Hai să-i zicem şi sejur.
În jurul anului 1962, elev de liceu fiind, de la Catedrala Reîntregirii acum, atunci doar biserică, până la Liceu, atunci Şcoală medie Mixtă, se mergea pe un maidan. Pe la mijlocul acelui maidan era o porţiune destul de mare unde băltea apa când ploua şi drumul nostru trecea pe acolo. Pe atunci nu se ştia de pavele la amenjarea trotuarelor. Se foloseau bucăţi de cărămidă şi pietre aruncate din loc în loc, dar nu prea departe unele de altele, pe care mergeam. Într-o zi ploioasă şi rece ajungând în mijlocul mocirlei, dintr-un motiv sau altul, se răsturnă o piatră cu mine. Odată ajunsă apa în pantoful cu vârf cui, cum era pe vremea aia, n-am mai stat pe gânduri şi nici să aleg drumul, ci am luat-o la sărituri prin glod. Nu a fost destul că mi-am murat picioarele, dar mai trebuia aranjată şi uniforma. Şi cum încă nu era vremea să se dea încălzire, până la terminarea orelor nu s-au uscat nici hainele, nici pantofii. Plăcerea mare era când păşeam că fâşâia apa ca de la robinetul cu garnitura stricată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.