Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

sâmbătă, 19 iunie 2010

Aeroplanul

Uneori scrierile puerile sunt o binefacere atât pentru autor cât şi pentru cititor. În mod sigur un amuzament pentru ambele categorii de oameni-copii. Şi nu de puţine ori este bine să fim din nou copii.
 Această poveste parcă am mai scris-o, dar acum mi-e lene s-o mai caut aşa că fac pe uitucul şi-o mai spun odată. E o poveste reală şi nu mă tem că o zmintesc.
Cu siguranţă s-a petrecut în anul 1946. Încă nu aveam trei ani. Mai lipseau vreo patru luni până la eveniment. În martie am participat şi IO la primele alegeri "democrate" când s-a ales "soarele" pentru unii "bâta" pentru alţii. Locuiam la Ciugud la moşu. Eram cu mama. Tata fiind bolnav, nu locuia cu noi. Sora mea nu ştiu unde era, dar şi ea trebuia să fie tot undeva pe lână noi. Doar nu avea unde fi în altă parte şi IO dacă aveam trei ani, ea nu avea decât un an. Aşa că... să continui povestea cu "aeroplanul".
 Pentru alegeri se mergea de la Ciugud la Oarda de Jos. Acolo era măritată şi locuia soara mamei. Eu  îi ziceam Netuţa, iar bărbatului ei: Todorel. Nu mă complicam cu alte adaosuri gen mătuşă, unchi, nană, tete ori cum mai era obiceiul. Mă adresam direct.
 Drumul de la Ciugud la Oarda l-am făcut cu carul. Era singurul mijloc de transport în comun pe vremea aia. Era frig şi să nu îngheţ, mai eram pus şi să merg pe jos. Aşa mi s-a întipărit în minte traseul pe care am mers.
 După vreo două, poate trei luni s-a derulat şi episodul cu aeroplanul. Era cald şi plăcut. Moşu, buna şi mama erau la sapă prin grădină. Eu, o mogâldeaţă prin curte. Am stat ce am stat şi am ieşit în drum. Uliţa, pustie. Mă uit în sus, mă uit în jos, nimeni. O iau la drum. Încotro? Spre Capul Satului. Doar era la câţiva paşi. Să merg unde? Hai spre Limba. Trec valea ce despărţea cele două sate şi văd pustiu şi acolo. Un căţel începu să mă latre. M-am speriat şi m-am oprit. Cineva dintr-o curte l-a ostoit şi eu m-am pornit din nou la drum. Unde? Înainte. Că doar mergând înainte ajungeam şi acolo. Unde? Hai la Netuţa să văd ce face. Şi am plecat voiniceşte. Trec de Limba şi pe la mijlocul drumului spre Oarda aud un huruit. Ce să fie? Mă uit speriat într-o parte şi alta. Nu văd nimic pentru început, dar huruitul era tot mai tare. Deodată peste câmp văd o namilă că se îndreaptă spre mine. M-am îngrozit. Era un biplan şi ştiam că de avioane trebuie să mă ascund. Unde? Eram pe câmp deschis fără şanţuri, fără pomi, fără tufe... doar o holdă ceva mai departe. Fugi cochile în holdă şi te ascunde acolo. Grâul era mic, abia răsărise, dar eu pe foale în el. Avionul se rotea pe acolo. IO am început să plâng şi să strig făcând salturi prin holdă: "mă borbandează aeroplanu! mă borbandează aeroplanu!" În apropiere lucra un om la ogorul lui. Căra gunoi. Auzind aşa zarvă şi-a lăsat lucrul şi a ieşit să vadă ce-i. Văzându-mă fugind prin holdă a strigat la mine: "mă cochile hai încoace!" Io îi răspund: "nu pot că mă borbandează aeroplanu!" El: "da hai încoace nu mere încolo!" Până la urmă am ajuns la el şi m-a întrebat: "da tu unde meri?" "La Netuţa", răspund eu. "Ştii să meri acolo?" întreabă el. "Ştiu, da mă borbandează aeroplanu". "Lasă aeroplanu că s-o dus în treaba lui, unde stă Netuţa?" "Acolo în Oarda!" răspund IO şi întind mânuţa spre sat. "No stăi o ţâră şi te duc cu caru" zice el. Între timp avionul se depărtă şi eu am vrut să plec. "Măi stăi o ţâră că deloc îi gata şi merem. Da, tu a cui eşti?" "A lu moşu Lae" îi răspund. "No bine, hai să merem". Ajunşi la intersecţia drumului opreşte carul şi mă întreabă: "Tu unde meri? că io mă duc în sus." "Acolo, la casa aia cu frăgar mare la poartă." "Bine, du-te!" Şi ne-am despărţit pentru totdeauna.
      Peste ani de zile am aflat că de fapt acel om era vărul lui "Todorel".

Un comentariu:

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.