Ajuns la "casa cu frăgaru mare la poartă" am găsit uşa încuiată. Aşa am descoperit că nu toţi aveau uşa la curte deschisă ca la moşu. Am strigat ce am strigat, dar nu m-a auzit nimeni. La un moment dat am vrut să mă întorc acasă la moşu, dar mi-am amintit de aeroplan şi mi-a fost frică să nu mă "borbandeze". Nemaiştiind ce să fac am văzut un mic şanţ pe sub poartă şi am vrut să mă strecor pe el în curte. Am reuşit să introduc capul în curte, dar restul corpului nu mai voia să urmeze capul. Am încercat să scot capul de sub poartă, dar ce să mai pot. Aşa am rămas zătonit sub poartă. Am început să plâng şi să strig pe Netuţa.
A trecut ceva vreme până au apărut Netuţa şi Todorel. Veneau din grădină. O vecină de-a lor auzindu-mă şi văzându-mă s-a dus la ei şi le-a spus: "un cochil plânje la voi la poartă şi vă strâgă". Ajunji în curte au înlemnit. Nu ştiau ce să creadă şi cum să mă scoată de sub poartă. Todorel a scormonit pământul să mărească şanţul pentru a mă putea trage afară. Odată treaba făcută a exclamat: "Doamne, mă cochile, da tu cum arăţi?"
Păi cum arătam. Ca un miţiclon de circ. Cu hainele rupte de atăta sărit prin holdă şi frecat sub poartă, pline de balegă din carul cu care am venit, pline de colb cum m-am tot strâmtorat sub poartă, păpucii şi ciocii rupţi de atâta umblat pe jos, degetele picioarelor la vedere pentru a se aerisi, obrazul brăzdat de lacrimile scurse peste colbul ce-l pudra. Nu ştiau ce să facă. Să plângă de mila mea sau să râdă de cum arătam.
Până una alta m-au dezbrăcat şi m-au spălat. Mi-au scuturat şi cârpit hainele că nu aveau cu ce mă schimba. Todorel mi-a cusut păpucii cu drot că n-avea altceva la îndemână. Doar eu eram fălos că am reuşit să ajung la Netuţa în Oarda.
De ce n-ai spus, omule, ce-ai făcut pe aici? Păi cum, ai zugrăvit casa şi mai şi spui poveşti în ea şi nu chemi pretinii nici la lucru, nici la ascultat? Hmmmmm...uite ce de treabă am amu'!!!
RăspundețiȘtergere:)
Îmi plac schimbările de decor ţi îmi plac şi poveştile, aşa că am să revin degrabă!
Noapte bună...eeei, Doamne iartă-mă! că-i imediat la 4 ..Bună dimineaţa! :)
uff...'ţi', 'şi'..tot pe-acolo! :)
RăspundețiȘtergere