam dubioasă. Eu nu ştiu ce-o fi în capu' lui, pentru că nimeni nu-i dă nimic. Poate dacă ar schimba traseul, vorbele sau privirea aia mai degrabă duşmănoasă decât a unui amărât, ar avea de câştigat. Dar n-o face.
RăspundețiȘtergereO exista şi între ei rutinaţi şi plafonaţi.